antisemitism - ultimele știri
Rectorul Universităţii Columbia din New York a apărat miercuri în faţa Congresului american lupta dusă împotriva antisemitismului în campusul acestei unităţi de învăţământ superior, afectată la fel ca multe altele din Statele Unite de războiul dintre Israel şi Hamas.
Festivalul de film de la Berlin este în centrul unei controverse, fiind acuzat că a servit drept platformă pentru declaraţii antisemite ale regizorilor în timpul ceremoniei de decernare a premiilor cu o zi înainte, în legătură cu războiul israelian împotriva Hamas din Fâşia Gaza
Starul rock a declarat că nu vrea „nicio asociere” cu artistul american. Ozzy susține că un „sample” (mostră, fragment muzical) dintr-un cântec al trupei Black Sabbath a fost folosit fără permisiune de controversatul Kanye West.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, luni, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că tinerele generații trebuie să afle despre crimele trecutului și consecințele „înfiorătoare” ale unor politici.
Rapperul Kanye West a prezentat marţi scuze comunităţii evreieşti pentru remarcile sale antisemite care au stârnit numeroase critici, spunând că îşi cere iertare şi că regretă orice durere pe care cuvintele sale au cauzat-o, informează Reuters
Odată cu schimbările demografice europene, imigranții din țările arabe continuă să domine străzile, iar atmosfera anti-israeliană se transformă foarte repede într-un antisemitism flagrant, scrie ynetnews.com.
Organizația Națiunilor Unite, în ciuda blocajului politic care o împinge pe drumul anulării capacității sale de acțiune în teren, și-a păstrat din timpurile în care însemna un factor de echilibru mondial în spiritul Cartei sale.
Mii de oameni au protestat duminică la Bruxelles împotriva antisemitismului, amplificând îngrijorările în rândul comunității evreiești din Belgia în contextul creșterii incidentelor antisemite în Europa, după atacul terorist din 7 octombrie al mișcării palestiniene Hamas în sudul Israelului.
Senatoarea Diana Șoșoacă a avut, marți, o intervenție cu numeroase afirmații controversate de la tribuna Parlamentului, de la poziționări anti-Israel la instigare privind acțiuni violente contra unor politicieni români.
Președintele israelian, Isaac Herzog, a observat o „creşterea terifiantă”a antisemitismului la nivel mondial de la atacurile Hamas din 7 octombrie, într-un discurs adresat evreilor din lumea întreagă
Scrisoarea denunță sprijinul american pentru Israel și instigă la răzbunare în numele poporului palestinian.
Președintele federal Frank-Walter Steinmeier a discutat cu evrei și musulmani despre consecințele atacului Hamas asupra Israelului. Invitații săi atestă existența unor falii profunde în societatea germană.
Suspectul s-a dovedit a fi un tânăr de 14 ani originar din Siria, a informat revista Valeurs Actuelles.
Antisemitismul în SUA atinge „niveluri istorice" în urma violențelor din Israel și Gaza, a avertizat directorul FBI, Christopher Wray, potrivit BBC News.
Pe zi ce trece, aproape în ritmul fiecărei ore, apar noi semnale foarte clare că, într-un răstim nespus de scurt pe scara istoriei, omenirea se pregătește viguros să revină la marile teme care au dominat pregătire și, apoi, perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Statele Unite au condamnat ferm protestele antisemite care au avut loc la un aeroport din republica rusă Daghestan, marcată de o reacție ostilă față de pasagerii care sosesc din Tel Aviv.
Guvernul federal german a aprobat miercuri un proiect de lege care vizează accelerarea procedurilor de expulzare, transmite dpa, citată de Agerpres.
Liviu Rotman, prof. univ. SNSPA, a emigrat din România în Israel în anul 1985. Într-un interviu, el a povestit cum a simțit antisemitismul în perioada comunistă și cât de greu i-a fost să o ia de la capăt.
Șeful Ministerului Afacerilor Interne a decis anterior să consolideze securitatea sinagogilor, a instituțiilor de învățământ evreiești, a centrelor comunitare și a altor facilități similare.
Rabinii din Europa își mută la München sediul, care vreme de 67 de ani s-a aflat la Londra. Momentul, relevant pentru viața evreiască din Germania, este umbrit de o controversă în jurul unui politician bavarez.
Actorul și muzicianul american Jamie Foxx a avut un derapaj într-o postare pe Instagram, care a „inflamat“ comunitatea evreiască.
Adidas a primit un număr neașteptat de comenzi pentru pantofii Yeezy nevânduți, mai bine decât „cea mai optimistă prognoză” a companiei, a informat Financial Times, citat de Reuters.
La 19 iulie 1931 a murit medicul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, a cărui contribuție a fost recunoscută mult prea târziu.
Kanye West a fost acuzat că și-a supus un fost partener de afaceri și prieten la abuzuri antisemite, relatează The Guardian.
Fostul guvernator de California Arnold Schwarzenegger a denunţat miercuri antisemitismul şi ura, cu referire la istoria familiei sale, în speranţa că aceasta va constitui un exemplu pentru alţii, relatează CNN.
Sculptura, intitulată „Scroafa evreilor”, amplasată pe unul dintre zidurile bisericii din oraşul Wittenberg, unde a predicat la un moment dat reformatorul protestant Martin Luther, a stârnit o controversă aprinsă.
Steven Spielberg, care a regizat în 1994 şi drama despre Holocaust "Schindler's List", a mai spus că antisemitismul actual face parte dintr-o tendinţă generală de ură, pe care a remarcat-o în ultimul deceniu.
Anul trecut, în decembrie, a văzut lumina tiparului la editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, și editura Polirom volumul de articole cu titlul Elita culturală și discursul antisemit interbelic, semnat Alexandru Florian și Ana Bărbulescu.
Radu Preda consideră că prin retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat lui Ion Antonescu de către Universitatea din București se va inhiba orice discuție în contradictoriu pe temă.
Comediantul evreu David Baddiel îl acuză pe rapperul american Kanye West de rasism și susține că întoarcerea sa pe rețeaua de socializare Twitter este periculoasă „pentru evrei” și pentru copiii săi, relatează Sky News.
Antisemitismul, ca o boală autoimună, a făcut ca Europa să-şi atace propriul ADN, a declarat joi, în plenul Parlamentului European, preşedintele Israelului Isaac Herzog.
Înregistrarea video arată un bărbat care se înregistrează în timp ce aruncă cu injurii rasiste și homofobe asupra unui grup de soldați americani, care par să dea dovadă de o reținere considerabilă, ignorându-l pe agresor.
"Antisemitismul este încă viu în societăţile noastre. La 84 de ani de la Noaptea de Cristal, încă există frici reale", a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, prezentă săptămâna aceasta în Polonia, la Cracovia.
La doar o zi după ce Adidas a anunțat că încetează colaborarea cu rapperul, acesta a apărut neanunțat la sediul Skechers, un alt gigant producător de echipamente sportive.
Producătorul german de echipament sportiv Adidas a anunţat marţi că opreşte imediat colaborarea sa cu Kanye West, după remarcile cu caracter antisemit făcute de rapperul american în ultimele săptămâni.
Conturile rapperului american au fost restricționate pe Instagram și Twitter, după ce postările acestuia, considerate antisemite, au încălcat regulile platformelor.
Am stat de vorbă zilele trecute, pe când domnia sa se afla în România, cu Rabinul-Șef Pinchas Goldschmidt, fostul lider spiritual al evreilor ruși, precum și conducătorul Conferinței Rabinice Europene.
Institutul „Elie Wiesel” critică mai mulţi reprezentanţi ai UDMR care în loc să încerce să ia distanţă de declaraţiile controversate ale lui premierului maghiar despre rase, mai mult ar amplifica scandalul
Istoricul Marius Turda, profesor la universitatea Oxford Brookes, care a scris prima carte din lume despre mişcarea eugenistă maghiară de la începutul secolului al XX-lea, analizează şi explică pentru „Adevărul” discursul lui Viktor Orban de la Tuşna...
Marele Rabin al Rusiei condamnă declaraţiile lui Lavrov despre evrei: „Ar fi bine să prezinte scuze”
Într-o rară critică pe plan intern, Marele Rabin al Rusiei, Berel Lazar, i-a transmis ministrului de Externe Serghei Lavrov că ar face bine să-şi prezinte scuze după ce a declarat că „cei mai răi antisemiţi sunt evrei”.
Ministerul de Externe al Rusiei a acuzat, marţi, Israelul că sprijină un „regim neonazist” şi „alimentează antisemitismul” în Ucraina, acuzaţie care a intensificat disputa dintre cele două state, care a început odată cu afirmaţia ministrului rus de E...
Departamentul de Stat al SUA a publicat raportul privind drepturile omului în România pe 2021. Documentul notează pentru anul trecut cazuri precum supravegherea nejustificată a comisarului-şef de Poliţie Radu Gavriş, bătaia aplicată unor ziarişti de ...
Parlamentarii din cel mai mare partid israelian, Likud, au primit indicaţii să nu se asocieze în niciun fel cu Alianţa pentru Unirea Românilor, acesta fiind calificat drept „antisemit”, de conducerea formaţiunii israeliene, potrivit The Jerusalem Pos...
Bărbatul care a luat sâmbătă ostatici într-o sinagogă din Texas preţ de 12 ore până să fie împuşcat de forţele de ordine cerea eliberarea unei femei din Pakistan condamnată la 86 de ani de închisoare în SUA pentru a vrut să ucidă soldaţi americani în...
Fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, care a renunţat luna trecută la politică după ce a început să fie anchetat pentru corupţie, a fost numit copreşedinte al organizaţiei neguvernamentale Consiliul European pentru Toleranţă şi Reconciliere (E...
Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a condamnat „afirmaţiile jignitoare” ale Alianţei pentru Unirea Românilor pe tema Holocaustului. Reacţia vine după ce liderii AUR au precizat că istoria Holocaustului este o „temă minoră”, care nu ar ...
Poliţiştii au deschis un dosar penal după ce au fost sesizaţi că pe stâlpii Sinagogii evreieşti din Sighişoara au fost desenate două svastici.
Antisemitismul umbreşte Europa, iar formele de ură de orice fel subminează valoarea unei persoane şi sunt incompatibile cu ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. Aceasta este motivaţia pentru care, în premieră, UE lansează o strategie de combatere a a...
În diverse cercuri de la Bruxelles şi din alte capitale circulă traduceri ale documentului intitulat „Fundalul şi Precursorii Holocaustului. Rădăcini ale antisemitismului românesc. Antisemitismul Ligii Apărării Naţional Creştine şi al Gărzii de Fier....
UEFA a anunţat că a deschis o investigaţie pentru presupuse incidentele antisemite care ar fi avut loc în cadrul meciului Union Berlin - Maccabi Haifa, scor 3-0, disputat, joi, în Conference League, informează lequipe.fr.
Ce i se cuvine lui N. Paulescu? Admiraţie pentru descoperirea lui ştiinţifică sau oprobriul pentru antisemitismul său intratabil, în interesul căruia a plagiat şi a falsificat pe cât de neştiinţific, pe atât de masiv?
Antisemitismul din România nu este la un nivel îngrijorător dar nici nu poate fi tratat cu indiferenţă. Cel mai recent raport al Institutului Elie Wiesel face radiografia ultimului an.
Preşedinte al Curţii de Conturi din Franţa şi unul dintre cei mai importanţi oameni de stat francezi din ultimele decenii, Pierre Moscovici are origini româneşti (tatăl său, Sergiu Moscovici, era originar din Brăila) şi ne-a acordat un interviu exclu...
Franţa a dat liber la ucis evrei, cred mulţi în Europa, nu doar în Israel: În cauză e scutirea de răspundere penală a unui asasin islamist şi antisemit care a ucis la Paris o femeie de 60 de ani. „Vina” ei? Era evreică.
Istoricul Ilarion Ţiu a scris despre Octavian Goga că a fost înmormântat cu zvastica nazistă pe piept. Primarul Mihai Chirica spune că a fost „omagiat omul de cultură şi doar atât”.
Formaţiunea AUR susţine pe Facebook că serviciile secrete ar scrie „mesaje false” din partea partidului AUR, referindu-se la ameninţările primite de către actriţa Maia Morgenstern, adăugând apoi că preşedintele Klaus Iohannis ar avea „comandă externă...
Vicepremierul Dan Barna s-a adresat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, reprezentanţilor AUR, pe care i-a întrebat când „şi-au pierdut sufletul”, din moment ce au ajuns să îi considere pe medici „asasini şi să vadă conspiraţii peste tot”.