INFOGRAFIE Cât încasează statul şi cât câştigă benzinarul din preţul la pompă în România şi în celelalte state din UE

INFOGRAFIE Cât încasează statul şi cât câştigă benzinarul din preţul la pompă în România şi în celelalte state din UE

România a urcat vertiginos în topul celor mai scumpi carburanţi din Uniunea Europeană după introducerea accizei de 7 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină FOTO Mediafax

Ţara noastră a ajuns în situaţia în care preţul carburanţilor la pompă este mai mare decât în multe state occidentale, deşi ponderea taxelor este mai mică.

România a ajuns pe locul al nouălea în Uniunea Europeană (UE) în privinţa preţului la motorină după aplicarea  accizei de 7 eurocenţi pe fiecare litru comercializat şi pe poziţia a 18-a la benzină, potrivit datelor Comisiei Europene.
 
Numai că aceste cifre arată şi un aspect mai puţin plăcut pentru şoferii din România: există mai multe cazuri de state occidentale în care ponderea taxelor în preţul final este mult mai mare şi, totuşi, acesta este mai mic decât în România. Acest lucru arată că profitul operaţional obţinut de către companiile petroliere este mult mai mare în ţara noastră pe fiecare litru comercializat decât în ţări precum Germania, Franţa sau Austria.
 
Spre exemplu, în Germania, preţul motorinei cu tot cu taxe este de 1.369 de euro pe o mie de litri, pe când în România este de 1.392 euro pentru aceeaşi cantitate. Numai că în Germania taxele care se duc la buget (50,3%) au o pondere mai mare decât cele din România (49,9%). 
 
Astfel, România reuşeşte „performanţa“ de a avea o motorină mai scumpă decât Germania în timp ce ponderea taxelor este mai mică. Acelaşi lucru se repetă şi în Franţa, unde preţul motorinei cu tot cu taxe este de 1.307 euro pe o mie de litri, sensibil sub cel din România, iar ponderea taxelor este de 50,4%. De altfel, preţul motorinei fără taxe este în România de 694,3 euro pe o mie de litri, în timp ce în Germania ajunge la 680 de euro, iar în Franţa este chiar 648,4 euro.
 
Austria ne dă clasă la benzină
 
În privinţa benzinei, avem acelaşi fenomen: la un nivel egal al taxării, în Austria benzina este mai ieftină. Astfel, la un preţ final de 1.347 de euro pe o mie de litri, taxele ocupă o pondere de 53,3% în toal, pe când în România avem un preţ final de 1.377 euro, din care taxele sunt 52,4%. De altfel, benzina din România reuşeşte să depăşească ca preţ final state ca Polonia, Ungaria, Cehia sau Croaţia, care nu au ţiţei de producţie proprie. 
 
În Cehia, de exemplu, valoarea brută a taxelor este de 694 de euro pe o mie de litri, cu circa 30 de euro sub cei 722 de euro care se duc la Fiscul românesc. Numai că preţul final este de doar 1.303 euro pe fiecare mie de litri în Cehia, faţă de 1.377 euro în România. 
 
Situaţia a fost remarcată la începutul acestei luni şi de către auditorul financiar Eugen Dragnea. „Adică acolo (în Occident – n.r.) cumpără ţiţei mai scump de pe piaţa liberă sau extrag cu costuri mai mari, plătesc salarii de 10 ori mai mari, au costuri cu rafinarea mai mari, în parte tot datorită salariilor, dar şi al altor factori precum calitatea sau normele de mediu, şi totuşi reuşesc să vândă mai ieftin!“, scria Dragnea, într-o opinie din „Ziarul Financiar“.
 
Pe de altă parte, companiile petroliere au susţinut de mai multe ori că în România au realizat investiţii costisitoare de mediu în cazul rafinăriilor, dar şi în extinderea reţelelor de benzinării şi au costuri de finanţare mai mari. 
 
 
 
 

Mai puteţi citi:

Ordonanţa privind restituirea parţială a accizei suplimentare, publicată în Monitorul Oficial. Poşta Română nu apare în forma finală a documentului

Ordonanţa de Urgenţă privind restituirea parţială a accizei suplimentare la carburanţi către transportatori, aprobată miercuri în şedinţa de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial, însă forma finală a documentului nu conţine toate prevederile anunţate de Executiv.

Ponta: Sub guvernele lui Băsescu, benzina s-a scumpit cu 70%, iar motorina cu 90%. Cum a evoluat preţul ţiţeiului în ultimii şase ani

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de pe un site de socializare un grafic care ilustrează evoluţia preţului la carburanţi în perioada ianuarie 2009-mai 2012, în guvernarea PDL, şi în perioada mai 2012-martie 2014, în guvernarea PSD, arătând că „preţul benzinei, sub guvernele domnului Băsescu, a crescut cu 70%, iar cel al motorinei cu 90%“.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre introducerea accizei de şapte eurocenţi la carburant, despre relaţiile României cu Rusia şi China şi despre aniversarea a zece ani de la intrarea României în NATO.
 
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis o nouă scrisoare premierului Victor Ponta, în care îi cere să renunţe la introducerea accizei la carburant de la 1 aprilie, precizând că povara va fi suportată de cetăţean.
 
Şoferii vor circula anual cu 1.100 de kilometri mai puţin dacă îşi păstrează neschimbat bugetul pentru achiziţia de carburanţi după introducea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, de la 1 aprilie, potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru VeziCatFace.ro.
 
Executivul pregăteşte un act normativ prin care transportatorii vor primi înapoi, trimestrial, câte 4 eurocenţi din cei 7 eurocenţi, cât va reprezenta de la 1 aprilie acciza suplimentară, a declarat premierul Victor Ponta.
 
Guvernul a decis să introducă o acciză suplimentară la carburanţi „fără o analiză de impact, pentru a putea face cheltuieli mai mari în 2014, an electoral“, iar decizia va avea un „efect de bumerang“ asupra bugetului de stat, consideră liderii marilor asociaţii de transportatorii.
 
Executivul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
 
România se află acum pe ultimul loc în clasamentul european al preţurilor la benzină şi pe 23 din 28 la motorină. De la 1 aprilie, preţul motorinei ne va plasa în top 10.
 
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină, arătând că, în caz contrar, şoferii vor cumpăra carburanţi dinafara ţării, fapt care ar duce la scăderea încasărilor bugetare din această taxă.
 
Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.

 

 
 
citeste totul despre: