Ellen DeGeneres, personalitatea TV a anului 2014, în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ellen DeGeneres a primit cel mai prestigios premiu de comedie din industria de divertisment - Mark Twain Prize for American Humor FOTO AFP
Ellen DeGeneres a primit cel mai prestigios premiu de comedie din industria de divertisment - Mark Twain Prize for American Humor FOTO AFP

Vedeta de televiziune Ellen DeGeneres se situează, pentru a doua oară consecutiv, pe primul loc în topul celor mai îndrăgite personalităţi din industria de televiziune nord-americană, fiind urmată în clasament de actorul Mark Harmon, din serialul „NCIS“, difuzat pe CBS.

Topul este alcătuit, anual, pe baza unui sondaj efectuat de firma de prospectare a pieţei Harris Poll, la care participă 2.000 de americani, conform femalefirst.co.uk.

Pe locul al treilea în top se află Jon Stewart, moderatorul emisiunii „Daily Show“, fiind urmat de actorul Jim Parsons, din sitcomul „Teoria Big Bang“, pe locul al patrulea, şi de Jay Leno, realizatorul emisiunii „The Tonight Show“, pe locul al cincilea.

Topul 10 este completat de scriitorul satiric şi moderatorul Stephen Colbert (locul al şaselea), actorul Tom Selleck (locul al şaptelea), vedeta TV Oprah Winfrey (locul al optulea), actorul Robin Williams (locul al nouălea) şi de omul de televiziune Steve Harvey (locul al zecelea).

Ellen DeGeneres, în vârstă de 55 de ani, este una dintre cele mai influente vedete de televiziune din lume. În 2013, ea s-a aflat pe locul al zecelea în topul anual al celor mai influente celebrităţi din lume, întocmit de revista Forbes.

Ellen DeGeneres, prima vedetă din televiziunea americană care a dezvăluit în direct că este lesbiană, în 1997, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, într-o ceremonie care a avut loc în septembrie 2012, la Los Angeles. Tot în 2012, DeGeneres a primit şi cel mai prestigios premiu de comedie din industria de divertisment din Statele Unite ale Americii - Mark Twain Prize for American Humor.

De asemenea, vedeta de televiziune americană a fost desemnată prezentatoarea principală a galei de decernare a premiilor Oscar din 2014, care va avea loc pe 2 martie. Ellen DeGeneres a mai prezentat gala de decernare a prestigioaselor premii în 2007.

Ellen DeGeneres s-a remarcat în animaţia „În căutarea lui Nemo/ Finding Nemo“, în care a asigurat vocea pentru unul dintre personajele principale. Ea a devenit apoi realizatoarea şi prezentatoarea propriului show TV - „The Ellen DeGeneres Show“ -, a scris cărţi care au ajuns bestseller şi a făcut parte din juriul emisiunii „American Idol“, care se bucură de o mare audienţă.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite