Veşti bune pentru şoferii care vor să-şi cumpere o maşină. Bugetele pentru Rabla, suplimentate cu câte 200 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Programele Rabla vor fi suplimentate cu câte 200 de milioane de lei fiecare, începând de sâmbătă, 21 august, pentru Rabla Plus şi din 28 august pentru Rabla Clasic, au transmis, vineri, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Potrivit sursei citate, fondurile alocate Programului Rabla Plus în anul 2020 au fost de 200 de milioane de lei. 

„Acest program s-a bucurat de un interes impresionant din partea solicitanţilor, iar în anul 2021 bugetul alocat este triplu, respectiv 600 de milioane de lei, rezultând un buget total aferent anilor 2020 şi 2021 de 800 de milioane de lei.”, transmite sursa citată.

Conform AFM, pentru Programul Rabla Clasic, ritmul înscrierilor s-a menţinut crescut, ceea ce a condus la alocarea de noi sume. 

„Pentru acest program, valoarea alocată în anul 2020 a fost de 405 milioane de lei, iar în anul 2021, ca urmare a acestei suplimentări, bugetul alocat este de 640 de milioane de lei, rezultând astfel o valoare totală alocată pentru acest program, cumulat în anii 2020 şi 2021 de 1,045 miliarde de lei.”, menţionează reprezentanţii Administraţiei.

Aproape 30.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate până în prezent prin Programul Rabla 2021, dintre care 1.353 de unităţi electrice 100% şi electrice hibride, arată datele publicate, joi, de

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat şi în iulie o suplimentare a bugetului alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus cu 40 milioane de lei. Bugetul alocat iniţial pentru persoanele fizice, în valoare de 200 milioane de lei a fost rezervat integral în mai puţin de 2 luni de la lansarea programului. 

De asemenea, prima suplimentare din acest an, în valoare de 20 milioane lei a fost epuizată, „demonstrând interesul cetăţenilor faţă de autovehiculele electrice, mai prietenoase cu mediul înconjurător”, spun reprezentanţii AFM.

În cadrul Programului Rabla Clasic, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea ecobonusurilor acordate pentru stimularea achiziţionării autoturismelor cât mai puţin poluante, în funcţie de tehnologia folosită sunt de 1.500 de lei pentru autovehiculele cu emisii scăzute şi 3.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid. 

Ecobonusurile se pot cumula în cazul în care maşina nouă îndeplineşte ambele condiţii, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din preţul total al autovehiculului nou. Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei. 

În cadrul Programului Rabla Plus, se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru maşinile pur electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. 

„Persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus. Cuantumul finanţării pentru motociclete electrice este de 5.500 de lei, iar cine doreşte să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predă o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.”, transmite AFM.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite