Iron Man „s-a prăbuşit“ în topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori din lume: cine i-a luat locul lui Robert Downey Jr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Downey Jr. s-a prăbuşit în topul celor mai bine plătiţi actori din lume FOTO Guliver/Getty Images
Robert Downey Jr. s-a prăbuşit în topul celor mai bine plătiţi actori din lume FOTO Guliver/Getty Images

Revista Forbes a publicat topul celor mai bine plătiţi actori din lume, iar actorul american Robert Downey Jr. şi-a pierdut poziţia de lider, coborând pe locul opt.

Luptătorul devenit actor Dwayne Johnson, în vârstă de 44 de ani, ocupă primul loc în topul întocmit de Forbes, veniturile obţinute în ultimul an ridicându-se la suma de 64,5 milioane de dolari. 

Johnson, cunoscut ca „The Rock“, a reuşit astfel să-l detroneze pe Robert Downey Jr., dar şi să-şi dubleze averea obţinută anul trecut, în mare parte graţie comediei „Central Intelligence“, dar şi celui de-al optulea film al popularei francize „Fast and Furious“, scrie Reuters. 

Jackie Chan (62 de ani), care nu a mai avut un succes la box office-ul american de mai mulţi ani, dar este un actor şi producător prolific pe piaţa de divertisment din China, se plasează pentru al doilea an la rând pe locul secund, cu 61 de milioane de dolari.

Podiumul este completat de actorul american Matt Damon (45 de ani), cu 55 de milioane de dolari, suma obţinută în mare parte datorită succesului avut de filmul din 2015 „The Martian“. 

„Iron Man“ Downey a căzut de pe locul fruntaş, în ciuda faptului că şi-a reluat rolul în „Captain America: Civil War“, şi ocupă poziţia a opta, la egalitate cu starul bollywoodian Shah Rukh Khan, având în conturi 33 de milioane de dolari. 

În schimb, actorul american Harrison Ford (74 de ani) a reuşit să se strecoare pe listă pentru prima dată din 2009, datorită întoarcerii în rolul lui Han Solo din blockbusterul „Star Wars: The Force Awakens“. Ford, care, de asemenea, îşi va relua rolul în noul „Indiana Jones“, a cărui premieră e programată în 2019, s-a clasat pe locul 20, câştigurile sale fiind de 15 milioane de dolari. Topul complet al celor mai bine plătiţi actori din lume poate fi consultat aici

Topurile, întocmite anual de Forbes, subliniază încă o dată diferenţa de remuneraţie dintre femei şi bărbaţi la Hollywood. La începutul acestei săptămâni, publicaţia a numit-o pe Jennifer Lawrence, starul francizei „Hunger Games“, cea mai bine plătită actriţă, câştigurile estimate fiind de 46 de milioane de dolari. De asemenea, potrivit Forbes, 18 actori au reuşit să obţină peste 20 de milioane de dolari în perioada iunie 2015-iunie 2016, spre deosebire de doar patru actriţe care au înscris această performanţă. 

Top 10 al celor mai bine plătiţi actori din lume 

1. Dwayne Johnson - 64,5 milioane de dolari

2. Jackie Chan - 61 de milioane de dolari

3. Matt Damon - 55 de milioane de dolari

4. Tom Cruise - 53 de milioane de dolari

5. Johnny Depp - 48 de milioane de dolari

6. Ben Affleck - 43 de milioane de dolari

7. Vin Diesel - 35 de milioane de dolari

8. Shah Rukh Khan - 33 de milioane de dolari

8. Robert Downey Jr. - 33 de milioane de dolari

10. Kumar Akshay - 31 de milioane de dolari

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite