Marea Britanie: bombă sau petardă?

Spusele premierului britanic despre viitorul ţării sale pot fi o simplă petardă aruncată în jocul diplomatic foarte strâns de la Bruxelles în jurul bugetului european. S-a mai folosit de tehnica asta şi i-a ieşit.

Urmând glorioasa tradiţie a unei nobile predecesoare rămasă în istorie ca "Doamna de Fier" şi despre care se spune că ar fi fost răspunsul corect la întrebarea "în politică, ce se află oare mai la dreapta decât dreapta?", David Cameron nu a ezita să forţeze la maximum orice breşă imaginabilă şi posibilă. Mergând pe ideea că Marea Britanie ar fi indispensabilă. Într-atât de indispensabilă încât construcţia europeană ar fi inimaginabilă fără reprezentanţii Perfidului Albion. Reacţiile europene din ultimele ore dovedesc că acest mit se poate prăbuşi. Astfel, dacă asta îşi doreşte, Marea Britanie poate ieşi nestingherită din UE, ba chiar ministrul francez de externe sugerând şi un covor roşu pentru un asemenea eveniment.

Numai chestiunea bugetului să fi putut motiva reacţia atât de dură a britanicilor şi replica tăioasă a colegilor europeni? Ar fi mult prea simplu. În realitate, cheia discordiei se află în cererea britanicilor de a beneficia de un regim separat de toate celelalte ţări din UE în ce priveşte procesul de integrare cu paşi rapizi pe care cei de la Bruxelles îl consideră drept cheia pentru o ieşire coerentă din criză.

Sigur că integrarea extinsă , înntr-un final oarecare, ar putea să însemne chiar Europa Unită, dar paşii previzibili înseamnă masurile legate de întărirea pieţei unice. Aici este motorul real al supravieţuirii europene şi extensia sa ar oferi un grad mărit se credibilitate şi previzibilitate pentru spaţiul UE, acuzat încă de a prezenta un raport încă dezechilibrat în defavoarea a ceea ce reprezintă spaţii unice europene în comparaţie cu legislaţiile şi cadrele naţionale de aplicare, adesea diferite şi necorelaţionate prin mecanisme comune.

Acesta este momentul ales de Marea Britanie, ţara care până mai ieri învăţa alte ţări, mai ales pe cele noi intrate în clubul european, inclusiv pe români,pe un ton superior, cum vine cu spiritul european, pentru a arunca marea ştire: referendum asupra rămânerii în UE în condiţiile în care, spune conservatorul Cameron, va cere renegocierea tratatului de aderare. Asta, deja, nu mai este obişnuitul stil de petarde cu care britanicii au obişnuit Europa de când sunt în Uniune şi, de 40 de ani, tot spun că nu le place.

Consecinţele acceptării ideii ca o ţară membră să renegocieze tratatul său de aderare sunt inimaginabile. Închipuiţi-vă că, spre exemplu, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, solidar până la capăt cu Axa Washington-Londra-Bucureşti, şi-ar aminti, pentru a-i face plăcere domnului Cameron, că şi Domnia-sa spunea încă din 2004 că şi-ar fi dorit să redescidă negocierile cu UE pentru cel puţin două capitole, ajutoarele de stat pentru siderurgie şi liberalizarea preţurilor la energie. Că noi nu vom spune asta niciodată, asta-i deja altă poveste, la fel de complicată ca şi cea cu Axa mai sus-menţionată şi aflată cam decedată în coteţul amintirilor noastre despre ce-am promis, ce ni s-a promis şi ce s-a ales mai apoi.

Dar este foarte posibil că dacă unei singure ţări membre i se va permite fie şi cea mai mică renegociere pe tratatul de aderare, explozia următoare va fi de mari proporţii pentru că, practic, fiecare ţară este nemulţumită de ceva iar noile state membre au chiar o listă plină sau foarte plină. Ce se va întâmpla atunci? Nimeni nici măcar nu poate să construiască vreun scenariu.

În fine, tradiţional eurosceptica Mare Britanie dezechilibrează la modul senzaţional scena politică europeană la un an înainte de europarlamentarele de anul viitor, deschizând acum nu perspectiva, ci certitudinea unor mutaţii importante în favoarea partidelor care contestă proiectul european sau emit rezerve importante asupra evoluţiilor sale viitoare.