Ciclaton 2015. Proiectele educaţionale pentru care merită să pedalezi 670 de km
0
În perioada 2-6 septembrie 2015, 60 de biciclişti voluntari vor pedala 670 de km în Transilvania, pe traseul Sibiu, la Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Albac, Deva, Sibiu - totul pentru a strânge fonduri în beneficiul unor proiecte educaţionale.
Aflat la cea de-a doua ediţie, Ciclaton este primul eveniment ciclist de strângere de fonduri din România, dedicat exclusiv susţinerii educaţiei. A luat naştere din dorinţa de a da mai departe comunităţii şi societăţii noastre, în care trăim şi creştem, o parte din ceea ce suntem şi a pasiunii pentru un stil de viaţă sănătos şi dinamic. Anul trecut, evenimentul a strâns peste 33.000 de lei pentru trei cauze educaţionale de care au beneficiat 420 de copii şi tineri.
Cauzele educaţionale ale ediţiei 2015:
Ajungem mari prin Asociaţia Lindenfeld
Prin proiectul „Dă-ţi pasiunea mai departe”, copiii din centre de plasament participă săptămânal la cursuri şi ateliere interactive alături de tineri voluntari care le devin profesori, prieteni şi modele.
Beneficiarii sunt 600 de copii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate din Bucureşti şi judetele Cluj, Iaşi, Ilfov, Buzău şi Timiş. Copiii fie locuiesc în centre de plasament, în centre de primire în regim de urgenţă, în apartamente de tip familial sau alături de asistenţi maternali, fie sunt beneficiari ai centrelor de zi.
Voluntarii (liceeni, studenţi şi angajaţi), îndrumaţi şi pregătiţi de specialişti, merg săptămânal la copii pentru a le transmite într-un mod interactiv cunoştinţe, valori şi încredere în forţele proprii. Voluntarii folosesc o varietate de materiale şi jocuri de rol, de echipă sau de mişcare pentru a susţine cursuri intactive (matematică, română, engleză, informatică) sau ateliere creative (teatru, dans, arte plastice, muzică, fotografie, cinematografie etc).
Proiectul a demarat în Bucureşti în iulie 2014 cu 70 de voluntari, apoi numărul voluntarilor s-a dublat şi fondurile obţinute la Ciclaton 2014 au ajutat 150 de voluntari să sprijine 300 de copii în Bucureşti, dar şi să extindă proiectul în alte judeţe.
Pentru modulul din această toamnă, proiectul are nevoie de 24.000 lei, ce vor fi investiţi în pregătirea voluntarilor, achiziţionarea materialelor necesare pentru cursuri şi transportul voluntarilor la centrele izolate. În medie, necesarul pentru ca un copil să poată beneficia de program timp de o lună este de 10 lei.
Programul De-a arhitectura
Asociaţia De-a Arhitectura îşi propune să formeze cetaţenii de mâine, pentru oraşe mai bune, printr-un curs opţional despre arhitectură şi mediu. Prin acest curs se doreşte cultivarea curiozităţii copiilor faţă de mediul în care trăiesc şi înţelegerea legăturii dintre comunitate şi oraş. Proiectul sprijină formarea de cetăţeni responsabili, implicaţi în dezvoltarea oraşelor în care trăiesc, trasformându-le în comunităţi din care îşi doresc să facă parte.
Beneficiarii sunt elevii a 269 de clase de a III-a şi a IV-a. Pe parcursul unui an şcolar, aceşti copii îşi dezvoltă spiritul civic şi înţeleg ce înseamnă cultura unui oraş prin experiment şi joc. Arhitectii îndrumători, în strânsă colaborare cu învăţătorii claselor, contribuie la dezvoltarea adulţilor responsabili de mâine.
Arhitecţii voluntari împreună cu învăţătorul formează o echipă pentru a-i învăţa pe copii ce înseamnă un oraş, materialul didactic fiind chiar localitatea în care trăiesc. Cursul a fost conceput pentru ca învăţarea să se facă prin experienţe, pe o structură de tip: observ, analizez, construiesc şi prezint. Prima parte a demersului educaţional urmăreşte obţinerea de informaţii prin experienţa directă a elevilor: expeditii în oraş, experiment, joc şi prezentări vizuale, iar cea de-a doua este aplicarea practică a celor învăţate anterior, elevii lucrând împreună la un proiect comun. Fiecare an şcolar se finalizează cu o expoziţie publică cu proiectele elevilor. Prin efortul asociaţiei, participarea la curs este gratuită. Caietul elevului pentru toţi copiii înscrişi în proiect pentru anul şcolar 2015-2016 costă 30.000 lei.
Cursul a ajuns până acum în 167 de clase din 23 de judeţe. Pentru anul şcolar 2015-2016 s-au înscris încă 102 clase. Copiii sunt implicaţi în activităţi care sădesc seminţele unui spirit civic sănătos. Învăţătorii observă cum învăţarea prin proiect pune baze pe termen lung. Arhitecţii voluntari care predau îşi îmbogăţesc experienţa personală şi a breslei.
Programul Zburd prin Asociatia ROI
Se poate ca elevii să vină cu drag la şcoală, dacă orele sunt atractive, iar relaţia cu profesorul lor este apropiată, bazată pe încredere şi respect! Profesorul este cel care le poate da aripi şi curaj tinerilor sau… nu! Estimăm că 10% dintre profesori au darul de a fi adevăraţi dascăli. Vom începe să-i sprijinim pe aceşti profesori, pentru că schimbarea pe care ei o reprezintă să se extindă la nivel de şcoală şi la nivel de sistem.
Obiectivul este ca pe parcursul anului şcolar 2015-1016, cel puţin 50 de profesori implicaţi din întreaga ţară să beneficieze de ajutorul oferit de voluntarii din reţea. Prin profesori, proiectul va avea un impact pozitiv asupra a minimum 1.000 de elevi din întreaga ţară.
Pentru formarea reţelei şi pregătirea liderilor din reţea, avem nevoie de un buget de 12.000 lei. Această sumă acoperă şi costurile pentru lansare şi promovarea site-ului dedicat acestei reţele.
Programul GROW, prin Scoala de Valori
Alegerile din fiecare zi ne influenţează viaţa şi personalitatea. Aşadar, viaţa devine un labirint şi fiecare decizie un punct de cotitură. Pentru a-i ajuta pe tineri în labirintul plin de încercări al adolescentei, am creat GROW, programul naţional de educaţie nonformală pentru liceeni.
În GROW îi provocăm pe elevi să înveţe experimentând şi exersând, într-un context prietenos, intercultural. De la clasa a IX-a la a XII-a, le susţinem dezvoltarea personală şi profesională, îi instigăm la autenticitate şi îi ajutăm să-şi descopere valorile, oferindu-le susţinere în procesul de autocunoaştere.
Peste 1.500 de elevi din clasele a IX-a şi a X-a, din 12 orase, participă la workshop-urile GROW din ediţia de primăvară. Ele sunt livrate de studenţi internaţionali din toate colţurile lumii, de la Brazilia la China, India sau SUA.
Dezvoltat de Şcoala de Valori şi AIESEC, GROW este structurat pe patru module – unul pentru fiecare an de liceu – 10 sesiuni de educaţie non formală pe modul.
Programul IMPACT prin Fundatia Noi Orizonturi
Asociatia Impact formează adulţii de mâine, educându-i prin experienţe practice. Ei dezvoltă astfel competenţe pentru a deveni cetăţeni responsabili, dar şi profesionişti de succes.
Beneficiarii direcţi sunt tinerii din Cluburile de Iniţiativă Comunitară IMPACT, prin dezvoltarea lor personală. Datorita proiectelor în care sunt implicaţi aceşti tineri, beneficiarii indirecţi sunt şi zeci de mii de copii, tineri, adulţi sau bătrâni care se confruntă cu probleme ca sărăcia, poluarea mediului, excluziunea, încălcarea drepturilor omului, discriminarea, violenţa, acces redus la resurse sau educaţie, probleme de sănătate. Totalul beneficiarilor în 2014 a fost de 41.002.
Fundaţia Noi Orizonturi va folosi banii adunaţi prin Ciclaton pentru a susţine 20 de Cluburi IMPACT din Transilvania şi din restul ţării pentru a implementa proiecte de serviciu în folosul comunităţii în perioada ianuarie-aprilie 2016. Conform evaluărilor pentru activitatea de până acum a acestor cluburi, de proiecte vor beneficia 500 de persoane – 300 de membri IMPACT, 40 de profesori (lideri IMPACT) şi 200 de membri ai comunităţii locale.