CNN: Ivanka Trump ar urma să aibă un birou în Aripa de Vest a Casei Albe şi unele din atribuţiile Primei Doamne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanka Trump
Ivanka Trump

Ivanka Trump ar urma să joace un rol activ în administraţia tatălui ei şi să exercite o parte din sarcinile care-i revin în mod normal Primei Doamne, relatează CNN.

Consilieri din echipa de tranziţie pregătesc deja un "Birou al Primei Familii" în Aripa de Vest a Casei Albe, unde se află în prezent Biroul Primei Doamne, au declarat surse la curent cu acest plan pentru CNN.

Melania Trump ar urma să joace şi ea un rol la Casa Albă. Însă Ivanka ar urma să ocupe şi ea un loc important.

O sursă a declarat pentru CNN că Ivanka ar putea să joace partea de gazdă la Washington şi să fie consiliera tatălui ei în probleme precum concediul familial şi modificările climatice.

"Nicio decizie nu a fost luată cu privire la rolul Ivankăi", a declarat pentru CNN Hope Hicks, o purtătoare de cuvânt a lui Trump.

Titlurile Ivankăi şi soţului ei, Jared Kushner, nu au fost stabilite. Însă Kushner, un editor şi om de afaceri, urmează aă aibă un rol în afara "biroului familiei", un ultim indiciu acesta că ar putea să aibă legături cu Aripa de Vest a Casei Albe.

Kushner a jucat un rol-cheie în campania electorală a lui Trump, alături de ceilalţi trei copii adulţi ai preşedintelui-ales - Donald Jr., Eric, şi Ivanka.

Trump a anunţat că Don Jr şi Eric vor păstra controlul asupra operaţiunilor afacerii sale în timp ce se va afla la Casa Albă, iar Kushner şi Ivanka ar urma să se mute la Washington şi să lucreze îndeaproape cu el în Guvern.

Cuplul şi-a petrecut duminica în căutarea unei locuinţe în Georgetown, un cartier în nord-vestul Washingtonului, au declarat alte două surse pentru CNN.

"Doi dintre copiii mei, Don şi Eric, plus directori, le vor gestiona. Nicio nouă afacere nu va fi făcută în timpul mandatului(elor) meu (mele)", a anunţat Trump într-un mesaj postat pe Twitter.

Însă detaliile rămân obscure, atât din cauza opacităţii lui Trump, cât şi a Legii nepotismului.

Adoptată în 1967, legea stipulează că niciun funcţionar - de la preşedinte şi până la directorii de nivel inferior din agenţiile federale - nu pot angaja sau promova rude.

Kushner, înrudit cu Trump prin căsătoria cu fiica acestuia, dar nu prin sânge, este ineligibil potrivit legii, care include explicit "ginerii".

Însă există o portiţă de scăpare. Legea prevede că orice persoană numită şi care-i încalcă prevederile "nu are dreptul să fie plătită" de Guvernul federal. Această prevedere le oferă Ivankăi şi lui Kushner posibilitatea să renunţe la plată şi să servească în administraţie.

Trump a amânat o conferinţă de presă, programată pentru joi, în care urma să răspundă la întrebări despre modul în care va evita conflictele de interes ca preşedinte.

Conferinţa ar urma să aibă loc undeva în ianuarie, înainte să fie învestit preşedinte.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite