Spania, măsuri după decretarea stării de urgenţă. 1.500 de noi cazuri într-o zi. Lideri regionali cer închiderea completă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Guvernul spaniol urmează să anunţe sâmbătă restricţii privind mobilitatea în întreaga ţară, după ce numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a ajuns la 6.046 şi s-au înregistrat 191 de decese, potrivit TVE.

Măsurile intră în vigoare începând de luni, ora 8 dimineaţa. 

Guvernul spaniol va susţine o conferinţă de presă. Spania, o ţară cu 46 de milioane de locuitori, a înregistrat 1.500 de noi cazuri într-o singură zi, majoritatea în Madrid. Este a doua cea mai afectată ţară europeană după Italia. Franţa şi Germania se apropie cu aproape 4.000 de cazuri.

Unele măsuri au fost deja implementate la nivel local. La Madrid şi în împrejurimile sale au fost deja închise majoritatea barurilor, restaurantelor şi magazinelor. Mai multe oraşe au închis unităţile de învătământ şi muzeele. Oamenii au fost sfătuiţi să rămână în case.

Spaniolii vor ieşi din case doar pentru alimente şi medicamente şi se vor putea deplasa pe distanţe mai mari pentru a merge la spital, serviciu şi pentru rezolvarea unor probleme urgente.

Operatorii aerieni, feroviari, maritimi şi de transport îşi vor reduce cursele la jumătate cel puţin şi niciun mijloc de transport nu va fi mai plin de o treime din capacitatea sa.

Ministerul de interne va supraveghea forţele de poliţie naţionale, regionale şi locale. Miniştrii sănătăţii şi transporturilor vor coordona acţiunile la nivel naţional şi vor prelua o parte din atribuţiile locale şi regionale,

Liderul regional al Catalaniei Quid Torra a declarat că doreşte închiderea întregii regiuni şi a solicitat autorităţilor de la Madrid blocarea accesului aerian, terestru şi pe apă.

Joi, autorităţile regionale au închis patru oraşe situate la nord de Barcelona care au un mare număr de cazuri.

Sâmbătă mai multe zboruri din Marea Britanie spre Spania aflate deja în aer au fost întoarse din drum. Compania low cost britanică Jet2 şi-a anulat zborurile spre Spania, Insulele Baleare şi Insulele Canare.

Guvernul interzice toate deplasările care nu reprezintă urgenţe, cu excepţia celor pentru aprovizionare şi asistenţă medicală. Toate companiile, publice şi private, trebuie să permită angajaţilor să lucreze de acasă, în măsura în care este posibil.

Sâmbătă a fost aprobat decretul de stare de alertă, anunţat vineri, iar Executivul are o întâlnire în care sunt luate mai multe măsuri, pe care prim-ministrul Pedro Sánchez urmează să le anunţe. Spania urmează astfel abordarea Italiei de închidere a ţării în măsura în care nu a putut limita extinderea epidemiei.

Cea mai afectată regiune spaniolă este Madrid, cu 133 de decese. Peste jumătate din totalul cazurilor s-au înregistrat în capitală. Starea de alertă va fi instaurată pentru următoarele 15 zile.

Potrivit Constituţiei, starea de alertă este declarată în situaţii de catastrofă sau crize sanitare. Este a doua oară când ea se aplică în Spania - prima dată, în 2010, din cauza crizei controlorilor de trafic aerian. Mecanismul este cel mai puţin invaziv, fără să suspende drepturile şi libertăţile.

Peste 155.000 de oameni din 123 de ţări au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus COVID-19, iar numărul morţilor a depăşit 5.800.

Europa a devenit epicentrul pandemiei depăşind numărul de noi cazuri şi decese din celelalte ţări ale lumii luate la un loc, cu excepţia Chinei. Cifrele depăşesc cazurile zilnice raportate în China în cursul vârfului epidemic, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Multe ţări europene, între care Danemarca, Polonia şi Rusia, au răspuns crizei prin închiderea graniţelor cu ţările vecine.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite