13 versus 26. Curajul emancipării curriculare
031 ianuarie 1865. Camera Reprezentanţilor adoptă al 13-lea Amendament la Constituţia S.U.A., abolind sclavia în America. “Lincoln”, fascinantul film făcut de Spielberg, spune povestea adevărată a acestei clipe astrale, a cărei pildă este despre curajul asumării necunoscutului, în numele unei întregi naţiuni. Mutatis mutandis, asta avem de pus în fapt noi, acum. Curajul emancipării curriculare, cum n-am mai făcut niciodată până azi.
Celor interesaţi de contextul momentului 31 ianuarie 1865 în istoria S.U.A., le recomand această lectură. Pentru speţa de pe agenda noastră urgentă – anume, crearea întregului proces ca primele şcoli-pilot să-şi lanseze propria ofertă curriculară în septembrie 2021 – relevantă este conversaţia dintre Preşedintele Lincoln (republican, promotor al abolirii sclaviei) şi George Yeaman, democrat, membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Kentucky (stat pro-uniune, dar şi pro-sclavie), ca parte a demersului celui dintâi de a asigura numărul necesar de voturi pentru adoptarea istoricului amendament. În filmul citat, dialogul este redat în intervalul 1:40:00-1:42:35 şi are următorul conţinut (Yeaman-Lincoln-Yeaman-Lincoln):
- I can’t vote for the amendment, Mr. Lincoln […] I hate it too, Sir, … Slavery… But we’re entirely unready for emancipation… Too many questions!…
- We aren’t ready for peace, too, ain’t we? Yeah!... When it comes, it will present us with conundrums and dangers greater than any we’ve faced during the war, bloody as it’s been… We’ll have to extemporize, and experiment, what it is, when it is… I read your speech, George… Negros and the vote – that’s a puzzle…
- No!… No!… But-but-but… But negros… can’t… uh… vote, Mr Lincoln!... You’re not suggesting we enfranchise coloured people!…
- I’m asking only that you disenthrall yourself from the slave powers!... I’ll let you know when there’s an offer on my desk for surrender… There’s none before us now… What’s before us now that’s the vote on the thirteenth amendment!... That’s gonna be so very close!… You see what you can do!...
Pe româneşte, adică:
- Nu pot vota amendamentul, domnule Lincoln […] Şi eu o urăsc, Sir, ... Sclavia... Dar suntem complet nepregătiţi pentru emancipare... Prea multe necunoscute!...
- Nu suntem pregătiţi nici pentru pace, nu-i aşa? Daaa!... Când va sosi, ne va pune în faţă dificultăţi şi pericole mai mari decât oricare din cele cu care ne-am confruntat în război, aşa sângeros cum a fost... Va trebui să improvizăm, să experimentăm, ce va fi, cum va fi... Ţi-am citit discursul, George... Negrii şi votul – asta da, dilemă!...
- Nu!... Nuuu!... Dar-dar-dar... Dar negrii... nu pot... ăăă... vota, domnule Lincoln!... Doar nu sugeraţi să recunoaştem dreptul la vot celor de culoare!...
- Tot ce-ţi cer este să te eliberezi de blestemul sclaviei!... Îţi voi de de ştire când voi avea pe masa mea o ofertă de capitulare... Acum, în faţa noastră nu-i nici una... Ce-avem în faţă acum este votul pentru amendamentul 13!... Care va fi atât de strâns!... Vezi ce poţi face!...
Yeaman şi Lincoln spun aşa: We are entirely unready for emancipation… Suntem complet nepregătiţi pentru emancipare… Aşa cum suntem nepregătiţi şi pentru pacea de după război, când va trebui să improvizăm (extemporize), să experimentăm (experiment), clipă după clipă, zi după zi, destin după destin (what it is, when it is), dintr-un motiv existenţial tulburător de simplu şi adânc, deopotrivă: viaţa noastră, ca naţie, de după Amendamentul 13 nu va mai fi câtuşi de puţin asemeni celei de dinaintea sa… O lume se stinge, o cu totul altă lume se naşte…
În fapt, asta face articolul 26 din Legea Educaţiei Naţionale: emancipează şcolile curricular.
Şi acesta e un fapt fără precedent în istoria Educaţiei din România.
“Emanicparea curriculară” marchează eliberarea (disenthrall) din “sclavia” centralizării curriculare de sorginte comunistă (curriculum oferit de şcoală / curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii.
Tocmai în acest principiu, al subsidiarităţii curriculare autentice, rezidă forţa activării, prin art. 26 LEN, a funcţionării şcolilor-pilot, experimentale şi de aplicaţie. Pe româneşte, legea permite, în fapt, spargerea monopolului curricular şi înlocuirea nefastei centralizări curriculare cu subsidiaritatea curriculară, subsidiaritate ce defineşte însăşi esenţa existenţei noastre europene.
Cred că am transmis suficient de clar mesajul meu privind relaţia în timp dintre clipa curajului istoric #amendamentul13constituţiaSUA şi nevoia curajului, la fel de istoric, al empancipării curriculare #art26LEN – specific, curajul de A PORNI ŞCOLI-PILOT ÎN SEPTEMBRIE 2021, adică în anul şcolar 2021-2022. În încheiere, doresc să contextualizez acest mesaj în cheia sa corectă, anume schimbarea paradigmei Educaţiei, specific schimbarea paradigmei curriculare, ca necesitate critică pentru viitorul strategic al României. Acesta înseamnă poziţionare şi acţiune la vârf, aşa cum am formulat public extrem de clar, în timp. Iată cronologia esenţială a acestor mesaje, marcată după cum urmează, în cărţi, prelegeri şi intervenţii publice la nivel prezidenţial.
2013. România pe bune începe cu Şcoala pe bune
2014. Educaţie şi Securitate naţională. Vulnerabilităţi, ameninţări, soluţii
2016. Educaţie, securitate naţională, transformare culturală. Argument cosolidat pentru schimbarea paradigmei Educaţiei (volum scris împreună cu Şerban Iosifescu)
2018. Timpul “rinocerilor”. Educaţie batjocorită politic
5 decembrie 2018. Intervenţie în cadrul evenimentului de lansare a rezultatelor proiectului “România Educată” (Administraţia Prezidenţială)
2014. 2015. 2016. 2017. 2018. 2019. Prelegeri susţinute la invitaţia conducerii Colegiului Naţional de Apărare, cu tema Educaţie şi securitate naţională. Pentru conformitate, prezint suportul de curs al celei mai recente prelegeri, din 10 decembrie 2019
2020. #art26LEN. Şcoli-pilot pentru arhitecturi curriculare de secol XXI
31 ianuarie 1865. Camera Reprezentanţilor adoptă al 13-lea Amendament la Constituţia S.U.A., abolind sclavia în America. “Lincoln”, fascinantul film făcut de Spielberg, spune povestea adevărată a acestei clipe astrale, a cărei pildă este despre curajul asumării necunoscutului, în numele unei întregi naţiuni.
Mutatis mutandis, asta avem de pus în fapt noi, în 2021.
Curajul emancipării curriculare, cum n-am mai făcut niciodată până azi.
Aici suntem acum.
Gând bun tuturor.
Ţinem aproape.