Rămaşi fără muniţie, peste 400 de soldaţi ucraineni s-au retras în Rusia. Tancuri ruseşti au trecut graniţa în estul Ucrainei

Rămaşi fără muniţie, peste 400 de soldaţi ucraineni s-au retras în Rusia. Tancuri ruseşti au trecut graniţa în estul Ucrainei

Kievul şi Moscova au versiuni diferite privind trecerea soldaţilor ucraineni în Rusia FOTO Reuters

Un grup de militari ucraineni ai brigăzii motorizate nr. 72 a fost nevoit să se retragă pe teritoriul Federaţiei Ruse, deoarece, în urma confruntărilor cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, militarii ucraineni au rămas fără muniţie, scrie RBK Ucraina, citând serviciul de presă al operaţiunii antiteroriste. Un oficial rus susţine însă că peste 400 de militari ucraineni s-au predat pe teritoriul Federaţiei ruse.

„Militarii brigăzii nr. 72 s-au împărţit în două grupuri. O parte din brigadă a rupt încercuirea teroriştilor, iar cealaltă acoperea primul grup. Într-un final, unul din grupuri a rămas fără muniţie, a fost avariată grav tehnica militară. Pri urmare, militarii au fost nevoiţi să se deplaseze spre un punct de trecere a frontierei cu Rusia. Potrivit unor rapoarte recente, soldaţii se află deja pe teritoriul Rusiei. Numărul acestora se actualizează”, a declarat purtătorul de cuvânt al operaţiunii antiteroriste, Aleksei Dmitraşkovski.

Potrivit sursei, militarii care au rupt încercuirea teroriştilor încă nu au primit întăriri.

Un oficial rus a anunţat, luni, că peste 400 de militari ucraineni aflaţi în operaţiune în estul ţării s-au predat şi au fost primiţi pe teritoriul Rusiei.

Militarii ucraineni "au cerut să beneficieze de un coridor umanitar în noaptea de duminică spre luni", la frontiera ruso-ucraineană, a anunţat un oficial regional din cadrul Serviciului rus de securitate (FSB), citat de agenţiile ruse Interfax şi Itar-Tass.

"Grănicerii ruşi au deschis un coridor umanitar şi au primit pe teritoriul rus 438 de militari ai armatei ucrainene", care şi-au predat armele şi în rândul cărora figurează un rănit, spitalizat la Gukovo (sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina), a continuat acest oficial, Vasili Malaev.

Un purtător de cuvânt contactat de AFP a declarat la rândul său că un număr neprecizat de militari ucraineni a fost "constrâns să se replieze către un post de frontieră rus în urma unei tentative de pătrundere".

Dar aceşti militari "nu s-au predat", a afirmat Oleksii Dmitrşkiski, purtătorul de cuvânt al "Operaţiunii antiteroriste", aşa cum este numit organismul ucrainean care se ocupă de operaţiunile militare împotriva separatiştilor proruşi în estul ţării.

Guvernul rus a prezentat în aceeaşi zi presei militarii ucraineni primiţi pe teritoriul său. Luna trecută, acelaşi oficial regional al FSB a anunţat că peste 40 de militari ucraineni s-au predat şi au fost primiţi pe teritoriul rus.

Forţele ucrainene încearcă de mai multe săptămâni să întrerupă liniile dintre bastioanele insurgeţilor proruşi din Lugansk şi Doneţk, pe de o parte, şi frontiera ruso-ucraineană pe de altă parte, de unde separatiştii primesc arme şi întăriri, potrivit Kievului.

 O colonă de tancuri ruseşti se deplasează spre Doneţk

Pe de altă parte, şeful centrului de presă al operaţiunii antiteroriste, Andrei Lîsenko a anunţat ăn cadrul unei conferinţe de presă că o coloană de tancuri ruseşti a trecut graniţa şi se deplasează spre Doneţk.

Prin segmentele necontrolate ale graniţei ucraineano-ruse din regiunea Lugansk în noaptea de duminică au trecut 10 tancuri, afirmă Lîsenko. Potrivit acestuia, coloana se deplasează spre Doneţk.



De asemenea, Lîsenko a anunţat, că la graniţele Ucrainei a fost transferată o brigadă a unităţilor de elicoptere ale Forţelor Armate ale FR. Aceasta a fost dislocată în raioanele Belovski şi Sudjanski din regiunea Kursk. Peste 30 de vehicule blindate ale Federaţiei Ruse cu simbolurile trupelor de menţinere a păcii au fost amplasate lîngă satul Belaia Berezka, regiunea Breansk.

În plus, în oraşul Gomel din Belarus, sîmbătă a ajuns un tren militar rus compus din 65 de platforme cu mortiere autopropulsate.

Potrivit lui Lîsenko, separatiştii pro-ruşi în mod provocator supun tirului din arme de calibru mic, artilerie şi lansatoare "Grad" teritoriul rusesc, iar din partea rusă continuă focul asupra poziţiilor armatei ucrainene.

Zece vagoane cu tehnică militară rusă, dar şi cu militari din cadrul Forţelor Armate ale Rusiei a ajuns, luni la prânz, la Suhodolsk, în regiunea Lugansk, a declarat şeful organizaţiei Iniţiativa civică, Dmitri Sneghirev, citat de agentia UNIAN. Potrivit declaraţiilor făcute de către Sneghirev, în afară de cele zece vagoane cu tehnică militară rusă şi militari ruşi, în noaptea de duminică spre luni, din Republica Cecenă au mai fost livrate armament şi trupe pe teritoriul Ucrainei.

Anterior, Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei a declarat că Rusia continuă să concentreze în forţă tehnică militară la graniţa cu Ucraina. Doar duminică au fost transportate 34 de vehicule blindate la graniţa ruso-ucraineană, iar zilele trecute mai multă tehnică militară. În acelaşi context, Ministerul ucrainean de Externe a cerut Rusiei explicaţii privind concentrarea de trupe ruse şi tehnică militară grea la graniţa cu Ucraina.

În plus, ministerul rus al Apărării a anunţat că manevre fără precedent ale forţelor ruse ale armatei aerului şi ale apărării antiariene din Districtele militare Vestic şi Central, implicând peste 100 de avioane de luptă, au loc în Rusia în perioada 4-8 august.

”În total, la aceste exerciţii vor participa peste 100 de avioane şi elicoptere, precum avioane de vânătoare SU-27, MIG-31, avioane multifuncţionale SU-34, bombardiere SU-24, elicoptere MI-8, MI-24 şi MI28H”, a precizat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ruse, colonelul Igor Klimov.

El a indicat că aceste exerciţii militare constituie una din etapele de pregătire a forţelor aeriene ruse în anul 2014 şi că ele acoperă, pentru prima dată, teritoriul a trei districte militare – Central, Vestic şi Sudic.

Rusia a desfăşurat şi săptămâna trecută exerciţii militare, acestea având loc în regiunile Rostov şi Stavropol, limitrofe cu Ucraina. La aceste exerciţii s-au folosit implicat rachete sol-aer S-300, bombardiere SU-24 şi avioane interceptoare MiG-31.

În acelaşi timp, Ministerul rus al Apărării anunţa vineri o mobilizare a rezerviştilor pentru exerciţii militare de anvergură care vor avea loc în toată ţara în perioada august-octombrie.

Departamentul menţionat preciza că aceste exerciţii au fost planificate încă din noiembrie anul trecut, încercând astfel să dea de înţeles faptul că ele nu au legătură cu situaţia din Ucraina, unde au avut loc mai multe valuri de mobilizare a militarilor şi rezerviştilor pentru operaţiunile Kievului împotriva separatiştilor proruşi din estul ţării.

citeste totul despre: