REPORTAJ Clona perfectă a lui Michael Jackson, un „Smooth criminal“ pregătit de „Thriller“ la Sala Polivalentă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa lui Michael Jackson a susţinut joi, 7 iulie, la Sala Polivalentă, concertul „The Ultimate Thriller“, marcând şapte ani de la moartea artistului. „Clona“ lui Michael Jackson a făcut senzaţie, imitându-l în cele mai mici detalii şi reuşind să creeze iluzia că Regele Pop s-a întors pe scenă.

Michael Jackson a venit pentru prima oară în România în 1992, când o ţară desprinsă forţat din braţele asupritoare ale comunismului avea nevoie de poveşti frumoase. Românii nu mai văzuseră vreodată un concert atât de mare şi Stadionul Naţional a devenit pentru câteva ore tărâmul viselor împlinite, al măreţiei şi al libertăţii. „A dovedit cât de fals am trăit, prefăcându-ne bucuroşi de minciuna unor surogate otrăvitoare“, scria presa română în ziua de după concert. Stadionul s-a dovedit neîncăpător pentru cei 70.000 de fani care s-au înghesuit să vadă spectacolul care a fost egalat abia în 2007, la concertul Rolling Stones de pe „Lia Manoliu“.

În faţa unei mulţimi nepregătite, Michael Jackson a ţâşnit pur şi simplu de undeva de sub podium, când nimeni nu se aştepta, generând o explozie de urlete. Timp de două minute a stat nemişcat, ca o statuie, în timp ce oamenii plângeau şi îşi smulgeau părul din cap de parcă în faţa lor apăruse un zeu salvator. Când a întors capul, câţiva deja picau ca spicele de grâu şi erau scoşi pe braţe din mulţime. Orice mişcare a starului înteţea urletele isterice. Bărbaţii plângeau cot la cot cu femeile. N-am fost acolo, dar de fiecare dată când văd înregistrarea mă trec fiori pe şira spinării. În 1996, M.J. „a aterizat“ din nou pe stadionul plin la bordul unei nave spaţiale.

Fabio Mordà, „clona perfectă“ a lui Michael Jackson

S-au împlinit şapte ani de când Michael a părăsit această lume, iar joi seară, echipa alături de care artistul şi-a dus spectacolele în întreaga lume, a revenit la Bucureşti pentru a ţine un concert tribut în memoria sa. „The Ultimate Thriller - The Michael Jackson Tribute LIVE“ a fost dedicat în special tinerei generaţii, care n-a avut ocazia să ia parte la cele două show-uri legendare ale lui Michael Jackson în România, aduse de mâna părinţilor nostalgici.

Aproximativ 6.000 de oameni s-au strâns la Sala Polivalentă pentru a retrăi o parte din emoţia spectacolului care a făcut senzaţie în urmă cu 24 de ani. Printr-un zid înalt amplasat pe scenă, italianul Fabio Mordà, supranumit „clona perfectă“ a lui Michael Jackson, a fost ridicat la suprafaţă, reproducând intrarea în scenă a Regelui Pop din ’92. În aceeaşi postură impozantă, artistul şi-a primit aplauzele publicului înainte să se dezlănţuie pe melodia „Jam“. Poate ceea ce i-a luat prin surprindere pe spectatori a fost că şi vocea lui Fabio seamănă izbitor cu cea a lui Michael, un factor extrem de important în recrearea atmosferei.

Deşi solistul nu a interacţionat prea mult cu publicul, n-au lipsit clasicele „Mulţumesc“, „Bună seara, România!“, rostite în română, şi „I love you, Romania!“.

Întreg show-ul, solistul a imitat aproape de perfecţiune mişcările şi cele mai subtile gesturi ale lui Michael Jackson, impresionând publicul. Alături de el s-au aflat şi coregrafii LaVelle Smith Jr.(care i-a fost alături regelui pop pentru mai bine de două decenii) şi Mic Thompson, Michael Prince – compozitorul şi inginerul de sunet, Jennifer Batten – celebra chitaristă cunoscută pentru solo-urile electrizante, basistul Sam Sims, Darrel Smith la clape, Robert Hyman la tobe, backing vocal-ul format din RhyanMichele Adams şi Rodney Moore, dar şi o parte din dansatori.

Un spectacol progresiv, pe care spectatorii l-au privit iniţial cu o doză de scepticism, dar care a reuşit până la final să-i aducă în starea de satisfacţie. Celebra piesă „Black or White“ a reuşit să spargă gheaţa şi să scoată publicul din uşoara stare de amorţeală, urmată de „Beat It“, care le-a deschis oamenilor pofta de dans. O servietă misterioasă aflată în lumina reflectoarelor aştepta într-o linişte deplină, încărcată cu suspans, să fie deschisă de solist, curiozitatea atingând cote maxime. Cu mişcări delicate, cântăreţul a scos pe rând sclipicioasa jacheta neagră şi mănuşa albă, moment în care publicul a înţeles că urmează „Billie Jean“ şi a izbucnit în strigăte de entuziasm.

Zeci de copii au urcat pe scenă pentru „Heal the World“

Un moment emoţionant şi aclamat de mulţime a venit odată cu piesa „Heal the world“, când aproximativ 40 de copii au apărut pe scenă ţinându-se de mână şi au cântat împreună cu trupa, dar şi cu întreaga sală, una dintre cele mai sensibile şi mai îndrăgite piese ale lui M.J.

„Smooth Criminal“, „Bad“, „Human Nature“, „I just can’t stop loving you“, „Man in the mirror“, dar şi piese din perioada Jackson 5, au întreţinut atmosfera vreme de aproape două ore. Atracţia coregrafiilor au fost în mod evident celebrele Moon walk şi aplecarea anti-gravitaţională, care au făcut deliciul spectatorilor.

Un thriller cu zombii

Trupa s-a întors pentru bis, cu piesă mult aşteptată, „Thriller“, din coregrafia căreia n-au lipsit înspăimântătorii zombii. În spatele sălii copiii încercau să imite emblematicele mişcări. La final, cântăreţul a dispărut de pe scenă la fel cum a apărut, fiind coborât pe o platformă în interiorul zidului. În locul său, a fost înălţat microfonul pe care era aşezată pălăria devenită simbolul generaţiei Michael Jackson.

Spectacolul a reuşit să readucă o parte din magia show-urilor lui Michael Jackson, însă la un astfel de concert trebuie să te duci cu aşteptări realiste, conştient că talentul incontestabil de dansator şi cântăreţ al celui care a muncit enorm să ajungă la performanţa de a-i ţine locul pe scenă unui titan al muzicii, nu va compensa emoţia paralizantă pe care cei mai norocoşi dintre noi au avut ocazia să o simtă în anii ’90.

Să privim partea bună totuşi, „The Ultimate Thriller“ a fost singurul concert marca Michael Jackson la care nimeni nu a leşinat. În ceea ce priveşte punctele slabe, consider că ceea ce i-a lipsit acestui spectacol au fost câteva cuvinte despre Michael Jackson din partea celor care i-au fost alături ani de zile sau măcar o apariţie a adevăratului Michael pe ecrane, similară cu cea a lui Freddie Mercury la concertul trupei Queen şi Adam Lambert, care a avut un mare impact emoţional.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite