AUDIO Iulia Timoşenko îndeamnă ucrainenii la război cu Rusia în cadrul unei conversaţii interceptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, ar fi declarat în cadrul unei convorbiri telefonice cu fostul ministru adjunct ucrainean al Apărării şi Securităţii Naţionale, Nestor Şufrici, că ea este gata să ia o mitralieră şi să lupte împotriva ruşilor, la fel cum ar trebui să facă şi ceilalţi ucraineni, relatează site-ul Russia Today.

Potrivit unei interceptări telefonice, Iulia Timoşenko, un critic vehement al preşedintelui rus Vladimir Putin, ar fi declarat că ucrainenii trebuie să pună mâna pe arme şi să lupte împotriva ruşilor, chiar ea fiind gata să facă un asemenea gest.

„Eu însămi sunt gata să iau o armă şi să-l împuşc pe acest nemernic”, poate fi auzită Iulia Timoşenko într-o convorbire la telefon cu Nestor Şufrici, referindu-se cel mai probabil la preşedintele rus Vladimir Putin.

„Trebuie să punem mâna pe arme şi să-i împuşcăm pe kaţapi (ruşi, termen depreciativ - n.r.), alături de liderul lor. Îmi pare rău că nu am fost aici să pot conduce o astfel de acţiune. Nici măcar în glumă nu i-aş fi lăsat să se atingă de Crimeea”, ar fi spus Iulia Timoşenko, potrivit înregistrării telefonice.

Sursa citată notează că autenticitatea discuţiei telefonice a fost confirmată de fostul premier ucrainean, cu excepţia părţii în care ea ar face referire la eliminarea ruşilor din Ucraina. Pe de altă parte însă, fostul ministru adjunct ucrainean al Apărării şi Securităţii Naţionale, Nestor Şufrici, a declarat că înregistrarea este contrafăcută. „Conversaţia nu a avut loc”, a anunţat serviciul de presă Shufrych în legătură cu acest subiect.

Iulia Timoşenko este un critic frecvent al preşedintelui rus Vladimir Putin, în special după ce a fost închisă în 2012 din cauza semnării abuzive a unui contract de gaze naturale cu Federaţia Rusă. Iulia Timoşenko a fost prim-ministrul Ucrainei în perioada 2007-2010.

Fostul premier ucrainean a mai avut în ultima perioadă reacţii dure la adresa liderilor ruşi, exprimându-şi astfel încrederea într-o posibilă recuperare a peninsulei Crimeea.

„Alipirea Crimeei la Rusia este începutul sfârşitului regimului lui Putin. El a pierdut Ucraina pentru totdeauna după ce ne-a declarat război (...) Putin este inamicul numărul unu al Ucrainei, ne-a luat pământul cu armele”, a spus recent Iulia Timoşenko.

O altă convorbire interceptată şi prezentată publicului anul acesta a fost şi cea a Victoriei Nuland, asistent al secretarului de Stat american responsabil de Afaceri Europene şi Euroasiatice, care a adresat cuvinte dure la adresa Uniunii Europene. „Fuck the EU” a fost replica Victoriei Nuland despre Uniunea Europeană, ea cerându-şi ulterior scuze pentru această reacţie.


Citeşte şi:

Iulia Timoşenko: „Ucraina va recăpăta Crimeea”, iar invazia peninsulei grăbeşte sfârşitul regimului lui Putin

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko şi-a exprimat încrederea că „Ucraina va recăpăta Crimeea”, subliniind că cel mai important obiectiv al guvernului de la Kiev în momentul de faţă este să-l împiedice pe preşedintele rus Vladimir Putin să avanseze campania sa de extindere a graniţelor Federaţiei Ruse în detrimentul Ucrainei.

Iulia Timoşenko: Vladimir Putin a pierdut Ucraina „pentru totdeauna”

Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, a declarat vineri că Vladimir Putin a „pierdut Ucraina pentru totdeauna”, după alipirea Crimeei la Rusia, avertitizând, de asemenea, că  preşedintele rus ar dori să continue ofensiva în Ucraina, informează AFP.

Iulia Timoşenko a fost externată de la clinica din Berlin şi se întoarce în Ucraina

Iulia Timoşenko, fostul premier al Ucrainei, a părăsit miercuri seara clinica din Berlin, unde a primit tratament pentru dureri acute de spate şi urmează să se întoarcă la Kiev, potrivit unui comunicat emis de medicii germani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite