Cum s-a ajuns aici

Am prezentat aici schimbarea de filosofie a finanţării şcolilor. Ordonanţa de Urgenţă nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, spune:

„ART. 5 (1) În anul 2018, numărul maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice, pentru instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, se stabileşte astfel încât să se asigure plată integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget. (2) Ordonatorii de credite stabilesc, în limitele prevederilor legale, numărul maxim de posturi care se finanţează în anul 2018, în condiţiile alin. (1).“

Să traducem. Până la această OUG, salariile erau plătite de către primării, în sumele cerute de către directorii de şcoli. După această OUG, finanţarea salariilor personalului din şcoli vine direct de la ministerul Educaţiei, iar  încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget înseamnă limitarea la sumele care vin din finanţarea conform costurilor standard/elev. Stabilirea numărului maxim de posturi, cu încadrarea în cheltuielile aprobate, înseamnă că ar trebui  daţi afară atâţia salariaţi, din personalul nedidactic dar şi didactic, până la încadrarea în sumele aprobate. În judeţul Dolj, de exemplu, cheltuielile de personal sunt cu 12% mai mari comparativ cu sumele rezultate din costul standard/elev.

Ei bine, prea puţini directori s-au deranjat să facă ajustările de personal necesare pentru a se încadra în sumele alocate conform costurilor standard/elev. Aşa că s-au trezit, mai ales după 1 martie, când au crescut salariile profesorilor,  că nu au suficienţi bani pentru a plăti către stat contribuţiile sociale reţinute din salariile brute ale profesorilor. Diletantismul si nepriceperea guvernanţilor îşi arată acum colţii.

Care sunt consecinţele?

Deputatul Leoreanu atrage atenţia:

La nivelul lunii martie, contribuţiile cu asigurările de sănătate, pensii sau şomaj aferente personalului didactic au fost achitate parţial, doar în proporţie de 70%, în timp ce în luna aprilie nivelul acestora nu atinge nici măcar 50%. În acest context, directorilor de şcoli le este teamă că li se vor bloca conturile, în condiţiile în care unii directori deja au primit de la ANAF somaţii că înregistrează penalităţi aferente sumelor neplătite. Mi-a fost relatat că directorii se tem să semneze statele de plată pentru că astfel devin complicii unui sistem care apelează la fel de fel de trucuri mai mult sau mai puţin legale pentru a rezolva un lucru esenţial, dar elementar: achitarea drepturilor salariale ale personalului didactic”.

Situaţia creată este de-a dreptul penală. Într-adevăr, directorii care, din lipsa banilor, nu plătesc mai departe contribuţiile angajaţilor, deşi le-au oprit din salariile brute ale acestora, se fac vinovaţi de furt calificat. Adică, directorul îmi opreşte din salariul meu brut contribuţiile sociale, dar nu are bani să le vireze la Casa de Asigurări de Sănătate, la fondul de pensii sau de şomaj. Iar în situaţia în care eu aş avea nevoie de servicii medicale, cardul meu de sănătate ar spune: nu ţi-ai plătit asigurările de sănătate, aşa că trebuie să plăteşti din buzunar serviciile medicale! Şi dacă n-am bani, mor cu zile!

Dacă ies la pensie anul acesta sau mai târziu, pensia mea nu va prinde în calcul lunile pentru care nu mi s-a achitat contribuţia la fondul de pensii. Voi primi o pensie mai mică, deşi şcoala mi-a oprit din salariul brut contribuţia la fondul de pensii, dar nu a virat-o la stat!

Concluzii                                     

Soluţiile pe care le oferă Inspectoratele Şcolare sunt: reanalizarea structurii de personal a şcolilor, recurgerea la disponibilizări şi comasarea de clase. Nu se poate face o rectificare bugetară până în luna iulie, şi mă tem că nici atunci nu vor fi suficienţi bani pentru achitarea restanţelor de contribuţii sociale reţinute din salariile profesorilor.

Ministerul Educaţie trebuie să explice urgent dacă toate aceste informaţii, venite din surse diferite, sunt corecte, şi care sunt soluţiile pe care le va lua pentru remedierea situaţiei. O tăcere a Ministrului Educaţie va confirma că situaţia este, într-adevăr, dramatică, şi că nici ministerul nu are soluţii.