TAROM împlineşte, la 18 septembrie, 60 de ani. Repere din istoria companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primele aeronave purtând sigla TAROM au zburat în 1954
Primele aeronave purtând sigla TAROM au zburat în 1954

În data de 18 septembrie 2014 compania TAROM va împlini 60 de ani de existenţă: în 1954 a fost înfiinţată Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române.

Pe 18 septembrie 1954 avea să se înfiinţeze Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române. Pe parcursul celor şase decenii am realizat că dincolo de bilanţuri contabile şi statistici rămâne pasiunea pentru zbor. Datorăm prezentul şi viitorul celor care au ales să  călătorească alături de noi, pasageri, partneri şi tuturor celor care au muncit în această companie, deopotrivă. Luna septembrie este dedicată tuturor celor care aleg serviciile TAROM şi de aceea lansăm oferte speciale pe toată durata acestei luni“, arată, într-un comunicat, Christian Heinzmann, directorul general al TAROM.

Repere din istoria TAROM

1920: CFRNA, prima companie aeriană cu operare transcontinentală din istoria aviaţiei

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA - Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană - din istoria aviaţiei - cu operare transcontinentală.

În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA - Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES - Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS - Transporturile Aeriene Româno - Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.

După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 - TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea, atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II - 14.

1966 - TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.

1969 - TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.

Începând cu anul 1973 - se achiziţionează aeronave "lung curier" şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.

25 iunie 2010 - Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric care marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.

În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite