Uruguayanul Guillermo Tolosa preia mâine biroul Fondului Monetar Internaţional de la Bucureşti. Tonny Lybek îşi încheie mandatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul reprezentat rezident al Fondului Monetar International (FMI) pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, va prelua mainel mandatul de la actualul ocupant al acestui post, Tonny Lybek, care îşi încheie misiunea.

Guillermo Tolosa, cetăţean uruguayan, a fost începând din 2009 reprezentant rezident al FMI în Armenia, fiind înlocuit la începutul lunii iunie. Înainte de preluarea postului din Armenia, Tolosa a lucrat la Washington, la Departamentul de Strategie pentru Pieţele în Dezvoltare din cadrul FMI. El lucrează la FMI începând din anul 2005, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare LinkedIn.

Înainte de a se alatura FMI, Tolosa a activat ca economist şi profesor de economie la Centrul de Cercetări Economice (CINVE) din Uruguay şi la Universitatea Republicii Uruguay. De-a lungul carierei, Tolosa a obţinut diverse titluri şi a scris mai multe lucrări pe probleme politice. Tolosa deţine un doctorat în economie la Universitatea California, Los Angeles.

Tonny Lybek a fost numit reprezentant al FMI în România şi Bulgaria în anul 2009. Lybek l-a înlocuit pe argentinianul Juan Jose Fernandez-Ansola, reperzentant rezident al FMI în România şi Bulgaria în perioada 2006-2009, al cărui predecesor la Bucureşti a fost britanicul Graeme Justice.

România a încheiat cu success în această săptămână acordul preventive semnat cu FMI şi Uniunea Europeană de 5 miliarde de euro, fonduri care sunt accesate doar în caz de necesitate. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite