Violenţele continuă în Egipt: islamiştii incendiază o clădire guvernamentală din Cairo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul din Cairo al provinciei Giza a fost incendiat de protestatari. FOTO: Twitter
Sediul din Cairo al provinciei Giza a fost incendiat de protestatari. FOTO: Twitter

Manifestanţii islamişti au incendiat, joi, sediul administraţiei unei provincii din Cairo, la o zi de la dispersarea sângeroasă de către poliţia şi armata egipteană a reuniunii susţinătorilor preşedintelui demis Mohamed Morsi, a anunţat televziunea publică.

Televiziunea privată CBC difuza, de asemenea, imagini cu sediul Guvernului provinciei Giza în flăcări. Giza este o provincie care face parte din metropola Cairo.

Peste 525 de persoane au murit, iar alte 3.500 au fost rănite în timpul confruntărilor dintre armată şi islamişti. 

Miercuri, în zori, forţele armate egiptene au demarat acţiunea pentru a-i împrăştia pe protestatari, în special pe cei din zona Rabaa al-Adawiya din estul capitalei şi pe cei din Piaţa Nahda, din centrul oraşului. 

Poliţiştii au aruncat gaze lacrimogene în locurile în care se aflau corturile protestatarilor, în timp ce mai multe elicoptere survolau zonele. Buldozerele au început să dărâme corturile şi baricadele ridicate de protestatari din cărămizi, pietre, saci cu nisip şi garduri. 

Pentru a-şi apăra taberele, manifestanţii au încercat să creeze bariere de foc, aprinzând anvelope şi alte materiale inflamabile. Astfel, deşi majoritatea deceselor s-au produs ca urmare a plăgilor prin împuşcare, câteva persoane au murit arse. 

CITEŞTE MAI MULT

Egipt: islamiştii au incendiat peste 20 de biserici ale creştinilor, pe care-i acuză de căderea regimului Frăţiei Musulmane

Decizia armatei de a împrăştia violent taberele de susţinători ai preşedintelui demis Mohamed Morsi din Cairo a avut consecinţe asupra creştinilor din Egipt. În provincie, unde Frăţia este mult mai puternică, iar armata nu şi-a concentrat forţe, islamiştii au demarat o campanie de discriminare pe motive religioase a creştinilor, marcându-le casele cu cruci tăiate şi incendiind zeci de biserici doar noaptea trecută.

Bilanţul morţilor din Egipt creşte la câteva sute. Luptele dintre susţinătorii lui Morsi şi armată continuă

Sute de persoane au fost rănite şi alte câteva mii rănite în luptele dintre susţinătorii preşedintelui demis Mohamed Morsi şi forţele armate care au preluat conducerea Egiptului prin lovitură de stat, la începutul lunii iunie.

Contrarevoluţia din Egipt, în imagini. Cele mai puternice momente ale luptelor dintre islamişti şi armată (ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE)

Câteva sute de persoane au murit şi alte câteva mii au fost rănite în confruntările dintre susţinătorii preşedintelui demis Mohamed Morsi şi armata care l-a înlăturat de la putere prin lovitură de stat la începutul lunii iunie.

Comunitatea internaţională şi presa pun presiune pe SUA să sisteze ajutoarele financiare către Egipt

Administraţia Obama este aspru criticată chiar şi de presa tradiţional favorabilă democraţilor din cauza deciziei de a continua programele de asistenţă financiară cu Egiptul, stat căruia îi furnizează anual împrumuturi şi ajutoare în valoare de 1,5 miliarde de dolari. Acum, în contextul intervenţiei violente a armatei asupra poporului, voci tot mai multe şi mai puternice vor ca SUA să nu mai finanţeze Egiptul.

FOTO VIDEO Ciocnirile sângeroase între manifestanţii pro-Morsi şi armata egipteană instaurează haosul în Egipt

Forţele de securitate egiptene au demarat miercuri o operaţiune brutală de îndepărtare a două tabere din Cairo, ocupate de susţinătorii preşedintelui islamist destituit Mohamed Morsi. Armata a scos în stradă tancuri, buldozere, vehicule blindate şi au aruncat cu gaze lacrimogene, în timp ce lunetiştii şi elicopterele urmăreau de la înălţime evoluţia operaţiunii. Violenţele de până acum au făcut cel puţin 47 de victime.

Armata din Egipt previne manifestaţiile în afara Cairo: trenurile au fost blocate

Trenurile spre şi dinspre Cairo au fost blocate miercuri, în urma asaltului sângeros asupra pieţelor ocupate de susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, cu scopul de a evita regruparea manifestaţiilor în afara capitalei, a anunţat Guvernul, relatează AFP.

UPDATE VIDEO Violenţe la Cairo. Cel puţin 95 morţi în timpul operaţiunii de dispersare a susţinătorilor fostului preşedinte Mohamed Morsi

Cel puţin 95 persoane au fost ucise miercuri în timpul operaţiunilor armatei care a început să disperseze protestatarii din cele două tabere ridicate în Cairo.

Armata din Egipt îndepărtează două tabere de protestatari din Cairo

Susţinătorii preşedintelui destituit Mohamed Morsi au spus că forţele de securitate au demarat miercuri o operaţiune de îndepărtare a două tabere ale protestatarilor amplasate în Cairo.

VIDEO Ciocniri între susţinătorii lui Mohamed Morsi şi locuitori din Cairo

Poliţia a folosit grenade lacrimogene, marţi, pentru a dispersa mulţimea după ciocnirile dintre susţinătorii preşedintelui destituit Mohamed Morsi şi locuitorii din centrul oraşului Cairo, a constatat un fotograf al AFP.

Israelienii au interceptat o rachetă lansată din Egipt

Forţele israeliene au detectat şi interceptat cu succes o rachetă lansată din regiunea egipteană Sinai spre staţiunea Eilat, din sudul Israelului, , în noaptea de luni spre marţi. De la înlăturarea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, Sinai a devenit refugiul grupurilor de jihadişti care se opun armatei şi cer eliberaarea lui Morsi şi a capilor Frăţiei Musulmane, arestaţi de la începutul lunii iulie.

Justiţia egipteană a prelungit detenţia preventivă a fostului preşedinte Mohamed Morsi

Justiţia egipteană a anunţat luni prelungirea cu 15 zile a detenţiei preventive a preşedintelui Mohamed Morsi, demis şi arestat de armată pe 3 iulie, informează AFP.

Poliţia intenţionează să disperseze treptat manifestanţi pro-Morsi din pieţe, la Cairo

Poliţia va dispersa în mod "treptat", în decurs de "mai multe zile" şi după "mai multe somaţii", mitinguri ale susţinătorilor fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată, care ocupă de o lună două pieţe în Cairo, au anunţat duminică oficiali de rang înalt, potrivit Mediafax.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite