Vânzările Dacia în Uniunea Europeană au crescut cu 16,3% în luna iunie, iar cota de piaţă a producătorului auto a urcat la 3,1%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În primele şase luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 7% în Europa FOTO Adevărul
În primele şase luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 7% în Europa FOTO Adevărul

Vânzările de autoturisme Dacia în Uniunea Europeană (UE) au crescut cu 16,3% în luna iunie, iar cota de piaţă a constructorului de automobile a urcat de la 2,8% la 3,1%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Astfel, înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 46.252 de unităţi, în creştere faţă de iunie 2015 (39.779 vehicule). În primele şase luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 7% în Europa, iar cota de piaţă a constructorului de automobile s-a menţinut la 2,8% în perioada ianuarie-iunie 2016. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 222.828 de unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2015 (208.297 vehicule).

Grupul francez Renault a înregistrat în iunie un avans al livrărilor de 19,9%, în timp ce rivala PSA Peugeot Citroen a raportat o scădere de 1,1%. Compania americană Ford a înregistrat un declin de 1,1%. Surprinzător, grupul Volkswagen, afectat de scandalul emisiilor, a înregistrat o creştere a vânzărilor de 1% în iunie, la 349.180 vehicule.

Fiat Chrysler Automobiles NV şi Daimler au raportat o creştere a vânzărilor de 12,9% şi, respectiv, 16,1%.

În primul semestru din acest an grupul Volkswagen a înregistrat o creştere a vânzărilor de 4,2%, la 1.924.703 de unităţi.

Grupurile franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen au raportat o creştere a vânzărilor de 12,6% şi, respectiv, 5,9%, în timp ce compania americană Ford a avut un avans de 5,3%.

Livrările Fiat Chrysler Automobiles NV şi Daimler au urcat cu 16,8% şi, respectiv, 15,2%, în perioada ianuarie — iunie 2016.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite