Ungaria face paşi pentru a renunţa la ora de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Budapesta FOTO Arhivă
Budapesta FOTO Arhivă

Ungaria este pe cale să renunţe la ora de iarnă, pentru a întârzia căderea întunericului, considerată deosebit de precoce în ţara vecină.

O propunere de lege în acest sens a fost adoptată în unanimitate într-o comisie parlamentară şi va fi supusă curând votului deputaţilor, scrie ziarul ungar Magyar Nemzet, citat de agenţiile de presă AFP şi Agerpres.

Situată la extremitatea orientală a principalei zone orare europene, în estul Ungariei soarele apune la ora 15.40 (16.40 ora României) în plină iarnă, cu 75 de minute mai devreme decât la Paris, aflat la o latitudine comparabilă.

Creşterea numărului orelor de lumină după-amiaza ar avea un impact pozitiv asupra sănătăţii umane, atât din punct de vedere mental cât şi fizic, potrivit promotorilor acestei legi. Legea ar reduce numărul accidentelor de trafic şi ar facilita lucrările agricole.

O majoritate de 80 la sută dintre unguri a fost de acord cu menţinerea orei de vară pe tot parcursul anului, potrivit unui sondaj recent.

Propunerea de lege, prezentată de partidul de extremă dreapta Jobbik, a fost aprobată de toate partidele reprezentate în comisie şi ar urma să intre în vigoare anul viitor, notează Magyar Nemzet.

La începutul lunii septembrie, Turcia a decis să menţină în vigoare ora de vară pe întreg parcursul anului, pentru a le permite cetăţenilor „să profite mai mult timp de lumina zilei“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite