Eurovision 2015. Australia va concura, în premieră, la competiţia europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul Eurovision va
avea loc pe 19, 21 şi 23 mai la Viena, cu ocazia celebrării celei
de-a 60-a aniversări FOTO eurovision.tv
Concursul Eurovision va avea loc pe 19, 21 şi 23 mai la Viena, cu ocazia celebrării celei de-a 60-a aniversări FOTO eurovision.tv

Eurovision 2015. Australia va concura, în premieră, la competiţia Eurovision Song Contest 2015, care va avea loc pe 19, 21 şi 23 mai la Viena, cu ocazia celebrării celei de-a 60-a aniversări a concursului muzical, numărul de ţări participante ajungând la 40.

Australia va participa în premieră şi doar pentru această ediţie a concursului Eurovision care împlineşte anul acesta 60 de ani, potrivit site-ului eurovision.tv.

Tema din 2015 a concursului muzical este „Building Bridges“ (n.r. - Construind Punţi) , iar Australia a fost invitată de European Broadcasting Union (EBU) şi de televiziunea naţională austriacă ORF, care organizează ediţia din acest an a concursului, să participe în cadrul Marii Finale care va avea loc pe 23 mai la Viena.

Eurovision 2015. Australia duce concursul la nivel global

„Este o mişcare îndrăzneaţă şi în acelaşi timp incredibil de interesantă. Este modul nostru de a spune hai să ne bucurăm împreună“, a declarat Jon Ola Sand, coordonatorul executiv al concursului Eurovision din partea EBU.

„Suntem foarte bucuroşi că am obţinut această oportunitate istorică pentru Australia de a fi reprezentată pe cea mai mare scenă a lumii la cea de-a 60-a aniversare a concursului Eurovision şi suntem onoraţi că EBU ne-a susţinut să ne îndeplinim această dorinţă. SBS transmite concursul Eurovision de peste 30 de ani şi am văzut în tot acest timp cum dragostea australienilor pentru acest concurs a tot crescut“, a declarat, la rândul său, Michael Ebeid, director general al SBS, televiziunea australiană care retransmite concursul Eurovision în această ţară.

„Concursul muzical s-a dezvoltat de-a lungul istorie sale şi a devenit cel mai mare eveniment de divertisment televizat din lume. Odată cu participarea Australiei, împreună cu partenerii noştri de la EBU şi SBS, am reuşit să ridicăm concursul la un nivel global şi să construim o nouă punte pentru cea de-a 60-a aniversare. O punte care se întinde de-a lungul globului, pornind din inima Europei“, a spus directorul general al ORF, Alexander Wrabetz.

Eurovision 2015. Australia va fi prezentă o singură dată

Potrivit organizatorilor, Australia va putea să voteze atât în cadrul semifinalelor, cât şi în cadrul finalei concursului. Pe lângă juriul profesional, organizatorii iau în considerare posibilitatea de a permite publicului australian de a vota prin telefon, în condiţiile diferenţelor mari de fus orar (în Australia este dimineaţă la ora transmiterii în direct a concursului Eurovision). Dacă va fi permis, votul publicului va însemna 50% din punctajele acordate de Australia concurenţilor.

Televiziunea SBS va trimite un concurent, care nu a fost încă stabilit, la Viena, unde va concura direct în Marea Finală, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi participanţi.

Publicul din celelalte 39 de ţări participante va putea vota pentru concurentul australian. Conform regulilor, publicul nu poate vota pentru reprezentantul propriei ţări.

Potrivit eurovision.tv, decizia de a permite Australiei prezenţa direct în finala concursului a fost luată pentru a nu reduce şansele celorlalţi semifinalişti de a ajunge în finală şi s-a ţinut cont şi de faptul că participarea Australiei este un eveniment special, care va avea loc o singură dată.

Totuşi, organizatorii Eurovision au precizat că, dacă Australia va câştiga concursul de anul acesta, va avea dreptul de a trimite un reprezentant şi în 2016, dar concursul Eurovision va avea loc tot într-un oraş din Europa, chiar şi în aceste condiţii.

Eurovision 2015. Australia, direct în finala concursului

În finala concursului vor participa, pe lângă Australia, cele zece ţări calificate din fiecare semifinală, alături de ţara gazdă, Austria, şi de cele cinci ţări care contribuie financiar cel mai mult la bugetul EBU, Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.

Eurovision 2015. România va participa în prima semifinală

Concursul Eurovision se va desfăşura, în 2015, la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria.

Melodia care va reprezenta Românnia va fi aleasă va fi aleasă pe 8 martie, într-un spectacol televizat, cu public, desfăşurat la Sala Polivalentă din Craiova şi difuzat, în direct, de TVR.

Muzică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite