DEZBATERE Uniforma şcolară, obligatorie la şcoală. Pro şi contra

DEZBATERE Uniforma şcolară, obligatorie la şcoală. Pro şi contra

Uniforma şcolară, între disciplină şi lipsa identităţii    FOTO: Adevărul

Uniformele îi ajută pe elevi să simtă apartenenţa la o şcoală, îi învaţă toleranţa în grup şi decenţa vestimentară, însă le poate afecta şi dezvoltarea ca indivizi, susţin profesorii şi specialiştii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiativa introducerii uniformelor în şcoli se află din nou pe agenda publică, după ce majoritatea parlamentară din România a arătat că nu agreează prea mult această idee.

Părerile sunt împărţite: pe de o parte, profesorii spun că uniforma îi învaţă pe elevi să fie mai toleranţi, să nu discrimineze în funcţie de aspectul exterior al unei persoane, dar, pe de altă parte, uniformizarea le-ar inhiba dezvoltarea personalităţii, atrag atenţia unii specialişti.

„Uniforma promovează toleranţa între elevi, se elimină ideea de status social. Spre exemplu, sunt copii care nu sunt acceptaţi în diverse grupuri fiindcă îmbracă aceleaşi haine în fiecare zi. Însă elevii nu trebuie obligaţi să le poarte, fiindcă o astfel de condiţionare stârneşte reacţii adverse din partea lor. Adolescenţii sunt tentaţi să se împotrivescă fiindcă ei vor să aibă puterea de a decide“, a explicat psihologul Mihaela Ghiţescu, la o dezbatere pe tema uniformelor şcolare care a avut loc ieri, la Liceul „Tudor Vladimirescu“ din Bucureşti, organizată de viceprimarul sectorului 6, Gabriel Petrea.

Pe de altă parte, sociologul Mircea Kivu nu este de acord cu introducerea uniformei în şcoli. El spune că, în felul acesta, elevilor le este inhibată personalitatea şi libertatea de exprimare. „Există riscul uniformizării, îi obligăm pe toţi să se supună. Copiii trebuie lăsaţi să-şi exprime personalitatea, să înveţe să fie toleranţi tocmai atunci când diferenţele sunt vizibile“, a explicat Kivu.

Obligaţie fără sancţiuni

La Liceul teoretic „Jean Monnet“ din Capitală, uniformele sunt obligatorii, mai exact culorile şi modelul, dar sunt achiziţionate de fiecare elev în parte, asociaţiile de părinţi făcând achiziţii doar pentru ecusoanele cusute pe uniforme.

„Am stabilit totul acum patru ani cu părinţii în ideea de eliminare a diferenţelor materiale vizibile, dar şi pentru elementul de apartenenţă la o tradiţie şcolară pe care o avem aici. Uniforma este obligatorie, dar nu îi sancţionăm dacă nu vin cu ea la şcoală, încercăm să le explicăm de ce este bine să le poarte“,  a spus directoarea Tudoriţa Codreanu. 

Uniformele şcolare au dus şi la reducerea cazurilor de violenţă, mai spun dascălii. „Introducerea uniformelor în şcoli face parte din siguranţa copilului, la fel cum sunt camerele de supraveghere. Ideea de la care s-a pornit acum doi ani, când am introdus uniformele la noi în şcoală a fost de personalizare, nu de uniformizare“, a spus directorul Liviu Pavel de la Liceul „Marin Preda“ din sectorul 6. 

Educaţie prin ţinută

La rândul său, ministrul pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a declarat că educaţia nu se face numai prin învăţarea de texte şi de formule matematice, ci şi prin ce fel de ţinută trebuie să aibă în societate o persoană civilizată. 

„Şcoala a devenit de multe ori o expoziţie, o paradă a ţinutelor vestimentare. (...) Un anumit tip de comportament care include vestimentaţia este obligatoriu în şcoli şi în societate, decenţa este obligatorie“, a punctat oficialul, care a mai precizat că asociaţiile de părinţi trebuie să se ocupe de achiziţia uniformelor, nu şcolile sau ministerul. 

Viceprimarul sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Petrea, susţine că primăria poate susţine prin ajutoare sociale părinţii care nu-şi permit să achiziţioneze uniforme.

„Diferenţa aceasta de opinii pleacă de la raportarea la perioade diferite din istorie, fie cea interbelică, când uniforma ţinea de prestigiul şcolii, fie cea comunistă, legată de ideea respinsă acum de uniformizare în masă şi inhibare a autenticităţii şi a personalităţii”, explică directorul-adjunct Adrian Troie de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti. 

„Genul acesta de schimbare trebuie pregătită din timp, tocmai din cauza modului în care este văzută uniforma în societatea românească, drept ceva negativ care se trage din perioada comunistă“, a mai spus Adrian Troie, director-adjunct Colegiul Naţional „Sf. Sava“.

Uniformele, respinse de majoritatea parlamentară

În ultimii ani, au fost promovate şi susţinute de parlamentari din toate partidele, pe rând, iniţiative legislative privind introducerea uniformelor obligatoriu în sistemul de învăţământ din ţară, de la cele mai mici clase, la stat şi la privat deopotrivă.

Traseul acestor proiecte a arătat că, indiferent cine a deţinut majoritatea parlamentară, ele nu au reuşit să treacă de votul aleşilor poporului. Deşi aveau majoritate numerică, proiectul iniţiat de 41 de parlamentari din fosta USL (PSD, PNL şi PC) a fost respins de Senat pe 18 martie 2014. Asta după ce, în mai 2012, au respins un proiect similar iniţiat în februarie 2012 de 81 de deputaţi de la PDL, UDMR şi minorităţi. 

Iniţiativa acestora a fost apoi respinsă şi de către deputaţi, în aprilie 2013. Inclusiv Guvernul Ponta a dat aviz negativ proiectului, iar la dezbaterile parlamentare reprezentantul Ministerului Educaţiei, secretarul de stat Andrasz Kiraly, a declarat că decizia de introducere în şcoli a ţinutei obligatorii ar trebui lăsată la nivelul Consiliului de administraţie al unităţilor de învăţământ, altfel statul ar fi obligat să asigure şi finanţarea unei astfel de măsuri.

Deputatul PDL Raluca Turcan spune că oricum decizia privind sumele şi culorile pentru uniforme urmau să fie decise de fiecare şcoală în parte, pentru a respecta autonomia locală, idee susţinută şi de inspectorii şcolari, însă obligativitatea unei ţinute la şcoală „este un sprijin din partea şcolii pentru a atenua din discrepanţele sociale dintre copii“. 

„Ea este dorită de părinţi, de profesori mai ales, care resimt diferenţele dintre elevi mult mai curat şi văd conflictele, dar se pare că nu şi de majoritatea parlamentară din România, oricare ar fi ea“, a mai spus Turcan, membru în Comisia de Învăţământ. 


Pe aceeaşi temă:

Dezbaterea publică privind introducerea uniformelor obligatorii în şcoli: Argumente pro şi contra (I)

Invitaţie la dezbatere: uniforme şcolare obligatorii?

Senatul respinge acordarea de echipament sportiv elevilor şi bani pentru uniformă şi rechizite

citeste totul despre: