Notele antisemite din mesajul trimis de Vladimir Putin mamei lui Boris Nemţov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin şi Boris Nemţov, doi oameni pregătiţi să-i urmeze lui Elţin la putere. Până la urmă, Putin a învins
Putin şi Boris Nemţov, doi oameni pregătiţi să-i urmeze lui Elţin la putere. Până la urmă, Putin a învins

Preşedintele rus i-a trimis un mesaj de condoleanţe mamei politicianul rus Boris Nemţov, ucis la sfârşitul lunii februarie în centrul Moscovei. Scopul lui Putin a fost însă cu totul altul decât a-şi exprima regretul pentru moartea fostului vicepremier rus, susţin unele voci.

Telgrama prin care Vladimir Putin i-a transmis mamei lui Boris Nemţov condoleanţe în urma asasinării acestuia probabil că a reprezentat o bună mişcare de PR, însă preşedintele rus a reuşit să transmită un alt mesaj, mult mai important, prin intermediul acesteia, scrie Grupul pentru Protecţia Drepturilor Omului de la Harkov (KHPG), una dintre cele mai vechi organizaţii nonguvernamentale ucrainene. 

Mesajul a fost adresat Dinei Yakovlevna Eidman, acesta fiind numele de fată pe care mama lui Nemţov nu l-a mai folosit de mai bine de 63 de ani. Scriitorul rus Alfred Koch, care a vizitat familia Nemţov la scurt timp după primirea aceste telegrame, susţine că rudele politicianului ucis sunt convinse că n-a fost vorba despre o greşeală - şi cu atât mai puţin una nevinovată -, ci că Putin a vrut să sublinieze încă o dată faptul că Nemţov era evreu. 

Tehnica nu este deloc una nouă, notează KHPG. Aparatul sovietic de propagandă se baza deseori pe astfel de trucuri pentru a induce idee că persoana respectivă are ceva de ascuns, motiv pentru care nu-şi foloseşte numele real. Atunci când avea de-a face cu un nume evreiesc, apropourile deveneau cu atât mai puternice. 

Aceleaşi insinuări au fost făcute şi pe marginea preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, căruia presa rusă aservită Kremlinului îi scrie insistent numele sub forma „Petro Poroşenko (Waltsman)”. 

Printre primii care au făcut aceste apropouri s-a numărat Igor Strelkov, fost comandant al forţelor separatiste din Doneţk (pe numele real Igor Girkin, care a recunoscut până la urmă că este colonel FSB). „De ce-şi ascund numele adevărate? Poroşenko - Valtsman, Nemţov - Eidman ...”, se întreba Strelkov/Girkin pe Twitter. 

Într-un articol publicat înainte ca Poroşenko să câştige alegerile pentru preşedinţia Ucrainei, în mai 2014, publicaţia „Novorossiya”, aşa-zisa agenţie de ştiri a separatiştilor, scria: 

„Nu este nimic rău ca un evreu să ajungă preşedinte. Spre exemplu, în Israel toţi liderii sunt evrei şi statul este unul de succes. Dar de ce îţi ascunde Piotr Valtsman adevărata naţionalitate? De ce se declară ucrainean, ba mai mult, un naţionalist ucrainean? De ce sprijină naţionaliştii antisemiţi din Sector Dreapta şi alte organizaţii naţionaliste?”

Boris Nemţov, fost vicepremier rus şi cunoscut drept unul dintre cei mai aprigi critici ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost ucis în seara zilei de 27 februarie în centrul Moscovei. El se plimba alături de o tânără, despre care s-a descoperit ulterior că este fotomodelul Ana Duriţkaia, atunci când o maşină a oprit lângă ei. Nemţov a fost împuşcat de patru ori, în spate. Duriţkaia, în vârstă de 23 de ani, este acum principalul martor în cazul de asasinat al politicianului care a fost ucis în seara zilei de 27 februarie, în apropierea Kremlinului. 

Ea s-ar fi întâlnit cu Nemţov vineri seară, în Magazinul Universal Central din capitala Rusiei, unde cei doi au luat cina într-un restaurant din complexul comercial. Femeia, care abia ajunsese la Moscova de la Kiev, a povestit că l-a aşteptat pe acesta de la ora 22.00 în cafeneaua Bosco-café din mall şi că au mâncat pe la ora 23.00. 

Apoi, cei doi au mers pe jos spre podul din apropierea Kremlinului, îndreptându-se către o clădire rezidenţială de lux din apropierea palatului prezidenţial, unde Nemţov avea un apartament. Pe drum, când cei doi se aflau pe Bolşoi Moskvoretki, o maşină albă a oprit lângă ei. 

Deşi anterior s-a scris că Nemţov a fost împuşcat din maşină sau de un bărbat care a coborât în maşină, se pare că, de fapt, atacatorul pândea sub o pasarelă a podului, l-a împuşcat în spate şi apoi a urcat în maşina care oprise doar pentru a-l lua de acolo pe asasin.   

[<a href="//storify.com/elenadumitru/evrei-ucraina" target="_blank">View the story "Evreii în timpul conflictului din Ucraina" on Storify</a>]

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite