Colega, vrei o viaţă sau un blog? Alege!

Britt Robertson, în rolul principal din filmul "Ask me anything" (2014)

„Cu o acţiune pe alocuri previzibilă, dar cu un final neaşteptat.....” -  aşa ar începe recenzia unui cinefil plictisit, postată pe un site de specialitate. „Ask me anything” (2014) reprezintă un portret atent realizat al adolescenţilor lipsiţi de orizont din vremurile noastre- nu doar un alt titlu de adăugat la colecţia de filme vizionate.

De la „The butler" şi „The fifth estate" (2013), nu prea ţin minte filme care să mă fi impresionat în mod deosebit. Spre ruşinea mea, nu cunosc nicio producţie cinematorafică din anul ce tocmai a trecut, aflată în cursa pentru Oscar. Oare am pierdut ceva? Am rămas abandonat în cinematografia anilor ‛60- ‛70, într-o încercare de a refuza prezentul, la fel ca personajul principal al filmului „Midnight in Paris". Apropo, după „To Rome with love" (2012), Woody Allen a mai produs vreun succes cinematografic semnficativ? O să încerc să aflu...

Am ales în prima zi a anului 2015 un film ce propunea un scenariu promiţător, citind scurta descriere de pe site-ul Filme Hd: „Frumoasă, sălbatică, amuzantă şi pierdută, Kate Kempenfelt îşi ia liber înainte de a merge la colegiu pentru a se regăsi. În tot acest timp relatează aventurile sale într-un blog anonim în care ea îşi expune secretele ei cele mai intime". Ai răbdare, după vizionarea filmului vei constata că este o descriere mult prea superficială. Cu „frumoasă" şi „pierdută" sunt de acord, însă numai amuzant nu este personajul principal. De asemenea, nu i-aş acorda aşa de uşor epitetul de „sălbatică" unei adolescente care habar nu are de capul ei şi care nu inspiră nimic altceva decât un sentiment de milă.

În spiritul epocii „economiei cunoaşterii", în care se presupune că prosperitatea ar trebui să fie corelată cu masa de oameni cu studii superioare, Kate decide să îşi ia o pauză după terminarea liceului, nefiind hotărâtă în privinţa alegerii unei viitoare cariere. Vremurile în care cei din generaţia noastră mergeam la facultate mai mult pentru petreceri şi sex par a fi tot mai îndepărtate. Deducem de aici că tinerilor ce vin din urmă le lipseşte până şi entuziasmul. În aceste condiţii, să nu vă aşteptaţi la o generaţie de revoluţionari. Ei „ne vor plăti" pensiile peste câteva decenii şi deja ar trebui să avem motive serioase de îngrijorare.

Fiecare fiinţă umană este o contradicţie. Unii ascund asta mai bine decât alţii.

În loc să o ajute să depăşească acest impas, un psiholog îi dă cel mai tâmpit sfat posibil: pentru a deveni mai introspectivă şi a-şi comunica mai uşor gândurile, Kate trebuie să îşi facă un blog, o alternativă modernă a jurnalului personal. O soluţie „salvatoare".... Pentru o adolescentă nu foarte inteligentă, blogul devine un mijloc prin care aceasta se simte în centrul atenţiei. Viaţa ei intimă devine publică, experienţele sexuale fiind puse pe tapet, spre deliciul singuraticilor patetici care ajung pe blog după căutări ca „blondă" sau „sex", după cum Kate remarcă. Aşa de deranjată este de succesul blogului ei, încât este dispusă să răspundă la orice întrebare venită de la cititori, indiferent cât ar fi de indiscretă. „Lasă-mă-mi place", după cum spunea o melodie pop dance.

Blogul nu aduce rezultatul scontat: Kate îşi construieşte o realitate paralelă, numele folosite on-line fiind false. Ea se întreabă spre final dacă cineva poate trăi fără să descrie ceea ce face.

Pot anula reality show-ul şi să devin o persoană mai bună?

În această perioadă de tranziţie, de regăsire a sinelui, Kate oscilează între două job-uri, dar şi între trei parteneri, ghidându-se după principiul prin care cunoaşterea erotică precede pe cea intelectuală. Kate este genul de fată pe care americanii ar numi-o „fucked-up and promiscuous”. Se aruncă în relaţii cu capul înainte, negândindu-se la consecinţe. Nu este de mirare că partenerii o tratează ca pe un nimic. Niciun pescar nu a făcut poze cu peştele care i-a sărit în barcă. 

„De ce a trebuit să mi-o tragi înainte de a-mi spune adevărul?", îi reproşează Kate plângând iubitului mai în vârstă, care mărturiseşte că are deja o relaţie cu o femeie cu care este compatibil din punct de vedere intelectual. O întrebare fundamentală, care ar trebui să declanşeze o epifanie pentru orice adolescentă de vârsta ei. 

Finalul este cu adevărat neaşteptat, filmul dovedindu-se a fi o utilă şi interesantă lecţie de viaţă. La un moment dat lucrurile păreau că se îndreaptă spre normal, Kate dând impresia că începe să fie capabilă de a lua singură decizii. Însă, spre uimirea părinţilor, ea dispare de acasă fără urmă. Poliţia se foloseşte de blog în cadrul anchetei.

Poate dacă o prietenă i-ar fi recomandat blogul lui Radu F. Constantinescu, cu sfaturile lui despre bărbaţi şi relaţii, nu s-ar fi ajuns aici. Eroina noastră era salvată, iar filmul ar fi avut happy-end...