Proiectul de Cod Fiscal actualizat prevede majorarea impozitului pentru locuinţele populaţiei şi pentru toate terenurile
0Impozitul pentru locuinţe pregătit de Guvern pentru populaţie începând cu anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal, comparativ cu documentul anunţat în urmă cu o lună, prin creşterea valorii impozabile în funcţie de care este calculată suma finală de plată. De asemenea, impozitul pe terenul intravilan şi cel extravilan pregătit de Guvern pentru anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal.
Noul document, datat 13 martie şi obţinut de Mediafax, prevede creşteri de peste 6% ale valorii impozabile la toate categoriile de clădiri.
Astfel, valoarea impozabilă pentru o clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă a fost ridicată de la 935 lei/metru pătrat la 995 lei/metru pătrat, pentru cele dotate cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, şi de la 555 lei/mp la 591 lei/mp pentru cele fără astfel de instalaţii.
Pentru clădirile cu pereţii exteriori din lemn sau piatră naturală, valoarea impozabilă a fost urcată de la 254 lei/mp la 270 lei/mp, cu instalaţii, respectiv de la 159 lei/mp la 169 lei/mp, fără instalaţii, iar pentru clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă a fost ridicată de la 159 lei/mp la 169 lei/mp, respectiv de la 143 lei/mp la 152 lei/mp.
Şi clădirile-anexă cu pereţii exteriori din lemn sau din piatră naturală, valoarea impozabilă a fost ridicată de la 95 lei/mp la 101 lei/mp, respectiv de la 63 lei/mp la 67 lei/mp.
Conform legii, valoarea impozabilă a unei clădiri este determinată prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă, exprimată în lei/metru pătrat, la care se adaugă un coeficient de ajustare în funcţie de zonă şi rangul localităţii de domiciliu.
Proiectul de Cod Fiscal actualizat prevede un impozit mai mare pe maşini
Impozitul pe maşini pregătit de Guvern pentru anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal, comparativ cu documentul anunţat în urmă cu o lună, prin creşterea sumelor fixe luate în calcul la stabilirea sumei finale de plată.
REACŢIE Ponta, despre impozitele majorate în Codul Fiscal: Decizia aparţine autorităţii locale. Finanţele: A existat o propunere, dar nu va fi preluată în Codul Fiscal
Decizia de majorare sau de reducere a impozitelor aparţine autorităţii locale, a declarat premierul Victor Ponta, ca reacţie la informaţiile privind modificările din proiectul actualizat al noului Cod Fiscal. În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor arată că a existat o propunere din partea asociaţilor de administraţii locale în acest sens, dar că propunerea nu va fi preluată în forma Codului Fiscal ce va fi supusă aprobării Guvernului.
De asemenea, impozitul pe terenul intravilan şi cel extravilan pregătit de Guvern pentru anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal, comparativ cu documentul anunţat în urmă cu o lună, prin creşterea valorilor la care este înmulţită suprafaţa terenului, pentru stabilirea sumei de plată.
Documentul prevede creşteri atât în cazul terenurilor amplasate în intravilan şi înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă „terenuri cu construcţii“, cât şi pentru terenurile arabile din intravilan.
Sistemul de impozitare a proprietarilor de terenuri aflate în intravilan anunţat de Guvern în urmă cu o lună era unul modificat faţă de cel practicat în prezent, prin înlocuirea actualelor valori fixe cu grile având o limită minimă şi una maximă, cota maximă de impunere fiind dublă comparativ cu actualele taxe.
În noul proiect este menţinut acest principiu al limitelor minime şi maxime cu care este înmulţită suprafaţa terenului, dar valorire aferente sunt majorate faţă de cele anunţate public la acel moment.
Astfel, pentru un teren intravilan aflat în zona A a localităţii şi rang zero, limitele au fost ridicate de la 8.282 lei-20.706 lei/hectar (faţă de 10.353 lei/hectar în prezent) la 8.817lei-22.044 lei, cele pentru un teren din zona B a localităţii şi rang I au fost crescute de la 5.199 lei-12.998 lei/hectar (faţă de 6.499 lei/hectar în prezent) la 5.535 lei-13.838 lei, cele pentru un teren din zona C a localităţii şi rang II au fost urcate de la 2.668 lei-6.670 lei/hectar (faţă de 3.335 lei/hectar în prezent) la 2.840 lei-7.101 lei, iar cele pentru un teren din zona D a localităţii şi rang III au fost majorate de la 984 lei-2.460 lei/hectar (faţă de 1.230 lei/hectar în prezent) la 1.048 lei-2.619 lei.
Pentru un teren din zona D a localităţii şi rangul V, limitele au fost ridicate de la 142 lei-356 lei/hectar (faţă de 178 lei/hectar în prezent) la 151 lei-379 lei.
Majorări au fost operate şi pentru impozitele aplicate la terenuri arabile din intravilan, prin creşterea cu câte un leu a sumelor fixe cu care este înmulţită suprafaţa terenului.
De asemenea, creşteri cu 1-3 lei ale sumelor fixe pe baza cărora este calculat impozitul, prin înmulţirea suprafeţei, au fost efectuate şi la terenurile din extravilan.
Conform legii, localităţile sunt ierarhizate pe rang 0 - capitala, municipiu de importanţă europeană, rang I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel naţional european (Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Timişoara), rang II -municipiu de importanţă judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi, rang III - oraşe, rang IV - sate reşedinţe de comună, rang V - sate componente ale comunelor.
Zonele din cadrul localităţii sunt, de la centru spre periferie, de la "A" la "D".
Premierul Victor Ponta a anunţat luni că proiectul noului Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală vor fi transmise Parlamentului de căte Guvern cel târziu pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre la Camera Deputaţilor până la finele lunii aprilie.
Şeful Executivului a precizat că ia în calcul angajarea răspunderii Guvernului dacă va constata că PNL va bloca adoptarea celor două acte pe motive procedurale.
Mai puteţi citi: