Aliaţii occidentali analizează posibilitatea instruirii piloţilor militari ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Charles „CQ” Brown inspectând un simulator de zbor FOTO EPA-EFE
Generalul Charles „CQ” Brown inspectând un simulator de zbor FOTO EPA-EFE

Statele Unite şi aliaţii lor analizează posibilitatea de a instrui piloţi ucraineni în cadrul unui efort comun pe termen lung de a pune bazele unei noi aviaţii militare a Ucrainei, a declarat pentru Reuters şeful de Stat Major al Forţelor Aeriene ale SUA, Charles „CQ” Brown.

Datorită armelor antiaeriene primite din Occident, ucrainenii au reuşit să împiedice avioanele militare ruseşti să domine spaţiul aerian al ţării lor. În acelaşi timp, armata ucraineană caută să se doteze cu avioane de luptă americană pentru a scăpa de dependenţa de avioane ruseşti. De altfel, Kievul a anunţat deja că speră să primească avioane F-15 şi F-16, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Generalul Charles „CQ” Brown a recunoscut că SUA discută cu aliaţii săi în vederea instruirii piloţilor ucraineni. El a apreciat că este nevoie de un plan pe termen lung.

Acum câteva zile, Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un fond de 100 de milioane de dolari pentru instruirea piloţilor şi a personalului de întreţinere din Ucraina pe avioane de luptă americane.

Generalul Brown nu a dorit să discute despre legislaţie sau să speculeze despre termene şi despre tipurile de aeronave occidentale cele mai potrivite pentru Ucraina. El a subliniat însă că instruirea piloţilor ucraineni este o problemă complexă, în care trebuie să se ţină cont de starea de război şi de capacitatea Kievului de a retrage din luptă piloţi pentru a-i trimite la antrenamente îndelungate.

Întrebat cât ar dura trecerea unui pilot ucrainean la manşa unui avion de luptă american, Charles „CQ” Brown a precizat că piloţii americani pot schimba tipul de avion cu care zboară în două până la patru luni. Transferul de la un sistem sovietic ar fi însă „ceva mai greu”, a declarat el. În opinia sa, ar fi utilă experienţa statelor membre NATO care au făcut deja această tranziţie. „Ar putea într-adevăr să aibă lecţii învăţate care le pot fi folositoare ucrainenilor”, a afirmat şeful de Stat Major al Forţelor Aeriene ale SUA.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite