EXCLUSIV Undă verde pentru „spargerea“ şi privatizarea Oltchim

EXCLUSIV Undă verde pentru „spargerea“ şi privatizarea Oltchim

Oltchim este în insolvenţă de la începutul lui 2013

Creditorii Oltchim au aprobat planul de reorganizare a companiei, combinatul urmând să se spargă, astfel încât activele performante să fie grupate într-o entitate separată, care să fie privatizată. „Planul B“ îl constituie funcţionarea combinatului în regimul actual, combinatul realizând deja un profit operaţional de 700.000 de euro în luna ianuarie.

„A fost un scor de cinci la zero printre categoriile de creditori. Deşi se spunea că angajaţii ar fi împotriva planului de reorganizare, peste 2.300 au spus da pentru reorganizare“, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim.
 

Topul creditorilor

 
Cei mai mari creditori ai companiei sunt Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS), care trebuie să recupereze 250 de milioane de euro, şi Electrica, societate care are de recuperat 150 de milioane de euro. La acestea se mai adaugă şi Banca Comercială Română (BCR) şi Banca Transilvania.
 
La rândul său Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim, ne-a declarat că prin planul de reorganizare votat, Oltchim trebuie să plătească suma de 8,6 milioane de euro – cât reprezintă salariile compensatorii pentru cei disponibilizaţi în 2013, o altă sumă de 3,3 milioane de euro fiind salarii restante pentru personalul actual.
De asemenea, Electrica renunţă la 100 de milioane de euro din creanţă, din moment ce această parte nu este garantată, şi a intrat la categoria de creditori chirografari (care au cele mai puţine şanse de recuperare a creanţelor). „Planul de reorganizare este pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă un an“, ne-a mai spus Diculoiu.
 
Oltchim a înregistrat în luna ianuarie o cifră de afaceri de 14,3 milioane de euro, faţă de 5,4 milioane de euro în februarie 2013, câştigul brut fiind de 700.000 de euro. Potrivit lui Gheorghe Piperea, gradul de utilizare a capacităţii de producţie a ajuns la 30%, iar la finele lui 2015 societatea va realiza chiar şi un profit fiscal. Oltchim a înregistrat în 2014 o pierdere de 9,35 de milioane de euro, faţă de 46,2 de milioane de euro în 2013. Vânzările combinatului au crescut cu 25% anul trecut, până la 141,2 milioane de euro. 
 

Viitor sumbru pentru Arpechim

 
Sindicaliştii spun, însă, că societatea trebuie ajungă la 65% capacitate de producţie şi să genereze vânzări de minimum 50 de milioane de euro pe lună pentru a putea fi atractivă, iar pentru asta trebuie găsite surse de finanţare prin care să se pornească noi instalaţii.
 
„Pentru vânzarea Oltchim SPV trebuie găsit investitorul. Este o muncă asiduă, rămâne de văzut. Planul de reorganizare prevede ca acest Oltchim SPV să conţină şi/sau activitatea de petrochimie (de la Arpechim Piteşti – n.r.), însă petrochimia nu poate funcţiona fără rafinărie. Iar ca rafinăria să fie repornită trebuie un investitor puternic, serios, care mai departe să comercializeze benzina şi motorina produse în rafinărie“, a explicat Mihai Diculoiu.
Aproape întreaga activitate industrială din judeţul Vâlcea este legată direct sau indirect de combinatul Oltchim, în total aproximativ 5.500 de locuri de muncă fiind dependente de companie, între care CET Govora – furnizorul de abur industrial şi energie, carierele Alunu şi Berbeşti – care alimentează cu lignit CET Govora sau salinele deţinute de Salrom în zonă.
În cazul în care planul de reorganizare nu ar fi fost votat, combinatul ar fi intrat în faliment, ceea ce ar fi însemnat ca niciun creditor să nu fi primit nimic, din moment ce costurile de decontaminare şi ecologizare pentru platforma industrială erau estimate la 464 de milioane de euro, la care se adaugă TVA.
 

Istoric zbuciumat

 
Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent la finele anului trecut, din lipsă de oferte.
 
Anterior, mai multe grupuri s-au declarat interesate de combinatul vâlcean. Consorţiul chinez Baota Petrochemical – Junlun Petroleum dorea preluarea la pachet atât a combinatului de la Râmnicu Vâlcea, cât şi a rafinăriei Arpechim. Chinezii nu au mai dat, însă, niciun semn şi nici nu au depus vreo ofertă în cadrul licitaţiilor organizate în 2014. De asemenea, mai erau interesate de Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, compania controlată de către omul de afaceri Ştefan Vuza, care a participat şi la tentativa de privatizare din 2012. 
În fine, grupurile petroliere MOL (Ungaria) şi SOCAR (Azerbaidjan), dar şi SIF Transilvania s-au declarat interesate, ca şi un trader rus de materii prime, Oil Gas Trade, despre care presa a scris că este un intermediar pentru Gazprom.
 
Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.
 
Mai puteţi citi:
 
 
citeste totul despre: