Deconectarea României

Se petrece un fenomen straniu: în principiu, suntem în plină campanie pentru alegeri prezidenţiale. În realitate, suntem în mijlocul unei bătălii feroce în noroi care nu are nimic de-a face cu o campanie electorală în sensul celor cu care sunt obişnuiţi membrii clubului UE şi NATO.

Ceea ce este însă absolut cert e că putem observa cum se petrece un lucru grav şi absolut neaşteptat: cel puţin la nivelul discursului politic, la nivelul declaraţiilor principalilor jucători politici ai acestei să-i spunem campanii electorale, România este deconectată la modul absolut, total, fără întoarcere, de tot ce înseamnă prioritate politică europeană, evenimente grave pe scena internaţională sau încercări de corelare cu campanii globale determinate de urgenţe majore.

Printr-un miracol trist, pe timpul acestei campanii, doamnele şi domnii candidaţi au uitat efectiv că România este cuplată la satul global, că suntem interconectaţi (sau ar trebui să fim) la circuite de putere care înseamnă (sau ar trebui să însemne) o abordare comună a problemelor pentru realizarea de soluţii în care toate părţile să fie egal implicate. Neinteresant pentru ai noştri.

Nimic, absolut nimic despre poziţionarea domniilor lor, cei care se vor cu atâta îndârjire conducători de ţară, în legătură cu crizele majore de la frontierele României. În acest context, din nou nimic despre raportarea lor eventuală la soluţionarea problemelor energetice ale României ca ţară în sine dar şi a României ca membru al alianţelor spaţiului euro-atlantic.

Nimic despre poziţionarea viitoare a României în ce priveşte Uniunea Europeană a Energiei - proiect prioritar al noii Comisii Europene - spunând ce ar trebui să ceară ţara noastră dacă cineva i-ar întreba vreodată ceva despre traseele viitoarelor conducte de transport sau despre marile zone de stocare a energiei care urmează să se construiască în ceea ce este acum viziunea asupra unui răspuns comun la şantajul energetic al Rusiei.

Nimic despre modul în care gândesc - dacă cumva o fac - asupra modului în care politica românească de securitate şi apărare urmează să se lege de priorităţile europene şi euro-atlantice. Pe de o parte, spunând cum vor reuşi să convingă viitorul guvern să-ţi ţină promisiunile privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare dar şi ce anume vor să negocieze pentru România în cadrul viitoarei politici comune europene în domeniul apărării, ce segmente anume ar alege din industria românească pentru a le introduce în ceea ce va fi producţia europeană de apărare.

Nimic nu se spune despre o eventuală revizuire a doctrinelor naţionale de apărare şi securitate în dorinţa de a introduce elementele noi dictate de schimbările dramatice pe scena europeană şi mondială, în acord cu elementele deja adoptate de NATO în cadrul Summit-ului din Ţara Galilor dar şi pentru a completa dramatica absenţă din acest moment a prevederilor care să acopere acel "worst case scenario" reprezentat de o eventuală încercare de invadare a teritoriului nostru naţional.

Nimic despre modul în care, de acum înainte, vor putea fi rezolvate situaţiile penibile de până acum, cele generate de certurile privind "mersul la Bruxelles", cele care ne-au dus în deriziune şi ne-au izolat drept un caz aparte şi demn de tratat cu o ironică politeţe.

Nimic, evident, despre priorităţile de politică externă ale României pe următorii cinci ani, despre evoluţia nostră cu preferinţă spre anume pieţe sau altele, motivând judicios alegerea, eventual repoziţionând sau refăcând relaţii lăsate să cadă în praf sau trecute la nivel de ostilitate directă. 

Nimic nu se spune despre priorităţile europene pe care România le-ar prelua drept urgenţe proprii sau la soluţionarea cărora ar fi interesată să participe. Spre exemplu, nu au ai noştri prezidenţiabili nici un fel de părere asupra a ce România ar cere să conţină viitorul Acord de liber-schimb cu SUA, nu cerem nimic pentru că ori chiar nu ne interesează, ori fiindcă sunt totalmente în afara problemei şi constată că e mai bine să nu se bage?

Aceeaşi prudenţă extremă, vecină cu dezinteresul total, este manifestată ca cea mai urgentă dintre priorităţile anunţate de Comisia Europeană - alocarea celor 300 de miliarde de euro pentru proiecte de investiţii destinate relansării economice şi creării de locuri de muncă. Aşteptam un mic, cât de mic şi modest semn de interes din partea candidaţilor noştri la prezidenţiale, un mesaj că ştiu ce să ceară imediat de când vor fi pe scaunul de la Cotroceni, că au deja elaborată proiecţia cerinţelor româneşti pe care le vor negocia cât mai agresiv la Bruxelles. Spunând că măcar ceva au avut de învăţat în acest sens de la premierul Marii Britanii...

Nimic, nici măcar o aluzie nu există în discursul lor la poziţia pe care vor trebui s-o aibe în legătură cu momentul 1 ianuarie 2015, atunci când intră în funcţiune Uniunea Euroasiatică, unitatea de forţă nu numai economică, cu care ar trebui să spună ce relaţii doresc pentru România.

Nu am auzit nici un fel de poziţii privind nevoia ca România să posede propriul său plan de urgenţă în cazul unei pandemii globale de tip Ebola, plan care să fie prezentat din timp populaţiei, însoţit de eventualele măsuri profilactice sau de securitate.Poziţie necesară din moment ce, la Bruxelles, este deja evocată posibilitatea de a vedea convocat un Summit de criză pe acest subiect, din ce în ce mai grav pe măsură de epidemia se extinde.

Dar există vreun subiect din domeniul competenţelor constituţionale ale Preşedintelui României care să fi fost abordat în această campanie? Nu. În schimb, ceea ce s-a produs şi se produce în continuare, este o decredibilizare cât se poate mai totală, cu mijloacele cele mai murdare imaginabile, a tuturor candidaţilor în bloc şi, prin ei, a tuturor forţelor politice pe care le reprezintă.

Pe de o parte, România este deconectată la nivel de problematică de tot ce înseamnă prioritate europeană sau internaţională a momentului. Mai suntem prezenţi doar la nivelul comunicatelor seci ale Ministerului de Externe care ia act de anume situaţii şi, după caz, se declară surprins, îngrijorat sau condamnă.

Pe de altă parte, avem un grup de candidaţi la cea mai înaltă funcţie a statului român care sunt, alegeţi dvs, hoţi, traficanţi de copii, plagiatori, potenţial criminali sau pasibili de a fi acuzaţi de crime de trădare a intereselor naţionale sau subminarea intereselor naţionale de securitate, ofiţeri acoperiţi-descoperiţi, beţivi, curvari...gândiţi-vă, doamnelor şi domniulor alegători, că toate acestea sunt consemnate şi trimise pentru grijulie păstrare în dosarele din diverse cancelarii, în acele dosare speciale care privesc cumulurile eventuale de vulnerabilităţi. Personale mai întâi. Apoi de ţară, când ele se transferă asupra Preşedintelui.

În aşteptatea zilei de 2 noiembrie, primele dosare de acest gen, made in Romania, au fost deja trimise la Bruxelles pentru deliciul celor care trebuie să comenteze rezultatele primului tur de scrutin. Asta ne-am dorit? Dacă da, reuşita e perfectă: pentru oricine iese, avem un scandal confecţionat pe măsură!

P.S. Există, este adevărat, un set de poziţii pe o parte dintre aceste probleme exprimate de candatul Victor Ponta, dar în calitatea sa actuală, cea de Prim Ministru, care, fireşte, îl obliga la aceste precizări. Dar , cel puţin până în acest moment, nu am văzut referinţe specifice în discursul său de candidat prezidenţial.