De ce are nevoie Vladimir Putin de încă o victorie în Ucraina: „Tatăl Rusiei“ trebuie să-şi restabilească imaginea în faţa poporului
0
Presa din Ucraina a dat alarma la fiecare câteva zile: armata rusă este pe punctul de a ataca sau a cuceri un nou oraş. Însă nu se întâmplă nimic, nu a avut loc nicio ofensivă la scară mare, în afară de mici lupte, care continuă să crească numărul victimelor. Este oare preşedintele rus Vladimir Putin gata să dezlănţuie o campanie militară majoră în Donbas?, se întreabă jurnaliştii „The Moscow Times“. Răspunsul este ambiguu.
„Rusia ia în considerare un nou atac“, a declarat expertul militar rus Pavel Felgenhauer pentru „The Moscow Times“. Un contingent uriaş de forţe ruse este staţionat la graniţa cu Ucraina, sunt aduse mereu trupe noi şi Rusia a construit şi infrastructura necesară pentru a oferi suport logistic forţelor sale, dintre care unele sunt deja în Ucraina. Depozitele militare din republicile separatiste fac stocuri de muniţie iar o serie de soldaţii ai miliţiilor locale deja şi-au încheiat antrenamentul.
Există două explicaţii posibile pentru pregătirea armată a Rusiei. Prima este că Armata este pregătită pentru a garanta că forţele ucrainene nu avansează, aceasta rămânând pe loc până când Kievul va face o mişcare.
Motivul din spatele acestei pregătiri este că generalii ruşi îşi aduc aminte, fără îndoială, cum armata ucraineană a dat dovadă de un curaj neaşteptat şi a reuşit, vara trecută, să înfrângă separatiştii proruşi şi să recâştige controlului unor regiuni din Doneţk şi Lugansk. Ucraina mai avea puţin până la victorie, când Putin a trimis trupe pentru a-i da înapoi. După acest incident, separatiştii nu doar că au reuşit să recupereze teritoriile pierdute, dar şi să-şi întărească poziţia, permiţând Rusiei să-şi retragă o mare parte din forţe pentru a le plasa, pregătite de intervenţie, la graniţă.
Conducătorii armatei ucrainene îşi amintesc şi ei evenimentele de vara trecută, şi acest lucru face ca o a doua încercare de a recâştiga controlul asupra regiunilor separatiste (adică să intensifice ceea ce Kievul denumeşte „operaţiuni anti-teroriste“) să fie destul de improbabilă, atâta vreme cât statutul regiunilor separatiste rămâne neschimbat şi cât Rusia menţine control complet asupra graniţei.
Vladimir Putin va ataca Ucraina
Al doilea scenariu, şi cel considerat cel mai probabil de jurnaliştii „Moscow Times“, este că Vladimir Putin va ataca. Generalii ruşi au condus recent misiuni de recunoaştere în Marinka şi au descoperit că armata ucraineană este mult mai puternică decât în urmă cu un an, făcând astfel imposibil un marş rapid şi calculat către Kiev.
Din motive politice, Putin ar dori să evite vărsarea de sânge pe care ar implica-o o asemenea campanie. Şi totuşi are nevoie de victorii militare pentru a „hrăni“ populaţia de acasă. Economia rusă este într-o formă foarte proastă şi o mare parte a poporului se confruntă cu greutăţi. Oamenii sunt sărăciţi, şi-au pierdut slujbele, nu au destui bani pentru alimente şi locuinţe şi sunt striviţi de datorii. În scurtă vreme, poporul ar putea deveni nemulţumit de conducători. Ce ar putea să îi însufleţească şi, încă o dată, să-i facă să se alieze liderului? Putin nu poate da ordinul să anexeze, încă o dată, Crimeea, dar are o nevoie urgentă de o victorie militară, mică şi uşoară, continuă „Moscow Times“.
„Vine războiul“
Nu, Putin nu vrea frică de Occident şi nici noi sancţiuni, dar evenimentele se desfăşoară de aşa natură încât nu le poate opri, chiar dacă ar vrea. De fapt, Putin nu dă niciun semn că ar vrea să oprească ceva. Acum are nevoie să dea Ucrainei o lecţie, să obţină o victorie umilitoare pentru ucraineni şi, simultan, să paralizeze ţara din punct de vedere militar, economic şi umanitar. Abia atunci poporul rus îl va numi din nou „tatăl naţiunii“, un superman care personifică chiar Rusia.
„Nu sunt un specialist în probleme militare, dar sunt expert în propagandă. Şi ştiu că propaganda reflectă dispoziţia conducătorilor. Şi ce arată propaganda rusească acum? Că vine războiul“, conchide Andrei Malghin pentru „Moscow Times“.