Domnului profesor Adrian Costache, un gând bun, cu distinsă gratitudine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
SPB

Domnul profesor Adrian Costache de la Colegiul Naţional „Sf. Sava” este unul dintre campionii-fondatori ai Alianţei Colegiilor Centenare, în echipă cu domnul profesor George Cazacu. Alianţa Colegiilor Centenare înseamnă, azi, nava-amiral a schimbării paradigmei Educaţiei în România. Am fost deopotrivă surprins şi onorat să citesc, în “Tribuna Învăţământului”, recenzia domniei-sale la volumul pe care l-am publicat de curând.

Cartea sintetizează zece ani de leadership educaţional real şi transmite trei mesaje principale:

  • Starea curentă a Educaţiei în România reprezintă ameninţare directă la siguranţa naţională a statului român, deoarece riscăm ca absolvenţi inepţi ai şcolii de azi să devină conducători inepţi ai României de mâine – şi acest potenţial scenariu, distructiv pentru societate, este inacceptabil; detalii, aici.
  • Acum este momentul ideal pentru schimbarea paradigmei Educaţiei în România – pe româneşte, adică, este momentul trecerii şcolii din secolul XX în secolul XXI, marcând astfel al treilea punct de inflexiune istoric, după epoca Spiru Haret şi după reforma comunistă din anii ’50; detalii, aici
  • Vectorii de atac ai schimbării paradigmei Educaţiei sunt doi, ambii aparţinând zonei preuniversitare: o arhitectură curriculară şi un model de carieră didactică de secol XXI; detalii, aici

În peisajul caleidoscopic al prezenţei mele publice, blogul a însemnat întâlnirea mea cu forţa reală a presei online, în starea sa de graţie, fapt care, de altminteri, a stimulat decisiv întruparea în volum a mesajului esenţial pe care l-am rafinat în timp:

ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ŞCOALA PE BUNE.

De ani buni, săptămânalul „Tribuna Învăţământului”, fondat în 1949 şi aflat acum în coordonarea curajoasă, riguroasă şi inspirată a lui Sorin Ivan, a devenit scena de prim calibru de pe care vocea dascălilor este proiectată cu forţă autentică în spaţiul public. Este suficient, cred, să ilustrez aserţiunea anterioară cu mesajul primei pagini a celui mai recent număr al revistei (nr. 1221 / 3101 din 11-17 noiembrie 2013): „S-a umplut paharul umilinţei! Salvaţi Educaţia, salvaţi România!”

Aşa încât, la întâlnirea fastă dintre cartea mea şi ziarul oamenilor şcolii, ocazionată de recenzia citată, spun, simplu: mulţumesc, domnule profesor Adrian Costache! RESPECT!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite