Prelipceanu, redactorul-şef Digi24: Îl somăm pe Dragoş Pătraru să prezinte lista cu jurnalişti acoperiţi. În cazul în care nu o va face, îl dăm în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Pătraru, la emisiunea la care a făcut acuzaţii adresate conducerii Digi TV
Dragoş Pătraru, la emisiunea la care a făcut acuzaţii adresate conducerii Digi TV

În deschiderea „Jurnalului de seară“ de marţi, Cosmin Prelipceanu, redactor-şef al Digi24, a cerut dovezi legate de acuzaţiile lui Dragoş Pătraru din emisiunea „Starea Naţiei“.

Dragoş Pătraru a criticat dur conducerea postului Digi24, într-un material de şase minute, aducând în discuţie cazul Bendei-DNA, subiect pornit de Antena 3 şi nedifuzat până atunci la Digi 24.

În replică, redactorul -şef al Digi24 a răspuns: „Suntem siguri că aţi constatat virulenţa cu care, după atacuri la adresa conducerii RCS&RDS, a companiei înseşi, este atacat şi postul nostru de televiziune. Se fac acuzaţii nefondate, care au un scop ascuns ochilor publicului, scopul nu este numit, un scop legat de o cauză în justiţie. În această cauză, atenţie, părţile au fost obligate de instanţă să păstreze secretul dovezilor. Suntem provocaţi să încălcăm această obligaţie. Dar nu o vom încalcă. Suntem provocaţi să ne pronunţăm înaintea justiţiei.

Ultima provocare este în mod cert cea a lui Dragoş Pătraru. Întrucât această manipulare a escaladat, - sunt prezentate informaţii fără să fie verificate şi fără să fie cunoscute împrejurările reale în care s-au petrecut faptele şi, mai ales, înainte că autorităţile judiciare să dispună măsurile legale, pentru a se stabili adevărul judiciar, - pentru corecta informare suntem nevoiţi să vă anunţăm că declaraţiile lui Dragoş Pătraru nu reprezintă poziţia postului de ştiri Digi24.

Din respect pentru adevăr şi din dorinţa de a ne păstra neutralitatea într-o chestiune juridică delicată şi complicată, am decis să solicităm tuturor instituţiilor statului implicate precizări cu privire la evenimentele din ultimele zile. Se conturează deja informaţii şi se nasc foarte multe întrebări. Despre toate, pe îndelete, în zilele următoare. Vrem să ştim în folosul cui este făcută această operaţiune de mistificare a realităţii. Cui serveşte? Influenţarea pieţei de capital este intenţionată? De ce acum toată această operaţiune concertată de ascundere a adevărului? S-au scurs în presă informaţii din dosar? Cine le-a scurs şi în ce scop? Şi încă ceva.

Într-un stil care nu face cinste jurnalismului, jurnalismul ar trebui să se bazeze pe informaţii, nu pe zvonuri, Dragoş Pătraru face o acuzaţie extrem de gravă. El spune că unii dintre jurnaliştii noştri sunt acoperiţi. Îl somăm public pe Dragoş Pătraru să prezinte lista, dacă o are şi dovezile aferente. În cazul în care nu o va face, îl vom da în judecată”, a declarat redactorul-şef al Postului Digi 24.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite