Bulgaria expulzează zece „diplomaţi” ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Rusiei la Sofia FOTO Wikimedia
Ambasada Rusiei la Sofia FOTO Wikimedia

Bulgaria a declarat persona non grata zece angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Sofia şi a dispus părăsirea teritoriului său în 72 de ore.

Un anunţ în acest sens a fost făcut vineri de Ministerul de Externe al Bulgariei. 

Potrivit autorităţilor bulgare, cei zece angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Sofia au fost expulzaţi din cauza unor „activităţi incompatibile cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice”.

Această formulă este folosită de regulă în vederea semnalării unor activităţi de spionaj.

Doi „diplomaţi” ruşi au fost expulzaţi la începutul lui martie dintr-un motiv similar.

Bulgaria, stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO, întreţine în mod tradiţional relaţii economice strânse cu Rusia, dar este nevoită de aproape trei ani încoace să reacţioneze la activităţile de spionaj duse de Rusia în teritoriul său prin agenţi deghizaţi în diplomaţi.

Din septembrie 2019, mai multe scandaluri de spionaj au provocat tensiuni între Sofia şi Moscova.

Prin anunţul de vineri, 20 de „diplomaţi” şi un asistent tehnic de la Ambasada Rusiei la Sofia au fost expulzaţi, în total, în acest din septembrie 2019 până acum.

Ambasadoarea Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, consideră că expulzările reprezintă acte neprietenoase şi că Moscova va răspunde pe baza principiului reciprocităţii.

Aceste noi expulzări intervin în toiul unor tensiuni puternice între Moscova şi Occident din cauza războiului dus de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

La sfârşitul lui februarie, 12 membri ai Ambasadei Rusiei la ONU au primit ordinul să părăsească Statele Unite până la 7 martie.

La 14 martie, Slovacia a expulzat trei „diplomaţi” ruşi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite