O eroare umană a provocat tragedia aviatică din Columbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avion prăbuşit în Columbia FOTO Arhivă
Avion prăbuşit în Columbia FOTO Arhivă

Erori ale pilotului, dar şi compania aeriană şi autorităţile de reglementare boliviene sunt de vină pentru tragedia aviatică din Columbia de luna trecută, când un avion care transporta echipa de fotbal braziliană Chapecoense s-a prăbuşit, ducând la moartea a 71 de persoane, transmite Reuters.

Avionul, operat compania boliviană LaMia, s-a prăbuşit pe un deal împădurit în apropiere de Medellin, deoarece pilotul nu a reuşit să realimenteze pe drum şi nu a raportat defecţiuni ale motorului cauzate de lipsa de combustibil decât atunci când era prea târziu, au declarat autorităţile aviatice din Columbia, luni.

„Niciun factor tehnic nu a fost parte a accidentului, totul a implicat eroarea umană, la care s-au adăugat un factor de management în administrarea companiei şi managementul şi organizarea planurilor de zbor de către autorităţile din Bolivia”, a spus secretarul pentru Siguranţa Aeriană din Columbia, colonelul Freddy Bonilla.

Autorităţile aviatice din Bolivia şi compania aeriană „au acceptat condiţii inacceptabile pentru zborul prezentat în planul de zbor”, a adăugat Bonilla.

Pe lângă o lipsă de combustibil, avionul era încărcat cu aproape 400 kg peste limita de greutate şi nu a fost certificat să zboare la altitudinea la care a avut loc călătoria, a spus Bonilla.

Concluziile preliminare ale investigaţiei columbiene coincid cu aserţiuni făcute de autorităţile boliviene săptămâna trecută, potrivit cărora compania LaMia şi pilotul avionului erau direct responsabile de accident.

Pilotul Miguel Quiroga era, de asemenea, co-proprietar al liniei aeriene şi a murit în accident.

Gustavo Vargas Gamboa, directorul executiv al LaMia, a fost închis înainte de proces la începutul acestei luni pentru omor calificat şi alte acuzaţii, pe care le-a negat.

Fiul său, Gustavo Vargas Villegas, un fost oficial al autorităţii aviatice din Bolivia, a fost de asemenea reţinut sub acuzaţia că şi-a folosit în mod abuziv influenţa în autorizarea licenţei avionului care s-a prăbuşit. Totodată, el spune că este nevinovat.

Acuzaţiile penale au fost, de asemenea, aduse împotriva co-proprietarului LaMia Marco Antonio Rocha Benegas, care a fost dat în urmărire generală, şi controlorului traficului aerian Celia Castedo, care a fugit din Bolivia după accident şi solicită azil în Brazilia.

Autorităţile boliviene au declarat că accidentul a fost un incident izolat, dar că guvernul va accelera procesul de implementare a unui nou sistem de siguranţă. Anchetatorii columbieni au ultimul cuvânt cu privire la cauzele accidentului, au spus autorităţile boliviene.

Aeronava transporta echipa Chapecoense la cel mai mare joc din istoria sa, finala Copa Sudamericana.

Toţi în afară de trei dintre jucători şi personalul de la bord au fost ucişi. Doi membri ai echipajului şi un reporter au supravieţuit, de asemenea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite