Henkel a deschis a treia fabrică de adezivi din România
0Producătorul de bunuri de larg consum Henkel a început în luna aprilie producţia în cea de-a treia fabrică in România, construită în judeţul Neamţ cu o investiţie de aproximativ 10 milioane euro.
Noua fabrică este amplasată la Roznov şi a fost realizată în urma unei investiţii de 45 milioane lei şicofinanţată cu fonduri europene, prin POS CCE, valoarea eligibilă maximă nerambursabilă ridicându-se la 12 milioane lei.
Proiectul a fost derulat în perioada mai 2011- aprilie 2013.
Grupul german mai deţine două fabrici de adezivi în România, la Pantelimon şi Câmpia Turzii, deschise în 2000, respectiv 2007, valoarea investiţiilor Henkel în unităţile de producţie locale depăşind 45 milioane euro.
Henkel realizează şi cosmetice sau detergenţi, iar vânzările companiei au fost anul trecut de 607 milioane de lei, în creştere cu 12%.