Japonia, decizie controversată privind vânătoarea de balene
0Japonia se va retrage din Comisia Internaţională privind Vânătoarea de Balene (IWC), anul viitor, şi va relua vânătoarea comercială a acestor mamifere în apele sale teritoriale şi zona exclusiv economică, informează CNN.
De asemenea, ţara va pune punct activităţilor de vânătoare de balene din „Oceanul Antarctic” (zona de apă ce înconjoară Antarctica), potrivit unei declaraţii oficiale de miercuri, şi va vâna specii care au un număr aşa-numit „sănătos” de exemplare.
La începutul acestui an, încercările Japoniei de a abroga o interdicţie globală privind vânătoarea comercială de balene au eşuat atunci când naţiunile care se opun cu fermitate acestui tip de vânătoare au învins o propunere japoneză care ar fi permis vănătoarea şi uciderea mamiferelor.
Japonia a oprit vânătoarea comercială de balene în 1982, în conformitate cu o lege adoptată de Comisia Internaţională pentru Vânătoarea de Balene. Încă din 1987, Japonia a vânat balene în Oceanul Sudic în „scopuri ştiinţifice”, dar acest lucru a fost criticat la nivel internaţional ca fiind folosit drept acoperire pentru beneficii comerciale.