VIDEO „American Hustle“ a fost desemnat cel mai bun film al anului 2013 de New York Film Critics Circle

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Thrillerul politic „Scandal în stil american/ American Hustle“ a fost desemnat, marţi, cel mai bun film al anului 2013 de reprezentanţii New York Film Critics Circle (NYFCC).

Thrillerul politic „Scandal în stil american/ American Hustle“ a fost desemnat, marţi, cel mai bun film al anului 2013 de reprezentanţii New York Film Critics Circle (NYFCC).

Thrillerul politic „Scandal în stil american/ American Hustle“, în regia lui David O. Russell, se concentrează pe un complicat caz de corupţie din anii ’70, cu ramificaţii în Congresul american. Atunci, 31 de oficiali guvernamentali suspectaţi de acte de corupţie şi trafic de influenţă au fost cercetaţi penal, iar 11 dintre ei au fost puşi sub acuzare.

Reprezentanţii NYCC au acordat premiul pentru regie cineastului britanic Steve McQueen pentru drama istorică „12 Years a Slave“, bazată pe memoriile lui Solomon Northup din 1835, despre un bărbat de culoare vândut ca sclav.

Robert Redford a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din drama „Când totul e pierdut/ All is Lost“, iar Cate Blanchett a primit premiul pentru cea mai bună actriţă, cu rolul din filmul „Blue Jasmine“, regizat de Woody Allen.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit lui Jared Leto („Dallas Buyers Club“), iar premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar i-a fost decernat lui Jennifer Lawrence („Scandal în stil american/ American Hustle“).

Filmul „American Hustle“ a primit, de asemenea, distincţia pentru cel mai bun scenariu, înmânată lui Eric Singer şi David O. Russell.

Premiul pentru cel mai bun film străin a revenit lungmetrajului francez „Adèle: Capitolele 1 şi 2“, regizat de Abdellatif Kechiche, care a fost recompensat cu premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2013.

„Stories We Tell“, regizat de Sarah Polley, s-a impus la categoria „cel mai bun documentar“.

Premiul pentru cel mai bun film de debut a fost atribuit peliculei „Fruitvale Station“, în regia lui Ryan Coogler, un lungmetraj despre povestea adevărată a unui tânăr de culoare, împuşcat mortal de un poliţist alb.

Premiul pentru imagine a revenit lui Bruno Delbonnel, pentru „Inside Llewyn Davis“, regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen.

Cel mai bun film de animaţie a fost desemnat lungmetrajul „The Wind Rises“, regizat de cineastul japonez Hayao Miyazaki.

New York Film Critics Circle Awards reprezintă primele trofee majore care inaugurează sezonul premiilor de la Hollywood, care va culmina cu gala Oscar, pe 2 martie 2014.

Această asociaţie a criticilor de cinema din New York, ai cărei membri scriu pentru cotidiane, săptămânale, reviste şi publicaţii online de interes general, a fost înfiinţată în anul 1935.

Premiile decernate de asociaţiile de critici şi de alte jurii din industria cinematografică americană influenţează adeseori alegerile făcute de membrii Academiei de film americane, care selectează filmele, actorii şi producătorii ce vor fi nominalizaţi la premiile Oscar.

În 2012, lungmetrajul „Zero Dark Thirty“ a primit titlul de cel mai bun film al anului din partea New York Film Critics Circle.
 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite