Arma secretă împotriva Statului Islamic: un batalion din Norvegia atât de dur încât şi americanilor le e frică de el
0Se pare că şi Norvegia s-a săturat de gruparea teroristă Statul Islamic şi că se va alătura altor naţiuni care trimit trupe pentru a combate ameninţarea extremistă. Însă Norvegia nu trimite soldaţi obişnuiţi, ci un batalion special supranumit „Punishers“ (cei care pedepsesc, n.r.), atât de dur încât şi americanii au declarat că sunt o forţă de temut.
Zeci de soldaţi din batalionul norvegian autointitulat „Punishers“ au fost mobilizaţi pentru a se duce în Irak şi a se lupta cu militanţii Statului Islamic.
Potrivit „Daily Mail“, batalionul este o unitate de infanterie a Armatei norvegiene, numită de fapt „Telemark“, dar care se foloseşte de simbolul eroului de benzi desenate „Punisher“ pentru a băga frica în inamicii lor. Se pare că acest batalion a dus multe bătălii împotriva talibanilor, încă din 2003, făcând parte din forţele de securitate NATO.
Soldaţii din escadronul de elită au ajuns în oraşul nordic irakian Irbil, pentru a antrena forţele kurde ce luptă împotriva grupării teroriste brutale. Norvegia va trimite şi instructori în Bagdad, în speranţa că va pune capăt acţiunilor militanţilor care au condus la controlarea a mari teritorii din Irak şi Siria, notează madworldnews.com.
Glorie în lupta împotriva talibanilor: „Către Valhalla!“
În timp ce norvegienii din escadron erau în Afganistan, în 2010, au devenit foarte cunoscuţi pentru că pictau craniul din revistele de benzi desenate cu Punisher pe casele şi clădirile care aparţineau membrilor cunoscuţi ai grupării Taliban. Atunci când au pierdut un membru al echipei, pe Joachim Olsson, în ianuarie 2010, membrii escadronului au purtat insigne inscripţionate cu craniul Punisher şi cu cuvintele „Jokke (porecla lui Joachim, n.r.) nu te vom uita niciodată“. „Jokke“ avea doar 22 de ani atunci când o bombă plasată de insurgenţii talibani a explodat sub tancul lui.
După moartea lui Olsson, a apărut un video în care comandantul echipei, maiorul Rune Wenneberg, îşi aduna trupele pentru o luptă, recitând un îndemn prin care se vorbea de Valhalla, locul mistic din mitologia nordică unde cei mai buni războinici ajung după moarte.
„Tu eşti prădătorul. Talibanul este prada. Către Valhalla!“, apare strigând Wenneberg, în timp ce soldaţii aflaţi sub comanda lui ridică armele FOTO Daily Mail
Punisher sunt apreciaţi de americani
Un veteran american care a luptat alături de membri brigăzii Telemark ştie exact cât de înfricoşători pot fi aceştia. Charles Stanley, 51 de ani, fost sergent în Divizia Aeropurtată 82, a Armatei americane, a ajutat oferind suport unităţilor norvegiene în timp ce acestea se antrenau, pe o vreme îngheţată, urmând a fi detaşaţi în Bosnia, la sfârşitul anilor '90.
Stanley a declarat pentru „Daily Mail“ că brigada este un ajutor dur pentru trupele kurde peshmerga în lupta lor împotriva Statului Islamic, şi că teroriştii ar trebui să fugă cât îi ţin picioarele atunci când aud că Punisher au sosit în Irak.
„Statul Islamic ar trebui să se teamă de ei. Ei nu fac pauză şi, atunci când li se dă o sarcină, nu îi opreşte nimic s-o ducă la îndeplinire“, spune Stanley.
Potrivit veteranului american, militanţii Statului Islamic se bazează pe haos şi pe forţă brută pentru a învinge inamicul. Teroriştii însă nu au disciplină şi antrenament şi nu au nicio strategie pe câmpul de luptă în afară de a ataca orbeşte inamicul şi să spere că va ieşi bine.
„Aceşti soldaţi norvegieni, bine antrenaţi şi disciplinaţi, vor reuşi să distrugă orice soldat al Statului Islamic pe care îl întâlnesc. Sunt un grup de războinici foarte agresiv. Au genul acela de atitudine prin care arată că orice le iese în cale vor distruge“, adaugă Stanley.
„Nu există jumătăţi de măsură cu ei, e totul sau nimic. Am mare experienţă cu escadroane ca acesta şi printre ei sunt cei mai duri soldaţi din armată. Se antrenează din greu şi luptă şi mai hotărât“, explică veteranul american.
Dacă aceşti soldaţi sunt doar pe jumătate atât de buni pe cât sunt descrişi, fără îndoială că vor face probleme mari Statului Islamic, conchide madworldnews.com.