Cât au pierdut românii care contribuie la Pilonul II după prăbuşirea acţiunilor cotate la bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
prabusire bursa

Bursa s-a prăbuşit miercuri, în urma anunţului privind suprataxarea companiilor din energie şi telecomunicaţii, generând pierderi uriaşe celor peste 7,2 milioane de români care participă la Pilonul II.

Cele 7,2 milioane de români de la Pilonul II de pensii private au pierdut miercuri 330 milioane de euro (aproximativ 1,55 miliarde de lei) în contextul în care pachetul de taxe anunţat de Guvern a dus la prăbuşiri bursiere şi mişcări ale curbei de randament, potrivit calculelor Asociaţiei Pentru Pensiile Administrate Private (APAPR), citate de zf.ro.

Fondurile de pensii private sunt printre cei mai mari acţionari ai companiilor lovite dur miercuri la bursă, printre care Banca Transilvania (prăbuşire de aproape 20%), BRD (minus 16,62%), Romgaz (9%).

Acţiunile companiilor româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti au scăzut dramatic miercuri, în numai câteva ore de la anunţul ministrului Finanţelor privind supraimpozitarea companiilor din energie şi a băncilor în funcţie de creşterea ROBOR.

Contactat telefonic, analistul Iancu Guda, preşedintele AAFBR a declarat că niciodată în ultimii zece ani nu s-a mai înregistrat o cădere atât de abruptă a acţiunilor cotate la bursă.

 ”Căderea acţiunilor este chiar mai abruptă decât a fost în urmă cu 10 ani, când s-a declanşat criza financiară. Şi mâine or să intre pe minus”, a spus Guda.

bvb

De altfel, BVB şi-a exprimat astăzi îngrijorarea faţă de „scăderi importante ale indicilor bursieri ca urmare a proiectului de OUG anunţat recent de către Guvern”.

„Piaţa de capital locală, în care activează companii româneşti ce reprezintă valoric peste 10% din Produsul Intern Brut al României, a intrat într-o zonă care poate pune în pericol perspectivele de dezvoltare viitoare, incluzând aici şi o eventuală promovare a bursei la statutul de piaţă emergentă.

Investitorii urmăresc cu deosebită atenţie acţiunile decidenţilor politici ce influenţează mediul economic şi evoluţia companiilor listate, un aspect major în cadrul procesului investiţional fiind dat de predictibilitatea şi stabilitatea legislativă”, a informat BVB.

Mai rău ca-n 2008

Amintim că în 15 septembrie 2008, când Lehman Brothers anunţa intrarea în faliment, atrăgând după sine întreaga economie globală, toate bursele au intrat în derivă: la New York, piaţa a scăzut cu 4,4%, valoare înregistrată astăzi, 19 decembrie 2018 la BVB.

În 15 septembrie 2008, bursa de la Londra a pierdut 3,9%, Bursa de Valori Bucuresti ajungând să oprească tranzacţiile în unele din zilele care au urmat.

   

Cum vor deconta românii Apocalipsa Fiscală anunţată de Guvernul PSD

    

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite