UPDATE Luare de ostatici într-o prăvălie din apropiere de Toulouse: Cele patru femei, eliberate. Agresorul a participat la mişcarea „vestelor galbene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Un bărbat a luat patru persoane ostatice, marţi după-amiaza, într-o prăvălie din Blagnac, în apropiere de Toulouse, au anunţat Parchetul local şi o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP, scrie news.ro.

UPDATE 22:16  

În urma luării de ostatici, una dintre femei a fost eliberată iniţial, cu puţin timp înainte de ora 20:00. Celelalte trei au fost eliberate la scurt timp după ora 21. Potrivit aceleiaşi surse, suspectul "a tras în aer  două focuri de armă în timpul luării de ostatici. Barbatul a spus că dacă poliţia va interveni, el va aprinde focul impotriva forţelor de ordine. ", relatează Le Monde.

"Nu există suspiciuni de terorism", a declarat pentru Agence France-Presse (AFP) reprezentanţi ai primăriei din Blagnac. Suspectul este cunoscut de autorităţi pentru fapte de drept comun. El a mai fost şi reţinut pentru 24 de ore la data de 15 februarie, după ce a participat la mişcarea „vestelor galbene“.

Tânărul „ar mai  fi pretins că reprezintă “aripa armată a mişcării vestelor galbene“ a mai declarat o sursă apropiată anchetei, citată de Le Monde.

O unitate RAID se află la faţa locului, întreaga zonă fiind blocată, iar „negocierile continuă pentru a obţine, dacă este posibil, predarea sa, sau dacă nu, cele mai bune condiţii posibile pentru arestarea" sa, a declarat procurorul Dominique Alzeari, citează Agerpres.

Membri din cadrul Recherche, Assistance, Intervention, Dissuasion (Căutare, Asistenţă, Interveţie, Disuasiune, RAID), o unitate tactică de elită din cadrul poliţiei franceze, au fost trimişi la faţa locului, potrivit sursei din cadrul poliţiei.

„Bărbatul ar fi declarat că, dacă intervine poliţia, ar trage în forţele de ordine“, spune o sursă apropiată dosarului.

„Poliţia se află la faţa locului şi a blocat toate căile de acces în jurul prăvăliei“, a precizat Primăria din Blagnac.

Luarea de ostatici a început la ora locală 16.20 (18.20, ora României), potrivit sursei apropiate dosarului.

Motivaţiile autorului luării de ostatici erau, pentru moment, vagi. El ar fi echipat cu o cameră de luat imagini GoPro şi o şapcă.

Bărbatul ar fi tras asupra poliţiştilor, pentru ca aceştia să se îndepărteze de perimetrul de securitate şi ar fi cerut să discute cu un negociator, potrivit „Le Figaro“.

Poliţia le-a recomandat persoanelor din vecinătate să evite perimetrul.

Potrivit unui martor intervievat de „La Dépêche du Midi“, ar fi vorba despre un jaf care ar fi luat o întorsătură nedorită.

Imagine indisponibilă

Locul luării de ostatici FOTO Twitter @LPLdirect

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite