Protest în Rusia fată de crimele de război din Bucea. Un bărbat s-a întins pe stradă cu mâinile legate la spate
0![Foto: Twitter](https://cdn.adh.reperio.news/image-4/42e4c842-85da-46f0-9fa7-201c964e0aa7/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Măcelul produs de ruşi la Bucea, unde sute de civili au fost omorâţi, stârneşte reacţii dure. Un rus s-a întins pe stradă în semn de protest faţă de crimele de război din Bucea. Imaginile cu iniţiativa acestuia au apărut pe reţelele de socializare.
Bărbatul s-a întins pe stradă cu mâinile legate la spate. Potrivit BBC, gestul său este considerat un omagiu oferit sutelor de civili ucişi de armata rusă.
Acesta a protestat în locuri importante din Rusia, în zone precum: Grădinile Alexandru, podul de lângă Hristos Mântuitorul şi pe strada Nikolskaya.
Imaginile au apărut pe site-ul de ştiri independent, Holod Media, unul dintre puţinele rămase neînchise de oficialii ruşi.
La Bucea a avut loc un masacru, 400 de localnici au fost executaţi de trupele ruse. Cadavrele civililor au fost găsite după retragerea armatei ruse din apropierea Kievului.