Azomureş: Dacă Guvernul nu va subvenţiona marii consumatori de gaze, o să ajungem să ne închidem. Guvernul vântură suprataxa de 97%

Azomureş: Dacă Guvernul nu va subvenţiona marii consumatori de gaze, o să ajungem să ne închidem. Guvernul vântură suprataxa de 97%

Combinatul de îngrăşăminte Azomureş este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din ţară

Guvernul trebuie să facă demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru subvenţionarea indirectă a marilor consumatori de gaz pentru că altfel aceştia nu vor face faţă preţurilor impuse la gaz de către producători şi se vor închide, a declarat Mihai Aniţei, directorul combinatului Azomureş.

Ştiri pe aceeaşi temă

El a spus la şedinţa Comisiei de dialog social, convocată pentru luni la Prefectura Mureş de către sindicaliştii din Azomureş, că unitatea se confruntă cu o situaţie „dramatică“ în urma liberalizării preţului pe piaţa gazului metan.
 
Potrivit lui Aniţei, încă nu există un preţ de referinţă pentru o piaţă liberă sau mecanismele acesteia, iar în aceste condiţii reprezentanţii industriilor care folosesc gazul metan ca materie primă stau în faţa producătorului şi nu pot negocia.
 
„Dacă Guvernul nu clarifică situaţia, noi în două săptămâni trebuie să închidem combinatul şi să anulăm investiţiile, că nu mai suntem sustenabili“, a spus Aniţei.
Potrivit acestuia, din 1 ianuarie 2013, când a început aplicarea acestei prevederi, preţul la care Azomureş a achiziţionat gazul a crescut cu 47%, iar din luna aprilie ar fi vorba de încă 25%. 
 
Aniţei a afirmat că, în acest context, piaţa gazului nu este liberă, întrucât combinatul nu are prea multe alternative, singurii furnizori de gaz fiind Romgaz şi Petrom, respectiv gazul de import rusesc.
„Dacă noi vom dispărea de pe piaţă, fiţi siguri că preţul îngrăşămintelor va creşte“, a spus Aniţei.
 
Discuţii pentru o schemă de sprijin
 
Acesta a adăugat că a propus, la întâlnirile pe care le-a avut în ultimele săptămâni la nivelul Guvernului, o schemă de subvenţionare indirectă, cum se aplică în Europa, prin acordarea de facilităţi fiscale marilor consumatori industriali de gaz metan, iar Executivul ar trebui să ia în calcul această variantă şi să obţină acordul Comisiei Europene în acest sens, „dacă vrea să mai aibă industrie“.
 
La aceeaşi întâlnire, directorul general al Romgaz, Virgil Metea, a spus că preţul sub care nu se poate coborî la gaz - de 72 de lei - a fost stabilit de Guvern ca referinţă doar din considerente de taxare, nu pentru că acolo ar fi nivelul pe piaţa liberă.
 
La rândul său, prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, a apreciat că aceasta este cea mai gravă situaţie din ultimul an şi jumătate cu care se confruntă judeţul, atât din punct de vedere economic şi de mediu, dar şi social, fiind vizaţi 3.500 de oameni care lucrează pe platforma combinatului. El a adăugat că va încerca să obţină întâlniri, în această săptămână, cu ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi chiar o vizită a premierului Victor Ponta în judeţ sau în zonă.
 
Guvernul a schimbat formula de calcul al veniturilor suplimentare supuse impozitării obţinute de companii ca urmare a liberalizării preţului la gaze, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în aceeaşi zi în care documentul a fost prezentat în dezbatere publică, actul fiind publicat luni în Monitor. Noua formulă de calcul este aplicată de la 1 aprilie.
 
Guvernul avertizează producătorii că va suprataxa cu 97% veniturile din liberalizare
 
Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, avertiza acum o săptămână producătorii interni de gaze că locurile de muncă şi consumul actual trebuie menţinute, iar producătorii trebuie să înţeleagă „corect“ mesajul transmis de Guvern prin schimbarea formulei de calcul, în caz contrar Guvernul luând în calcul suprataxarea veniturilor suplimentare cu 97%.
 
„Sperăm ca mesajul transmis săptămâna trecută de Guvern, prin decizia de revizuire a OUG nr. 7/2013 şi eliminarea interferenţelor între piaţa reglementată şi piaţa concurenţială de gaze naturale, să fie corect înţeles de toţi participanţii la piaţă. Ne dorim încheierea unor contracte corecte, care să reflecte principiile cererii şi ofertei. Nu vom interveni în niciun fel în procesul de negociere. Este însă nevoie să păstrăm consumul de gaze naturale la nivelul actual şi locurile de muncă. Dacă producătorii nu vor înţelege corect mesajul transmis de Executiv şi decizia luată săptămâna trecută, Guvernul nu exclude ideea de a suprataxa veniturile suplimentare într-o proporţie de 95-96 sau chiar 97%“, se arată într-o declaraţie de presă transmisă de Răzvan Nicolescu.
 
Mai puteţi citi:
 
Liberalizarea preţurilor la producţia internă de gaze naturale va duce la scăderea cu 50% a industriei, ceea ce înseamnă pierderea a 525.000 de locuri de muncă, creşterea cu 4% a şomajului şi dispariţia a 6,3 miliarde de euro din Produsul Intern Brut (PIB) al României, potrivit unui studiu Deloitte, prezentat de către Valeriu Binig, director pe probleme de energie în cadrul firmei de consultanţă.
 
Preţul gazelor pe piaţa din România va fi aliniat la cel de import la finele perioadei de liberalizare, însă preţul la care România importă gaze este mai mare decât cel de pe pieţele europene, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.
 
Producătorul de îngrăşăminte Azomureş a pregătit investiţii pentru modernizare de 200 milioane euro în următorii doi ani, dar este posibil să nu le poată susţine din cauza preţului în creştere al gazului, care îi micşorează profitul.
 
Consumatorii industriali vor plăti de două ori mai mult pentru gazele naturale de producţie internă, respectiv 380 de dolari pe mia de metri cubi, în acest moment preţul fiind la jumătate.
 
Profitul E.ON în România a crescut „semnificativ“ în primele nouă luni ale anului, deşi volumul vânzărilor a fost mai redus, evoluţie datorată şi procesului de liberalizare a preţurilor pe piaţa energiei şi gazelor naturale, potrivit unui raport prezentat de către grupul german, citat de Mediafax.
 
România şi-a asumat liberalizarea pieţei gazelelor naturale, însă nu se cunoaşte care este nivelul către care trebuie făcute scumpirile, din moment ce Germania şi Franţa nu fac publice preţurile din contractele cu Gazprom, a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
 
Liberalizarea preţurilor pentru gazele naturale utilizate în industrie se va face până la sfârşitul anului 2015, după ce anterior termenul era stabilit pentru finele anului viitor, potrivit unui draft al scrisorii de intenţie agreate de către Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
 
Companiile de utilităţi din România au „înţelegere” pentru faptul că anumite industrii sunt afectate de liberalizarea preţului la gaze, dar nu doresc amânarea calendarului pentru că nu ar fi „un semnal tocmai bun”, potrivit unui comunicat remis de ACUE în urma întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
 
Autorităţile doresc acordarea de facilităţi consumatorilor industriali de gaze naturale şi poartă negocieri cu Comisia Europeană pe această temă, a anunţat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

 

citeste totul despre: