Khorasan şi epicentrul lumii jihadiste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muhsin al-Fadhli este una dintre figurile importantate ale Al-Qaeda şi fondatorul grupului terorist care activează în Siria, Khorasan. În 2012, o notă a Departamentului de Stat menţiona recompensa pusă pe capul teroristului: 7 milioane de dolari.

Fadhli este un periculos terorist kuweitian, de 33 de ani, fost trezorier şi prieten apropiat al lui Osama bin Laden, dar şi unul dintre puţinii care au ştiut de atacurile teroriste ce urmau să aibă loc la 11 septembrie 2001, în SUA. În 2002, Fadhli a finanţat un atac asupra unui vas francez în apele teritoriale ale Yemenului. A fost prins şi închis în Kuweit de unde a plecat apoi în Iran. Acolo a condus o celulă Al-Qaeda.

Cu doi ani în urmă, conform unor surse din sistemul de informaţii american, Muhsin al-Fadhli, împreună cu alţi luptători Al-Qaeda antrenaţi în luptele din Afganistan şi Pakistan, a sosit în Siria, trimis de Ayman al-Zawahiri (actualul lider Al-Qaeda) să preia o celulă teroristă şi să creeze o bază pentru atacurile teroriste îndreptate spre Europa şi SUA.

image

Grupul preluat s-a numit ulterior Khorasan şi are relaţii strânse sau este chiar parte din grupul Nusra Front, unul din zecile de grupuri rebele care luptă împotriva regimului Assad. Khorasan a evitat propanganda pe internet şi nu şi-a anunţat planurile pe Twitter, evoluând de la obscuritate la acţiuni ultraviolente. El a fost amintit de preşedintele Obama, pentru prima dată, acum două săptămâni, când a declarat că a ordonat atacuri aeriene pentru distrugerea unei celule teroriste extrem de periculoase care pregătea atacuri în Occident. Folosind haosul din Siria, grupul a trecut la recrutarea de luptători străini, deţinători de paşapoarte occidentale, care să conducă operaţii teroriste în ţările de origine. Moartea lui Osama bin Laden, în 2011, şi apariţia pe scenă a grupărilor teroriste din Yemen, Siria şi Nigeria ne conduc la ideea că succesorul liderului Al-Qaeda, al-Zawahiri, nu mai are o implicare clară în treburile militare ale organizaţiei. Atacurile cu drone din Pakistan au distrus în mare parte structurile Al-Qaeda prin care îşi făcea simţită prezenţa în media.

Acum, grupul Khorasan a reînviat prezenţa liderului Al-Qaeda în zone de război.

După unele documente ale ONU, Fadhli ar fi luptat împotriva ruşilor în Cecenia. Abdul Mohsen Abdullah Ibrahim al-Sharikh este un saudit care s-a alăturat grupului în 2013, fiind considerat strategul Nusra Front. Sharikh şi Fadhli, operativi Al-Qaeda, au lucrat în Iran, facilitând fluxul de bani şi luptători din Iran, Afganistan şi Pakistan către Irak. De menţionat că mulţi operativi Al-Qaeda s-au mutat în Iran, odată cu începerea operaţiilor americane în Afganistan, în 2001. Guvernul de la Teheran declara că aceştia sunt în arest la domiciliu. Într-adevăr, este greu de imaginat o alianţă între şiiţii iranieni şi o organizaţie teroristă sunită, dar având în vedere că luptau împotriva americanilor erau ţinte de valoare. La sfârşitul anului 2010, au reînceput deplasarea către Pakistan (fiul lui Bin Laden, Saad, a fost omorât într-un atac cu drone, în 2009, în Pakistan). Odată cu începerea conflictului în Siria, aceasta a devenit epicentrul lumii jihadiste. 

Iată cinci lucruri pe care trebuie să le cunoaştem despre gruparea Khorasan:

  • Grupul este o mai mare ameninţare la adresa Occidentului decât ISIS. Acesta este format din veterani ai luptelor din Afganistan şi Pakistan, făcând parte din cercul interior de conducere al lui Osama bin Laden. Grupul a fost creat de actualul lider Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, şi acţionează în Siria pentru a recruta luptători cu vederi jihadiste din Europa şi SUA. Spre deosebire de grupul Jabhat al-Nusra, afiliat al Al-Qaeda din Siria, grupul Khorasan nu este implicat în lupta împotriva lui Assad, el fiind destinat ca din baza pregătită în Siria să lanseze atacuri în Occident. Secretarul de presă al Pentagonului, amiralul John Kirby, declara despre grupul Khorasan că foloseşte structura din Siria pentru atacuri externe, dezvoltarea şi testarea de dispozitive explozive improvizate şi recrutarea de fanatici occidentali. De asemenea, oficialii de la Pentagon declară că grupul are legături cu alte celule Al-Qaeda din Penisula Arabică sau din alte regiuni ale lumii.
  • Surse din zona serviciilor de informaţii susţin că grupul este în stadiul de finalizare a unor acţiuni teroriste în SUA şi Europa. În concordanţă cu unele ştiri, apărute în media, presupusele atacuri vor fi executate cu ajutorul unor laptopuri sau telefoane celulare false. Urmărim cu atenţie acest grup de ceva timp şi credem că au intrat în faza de execuţie a unui atac pe teritoriul occidental sau în SUA, a declarat generalul-locotenent Bill Mayville, directorul pentru operaţii al  Statului Major Întrunit.
  • Grupul este activ de câţiva ani. Directorul Cupolei de informaţii americane, James Clapper, a decarat că grupul a fost menţionat pentru prima dată acum o săptămână, dar el este creat undeva prin 2009, în Pakistan, şi a început cu denumirea de Ittehad-e-Mujahedeen Khorasan. Componenţii grupului sunt luptători din grupările Talibanii din Pakistan şi Reţeau Haqqani. Grupul este alcătuit din 100 până la 2.000 de membri. Membrii grupului sunt îmbrăcaţi în negru, cu măşti pe faţă şi benzi negre pe frunte şi verzi pe braţe şi merg deseori desculţi. De asemenea, se crede că grupul reprezintă, de fapt, contrainformaţiile aripii talibane din Pakistan, condusă de Hafiz Gul Bahadur. Directorul comunităţii de informaţii americane, James Clapper, a dezvăluit pentru prima dată complotul grupului format din militanţi pakistanezi şi din Afganistan într-o audiere de anul acesta din Senatul american.
  • Atacul aerian lansat de SUA l-ar fi putut ucide pe liderul grupului Khorasan, Muhsin al-Fadhli. Consilierul american pe probleme de securitate de la Casa Albă,  Susan Rice, a declarat că a văzut rapoarte din media în care se precizează că al-Fadhli ar fi fost omorât, dar nu există o confirmare din surse independente. La fel, Pentagonul a declarat că încă analizează efectele loviturii aeriene asupra locaţiei grupului.
  • Numele Khorasan este dat regiunii care includea Afganistanul şi părţi din Pakistanul modern, Iran şi Asia Centrală, în timpul Profetului Mohammed. El are, de asemenea, un important rol simbolic pentru jihadişti. Este vorba de o profeţie care spune că o armată  jihadistă se va ridica din teritoriul Khorasan, purtând în mână steagurile negre ale Islamului şi va ocupa teritoriile până la Ierusalim (inclusiv). Steagul negru este şi el un simbol important, fiind purtat de Mohammed şi fraţii săi în arme ca simbol al jihadului şi al înfăptuirii Califatului Islamic.  
image

Odată cu începerea conflictului din Siria, înarmarea opoziţiei cu echipamente tehnologice de ultimă generaţie ar fi făcut din ISIS o grupare greu de dezmembrat. Grupările teroriste şi miliţiile din Irak şi din Siria, formate şi conduse de foşti ofiţeri din armata irakiană a lui Saddam Hussein, urmează sloganul naţionaliştilor arabi care chemau la unirea Irakului şi a Shamului sau Levantului, cum îl denumesc europenii. Sham înseamnă teritorii din Siria, Liban, Palestina şi Iordania. Situaţia din Siria este una delicată. Cutia Pandorei, odată deschisă, a făcut ca toate neîmplinirile musulmanilor, de-a lungul secolelor, să iasă la iveală. Este o luptă religioasă între şiiţi şi suniţi, o luptă pentru teritorii între triburile musulmane împărţite de graniţe artificiale, create de acordul colonial dintre francezi şi britanici, este o luptă pentru crearea de baze teroriste în vederea atacului asupra ţintelor din Occident. Khorasan este unul din multele nume însuşite de afiliaţi Al-Qaeda, unul ale cărui prime obiective sunt cetăţeni occidentali, un grup extrem de periculos prin experienţa membrilor săi în producerea de explozibil greu de detectat de mijlocele aflate în prezent în aeroporturi, o provocare la adresa securităţii lumii civilizate. Grupul Khorasan rămâne activ pe lista FBI, ca o ameninţare serioasă.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite