A murit Grumpy Cat: care este cauza decesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grumpy Cat FOTO Guliver/Getty Images
Grumpy Cat FOTO Guliver/Getty Images

Grumpy Cat, senzaţia pisicească de pe Internet, a murit la vârsta de şapte ani. Celebră în special datorită aspectului său mereu morocănos, Grumpy avea peste 2,4 milioane de fani pe Instagram şi o avere estimată la peste 100 de milioane de dolari.

Cea mai faimoasă pisică din lume, Grumpy Cat a murit pe 14 mai la vârsta de şapte ani în urma unor complicaţii apărute din cauza unei infecţii a tractului urinar, după cum au anunţat proprietarii felinei. 

„Pe lângă faptul că a fost copilul nostru şi un membru nepreţuit al familiei, Grumpy Cat a ajutat milioane de oameni din întreaga lume să zâmbească - chiar şi atunci când le era greu. Spiritul ei va continua să trăiască prin fanii de pretutindeni“, au scris proprietarii pe Twitter. 

În doar câteva minute, sute de fani din întreaga lume şi-au exprimat regretele: „Mi se rupe inima, dar vă mulţumesc că aţi adus bucurie atâtor oameni din întreaga lume. Era o fetiţă frumoasă şi mă bucur că am putut să o cunosc“, „Grumpy va supravieţui prin noi toţi. Odihneşte-te în pace, micule morocănos“.

Grumpy Cat a devenit o veritabilă senzaţie pe internet în 2012, iar popularitatea ei a crescut în mod constant în mediul online, dar şi în mass-media. Un videoclip publicat în 2012 pe YouTube, în care apărea pentru prima dată pisica al cărei chip pare să transmită tot timpul nemulţumire, a fost vizionat de peste 15 milioane de ori.

Adevăratul nume al pisicii este Tardar Sauce, iar internauţii au transformat-o aproape instantaneu într-o vedetă, atribuindu-i mesaje sarcastice şi amuzante.

grumpy cat foto adevarul

Proprietara pisicii, Tabatha Bundesen, era chelneriţă în 2012, iar după ce animalul său de companie a devenit un star, şi-a dat demisia şi a înfiinţat compania Grumpy Cat Limited, care i-a adus mai târziu milioane de dolari din încheierea a numeroase contracte de imagine. Chipul pisicii a apărut pe numeroase produse, tricouri, cărţi pentru copii, felicitări. 

Mai mult, Grumpy Cat a apărut, de-a lungul timpului, în emisiuni televizate, pe coperta unor publicaţii celebre, precum „The Wall Street Journal“, „The New York Time“, şi chiar pe Broadway, într-o reprezentaţie a binecunoscutului musical „Cats“.

Nici măcar averea fabuloasă, estimată la peste 100 de milioane de dolari, nu a făcut-o pe Grumpy Cat să „zâmbească“.

Motivul pentru care Grumpy Cat afişează o expresie „morocănoasă“ în permanenţă constă în faptul că renumita pisică suferă de nanism felin, o maladie din cauza căreia nu creşte. În plus, are ocluzie dentară inversă, mandibula fiind mai lungă decât maxilarul superior, ceea ce îi conferă animalului o expresie permanentă de nemulţumire.

    

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite