„Din culisele cinematografiei“. Cum a vrut Sergiu Nicolaescu să reconstituie un lagăr nazist la Avicola Crevedia
0Milionarul american de origine evreiască Jack P. Eisner, supravieţuitor al Holocaustului, a intenţionat să realizeze în România filmul „Evadarea din Sobibor“, bazat pe evenimentele din 14 octombrie 1943, când 300 de prizonieri au reuşit să fugă din lagărul nazist. Regizor urma să fie Sergiu Nicolaescu, care a avut o idee inedită de construcţie a decorului.
Cinematografia socialistă a colaborat în repetate rânduri cu studiouri din Franţa, Italia, Republica Federală Germană, Uniunea Sovietică şi Republica Democrată Germană pentru realizarea unor coproducţii.
În ciuda faptului că au existat mai multe încercări în acest sens, nu s-a reuşit niciodată pătrunderea pe piaţa americană, deşi la un moment dat Centrala România-Film a cumpărat o pagină întreagă de reclamă în revista „Variety“ pe 5.000 de dolari, publicând o fotografie aeriană cu studioul de la Buftea. Printre cele mai interesante proiecte cofinanţate de americani care s-ar fi putut realiza în România se numără şi filmul „Evadarea din Sobibor“, despre care s-au păstrat destul de multe informaţii. Inclusiv într-unul dintre dosarele de urmărire informativă pe numele cineastului Sergiu Nicolaescu, aflat în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, regizorului fiindu-i atribuit numele conspirativ „Comisarul“.
Eisner a venit în România la începutul anului 1980
Propunerea a venit din partea milionarului american de origine evreiască Jack P. Eisner, născut în Polonia sub numele de Jacek Zlatka, un supravieţuitor al Holocaustului, fiind prezentată pentru prima oară prin intermediul lui Victor Stoloff, după cum afirma într-o notă informativă sursa „Sever“, pe 17 octombrie 1979. Ulterior, însuşi Eisner a venit la Bucureşti şi a avut, la 14 februarie 1980, o întâlnire cu reprezentanţii Centralei România-Film. Conform notei întocmite în urma discuţiei, Eisner a propus să se realizeze integral în România filmul „Evadarea din Sobibor“, dar şi o parte din filmările la „Supravieţuitorul“, peliculă realizată după cartea sa, şi care ar fi urmat să fie regizată de celebrul Stanley Kramer. La ambele filme urma să fie implicat Sergiu Nicolaescu, care avea experienţa lucrului în calitate de coregizor sau secund la numeroase coproducţii.
Despre un film a cărui acţiune se petrecea într-un lagăr nazist a amintit şi directorul de atunci al Studioului Cinematografic „Bucureşti“, Constantin Pivniceru, în cartea sa, „Cinema la Buftea“. Merită consemnată soluţia inedită găsită de Sergiu Nicolaescu pentru realizarea decorurilor.
„Doamna Barbra Streisand urmează să sosească în România“
„Într-o dimineaţă de vară a anului 198..., orele nouă exact, directorul Buftei fixează cu atenţie un telex neobişnuit, una din acele ştiri cu presentiment de catastrofă sau, dimpotrivă, cu încărcătură de eveniment ce-ţi poate schimba firul vieţii. Condensat la esenţă telexul anunţa, nici mai mult nici mai puţin că «doamna Barbra Streisand urmează să sosească în România pentru a turna un film de un milion de dolari». Acţiunea se petrecea într-un lagăr de concentrare nazist, studioului buftean, cel ce a construit cetăţi romane, castele medievale, apartamente princiare, revenindu-i modesta misie de a înălţa o duzină de barăci de lemn înconjurate cu sârmă ghimpată. Simplu şi ieftin. Ne îmbogăţim şi, pe deasupra, publicitatea stârnită în presa de spectacol de peste hotare va aduce noi şi noi contracte în dolari, care pentru un director persecutat de planul de export înseamnă mană cerească. Ba, Sergiu Nicolaescu, vine cu o idee de-a dreptul genială: «Nu construieşti nimic», îmi zice, «filmezi la Avicola din Crevedia sau Buciumeni, că tot seamănă a lagăr (de păsări fireşte), ridici acolo în prim-plan două trei barăci din lemn recuperat (deşteaptă soluţie!), înjghebi câţiva metri de gard din sârmă ghimpată. Pe nimic, de pe un şantier, şi le-ai luat banii». Cam aşa se fac afacerile cu imaginaţie şi puţin noroc“, a notat Pivniceru. Filmul „Evadarea din Sobibor“ ar fi trebuit să se realizeze în decursul anului 1980, însă discuţiile s-au finalizat abia în anul următor, când s-a şi încheiat un contract între cele două părţi.
O notă din dosarul lui Nicolaescu din 2 iulie 1981 oferă mai multe detalii: „Jack Eisner produce un film cu titlul «Evadarea din Sobibor» în care va fi înfăţişată lupta pentru supravieţuire a deţinuţilor dintr-un lagăr de concentrare nazist din localitatea Sobibor din Polonia în anul 1943 (deţinuţi adunaţi din mai multe ţări ale Europei ocupate de nazişti, între care, evident, marea majoritate sunt evrei), luptă în urma căreia un grup de deţinuţi reuşeşte, în final, să evadeze. Filmul va fi turnat în în România, decorul de lagăr fiind uşor de amenajat undeva lângă o cale ferată. După conţinut, scenariul nu se include în planul tematic al cinematografiei române, de aceea filmul va fi realizat în regim de prestaţie de serviciu, în sensul că Eisner plăteşte integral costul turnajului, filmul aparţinându-i în întregime pentru toată lumea, inclusiv România. Eisner aduce scenariu, actorii principali (americani), diverse materiale necesare filmării, iar regia este încredinţată lui Sergiu Nicolaescu, Eisner păstrându-şi dreptul de control artistic. Turnajul se face în întregime în România şi, conform devizului estimativ, costurile se ridică la 9 milioane lei. Eisner plăteşte 400.000 de dolari, ceea ce se încadrează în cursul aprobat de Ministerul Comerţului Exterior cinematografiei pentru astfel de lucrări. Pe de altă parte, se poate face şi socoteala că acest film ar fi fost în planul tematic, deci film românesc, şi s-ar fi vândut anticipat cu 400.000 de dolari“.
Nicolaescu, poziţie foarte puternică la nivelul conducerii România-Film
Pe 2 septembrie 1982, sursa „Roman“ anunţa însă Departamentul Securităţii Statului: „În toamna anului 1981, s-a încheiat un contract pentru producerea în studioul Buftea a filmului «Sobibor». Pe parcurs, producătorul J. P. Eisner a comunicat că intenţionează să încredinţeze regia altui regizor decât cel stabilit în contract (S. Nicolaescu). De curând, reprezentantul firmei Stafford, Zavodnicu, a cerut să discute cu conducerea România-Film, întrebând de ce nu se porneşte la realizarea filmului. Tov. director A. Marin i-a răspuns că două sunt impedimentele: complexitatea sporită a decorurilor (care a reieşit în urma primirii scenariului) şi schimbarea regizorului. S-a transmis şi un telex în SUA cu acest răspuns. Cred că la baza acestui răspuns stă S. Nicolaescu, care a reuşit să influenţeze această hotărâre, el având o poziţie foarte puternică la nivelul conducerii Centralei România-Film“. Este greu de spus dacă revocarea lui Nicolaescu a fost singurul motiv pentru care afacerea a picat. Constantin Pivniceru îşi aminteşte şi alte cauze care i-au îndepărtat pe americani de platourile de filmare autohtone: „În lunga sa carieră, directorul Buftei îşi aminteşte de multe alte proiecte transoceanice rămase în fază de intenţii, pentru că producătorii hollywoodieni mulţumiţi, chiar surprinşi de performanţele studioului românesc, au făcut cale întoarsă din motive care ţineau de condiţiile de muncă care nu corespundeau legislaţiei americane: hoteluri neconfortabile, restaurante cu meniuri de cantină, ce se închideau la orele 21.30, lipsa barurilor de noapte, şosele proaste, legături telefonice precare...“.
„Evadarea din Sobibor“ („Escape from Sobibor“) s-a filmat până la urmă în Iugoslavia, în decursul anului 1986 şi a avut premiera pe 12 aprilie 1987, la televiziunea CBS. Regizor a fost Jack Gold, iar din distribuţie au făcut parte Alan Arkin, Rutger Hauer, Joanna Pacula şi Hartmut Becker. De asemenea, „Supravieţuitorul“ a devenit „Război şi dragoste“ („War and love“) şi a avut premiera în cinematografele americane pe 13 septembrie 1985. Regizor n-a mai fost Stanley Kramer, ci mult mai puţin cunoscutul Moshé Mizrahi, iar din distribuţie n-a făcut parte nicio vedetă de prim rang, ci doar actori mai puţin cunoscuţi: Sebastian Keneas, Kyra Sedgwick, David Spielberg, Shmuel Wolf sau Liliana Komorowska.
Sergiu Nicolaescu, vine cu o idee de-a dreptul genială: «Nu construieşti nimic», îmi zice, «filmezi la Avicola din Crevedia sau Buciumeni, că tot seamănă a lagăr (de păsări fireşte), ridici acolo în prim-plan două trei barăci din lemn recuperat (deşteaptă soluţie!), înjghebi câţiva metri de gard din sârmă ghimpată. Constantin Pivniceru, în cartea „Cinema la Buftea“
„Vor fi distribuiţi o serie de mari artişti în frunte cu Paul Newman“
Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului
Nr. 001405/0031/17 octombrie 1979
Exemplar unic / Strict secret
Sursa: „Sever“
NOTĂ
În cadrul unei discuţii purtate de către Sergiu Nicolaescu şi directorul Fernoagă cu cetăţeanul Stoloff Victor (S.U.A.) de origine evreu, 67 de ani, născut în U.R.S.S. şi plecat în S.U.A. în anul 1918 (reprezentant al milionarului evreu Jack P. Eisner - om de afaceri în cinematografie şi industria textilă) acesta a declarat că vine din Polonia pentru a încerca să aranjeze cu România producţia unui film despre evreii din lagărele de concentrare sub titlul „Evadare de la Sobibor“.
Dorinţa este a lui Jack Eisner, evreu, fost deţinut al lagărului Sobibor din Polonia. A precizat că tratativele cu polonezii au eşuat din cauza opticilor diferite. În cursul zilei de astăzi vine din Polonia şi Jack P. Eisner pentru discuţii, urmând să se întâlnească cu directorul Stanciu, Sergiu Nicolaescu şi contabilul-şef Cetăţeanu.
Stoloff Victor preciza că Eisner doreşte prestarea de servicii de către cinematografia română, pentru care este dispus să plătească 600.000 $. Urmează să fie distribuiţi în film pentru alte 2 milioane $ o serie de mari artişti în frunte cu Paul Newman, sub regia lui Stanley Kramer.
Stoloff locuieşte la „Intercontinental“, camera 1814. Este însoţit de o evreică plecată din România în Israel, cunoscătoare a tuturor limbilor de circulaţie (oficiale), are cca. 35 de ani, brunetă, frumoasă, inteligentă. Aceasta circulă mult prin Europa. Are cunoştinţe sau rude în Str. Parfumului nr. 5, unde doarme. Sergiu Nicolaescu şi Fernoagă arătau că milionarul american este dispus să plătească în dolari prestarea de servicii, că Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia încasează anual milioane de dolari din prestări servicii.
(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 372, vol. 1, f. 13)
„Cinematografia română va pătrunde pe piaţa Statelor Unite“
CENTRALA ROMÂNIA-FILM
NOTĂ
În ziua de 14 februarie 1980, ora 9.00, la sediul Centralei România-Film au avut loc discuţii cu dl. Eisner şi reprezentantul său, dl. Zavodnicu, asupra proiectelor de colaborare pe linie de producţie cinematografică cu „Stafford Productions“.
Dl. Eisner a prezentat o scurtă situaţie a proiectelor prezentate cu ocazia întâlnirilor anterioare. A adus cu dânsul scenariul filmului „Supravieţuitorul“, scris de Aby Man, după cartea sa, şi care va fi realizat de regizorul Stanley Kramer. Este vorba de un film costisitor, cu o durată de circa 3 ore şi care va fi realizat în Polonia şi, eventual, o parte în ţara noastră. Pentru studierea scenariului ne va lăsa mâine, 15 februarie, o copie a scenariului care va fi tradusă.
Dl. Stanley Kramer nu a putut veni până acum în ţara noastră deoarece a fost ocupat, iar în prezent lucrează la dialogurile acestui film. Finanţarea acestui film va fi asigurată de: Societatea „Stafford Productions“, Metro Goldwin Meyer, Municipalitatea oraşului Berlin, Film Polski şi eventual o parte de către noi.
În privinţa proiectului „Evadarea din Sobibor“, scenariul nu este încă gata, se lucrează încă la el şi va fi gata probabil în luna martie. Va fi adus de dânsul în luna aprilie când va veni în ţara noastră. Filmările pentru „Evadarea din Sobibor“ ar urma să fie realizate în lunile iulie-august, iar filmările la „Supravieţuitorul“ ar avea loc în octombrie, când echipa americană va sosi din Polonia. La ambele filme va colabora Sergiu Nicolaescu.
Din distribuţia filmului „Supravieţuitorul“ vor face parte mari vedete internaţionale ca Audrey Hepburn, Simone Signoret, Laurence Olivier, David Niro, Paul Newman, pentru roluri de mică întindere (maximum 3 săptămâni) rolul principal fiind jucat de un tânăr necunoscut. Muzica filmului va fi scrisă de compozitorul Bernstein.
Rolul principal din filmul „Evadarea din Sobibor“ va fi interpretat de Richard Dreyfuss, aceasta fiind singura vedetă din întreg filmul. În încheierea discuţiilor, dl. Jack Eisner a afirmat că prin participarea la realizarea acestor proiecte, cinematografia română va pătrunde pe piaţa Statelor Unite ale Americii. Din partea română au participat la discuţii tovarăşii Stan Valerian, Duţă Mihai şi Crişan Mihai.
(C.N.S.A.S. Fond „I“, dosar nr. 372, vol. 1, f. 20)