Argentina redeschide conflictul în jurul insulelor Falkland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a adresat o scrisoare deschisă premierului britanic, David Cameron, făcând apel la acesta să renunţe la controlul britanic asupra insulelor Falkland.

Scrisoarea, publicată în cotidianul “The Guardian”, afirmă că Argentina a fost deposedată cu forţa de insulele Malvine – numele argentinian al insulelor – acuzând Marea Britanie de colonalism.

Preşedintele Kirchner, care a făcut apel, în repetate rânduri, la restituirea insulelor, anul trecut, când s-au împlinit 30 de ani de la războiul dintre cele două ţări, i-a cerut premierului britanic să respecte rezoluţiile ONU, care - spunea ea – susţin cauza argentiniană.

"Acum 180 de ani, la aceeaşi dată, într-o manifestare a colonialismului secolului 19, Argentina a fost deposedată cu forţa de Insulele Malvine, care sunt situate la 14.000km depărtare de Londra", se arată în scrisoare. "Argentinienii de pe aceste insule au fost expulzaţi de Marina Regală şi Marea Britanie a început un proces de populare similar similar cu cel aplicat în alte teritorii sub guvernarea colonială. De atunci, Marea Britanie, puterea colonială, a refuzat să restituie teritoriile Republicii Argentina, împiedicând-o să-şi refacă integritatea teritorială", continuă documentul, adăugând că "Problema Malvinelor este una  a Americii Latine şi a majorităţii popoarelor şi guvernelor din întrega lume care resping colonialimul".

David Cameron şi Cristina Kirchner s-au confruntat pe tema insulelor Falkland atunci când s-au întâlnit la summitul G20, în Mexic, anul trecut, în iunie.

Cameron a respins solicitarea lui Kirchner privind noi negocieri pe tema suveranităţii insulelor şi i-a spus că ar trebui să respecte rezultatele unui referendum realizat anul trecut, când populaţia insulelor a votat pentru a rămâne sub guvernare britanică.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite