Holera, o nouă ameninţare pentru ţările africane. 38 de persoane au murit din cauza acestei boli în Niger, numai în luna septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O epidemie de holeră care a izbucnit în Niger în iunie este cauza decesului a 51 de persoane dintr-un total de 1.365 de cazuri înregistrate de autorităţile din această ţară africană, numărul celor trecuţi în nefiinţă luând în considerare un raport care prezintă victimele acestei boli din ianuarie până în septembrie, potrivit ONU.

38 de persoane au murit din cauza acestei boli numai în luna septembrie, informează Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA) din Niamey, citat de AFP.

Focarul de infecţie cu holeră a apărut în urma inundaţiilor care au lovit încă din luna iulie Nigerul şi care a dus la moartea a 36 de persoane.

Epidemia s-a răspândit în patru din cele opt regiuni ale ţării, printre acestea fiind Tahoua (vest), Maradi (sud-est), Diffa (est) şi Zinder (centrul ţării), potrivit organismului din cadrul ONU. „Acţiuni de răspuns sunt luate pentru a evita apariţia de noi cazuri”, subliniază OCHA. În plus, autorităţile consideră că epidemia de holeră necesită o atenţie deosebită din cauza faptului că aproape 100.000 de refugiaţi au sosit în Diffa în ultimii doi ani, aceştia plecând din zone controlate de gruparea islamistă Boko Haram.

De asemenea, un număr impresionant de refugiaţi şi-au găsit un loc în zona Insulelor Lacului Ciad, regiune unde accesul la apă potabilă este limitat.

Virusul Ebola a fost problemă actuală şi pentru ţările africane. Cu o rată de mortalitate de circa 70 la suta, epidemia actuală este cea mai gravă de la identificarea virusulului în 1976. Cele mai multe decese cauzate de febra hemoragică s-au înregistrat în Sierra Leone (1.259), precum şi în Guineea (904 persoane).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite