Pare incredibil şi greu de explicat succesul acestui film la publicul american, mult mai uşor de momit cu blockbuster-e cu supereroi sau cu filme de acţiune pură, pline de efecte speciale: „A Quiet Place“ a debutat, în weekendul de premieră, pe locul 1 în box-office-ul american, făcând, peste încă o săptămână, probleme şi mediatizatului „Rampage“, noul film al lui Dwayne Johnson, un titlu realizat după reţetă. Thriller-ul despre care vorbim nu prea seamănă cu ce le place de obicei americanilor, fiind realizat mai degrabă, nu ca un film european, dar ca un film independent de peste Ocean (producţia fiind, într-adevăr, una separată de majors, care doar au distribuit pelicula).

„Chimie“-ntre Blunt şi Krasinski

„A Quiet Place“ este (bine) stilizat, dar doar atât cât trebuie (unui film, totuşi, de gen), fără „floricele“ şi o retorică de multe ori inutilă. Primează grosplanurile (excepţionala actriţă engleză Emily Blunt - foto - se află la unul dintre vârfurile carierei sale), ceea ce nu prea s-a mai văzut în cinemaul recent, unghiurile de filmare neobişnuite şi imaginea picturală, de o poezie a cadrului câteodată sfâşietoare, fiind la ele acasă. Directoarea de imagine merită felicitări pentru munca depusă. Este vorba despre daneza Charlotte Bruus Christensen (40 de ani), cunoscută pentru a fi lucrat preponderent la filmele lui Thomas Vinterberg, dar şi la „Fata din tren“ (2016), precedentul efort al lui Blunt.

Distribuţia este redusă: un cuplu şi cei doi copii ai lor, aflaţi singuri la un „sfârşit de lume“, într-un teritoriu pustiu şi devastat, sub teroarea unor înfiorători „alien“-i orbi, dar cu o deosebită acuitate auditivă (de aceea, tăcerea la care-s obligaţi eroii, şi care domneşte aproape asupra întregului film). Micuţa Millicent Simmonds (15 ani, surdă de la un an, în urma unui accident) poate fi o actriţă de mare viitor, noua Marlee Matlin (este al doilea rol al său în cinema, după „Wonderstruck“, noul Todd Haynes, de anul trecut). „Chimia“ dintre Blunt şi Krasinski este remarcabilă, dar trebuie să spunem că, deşi n-au mai apărut împreună pe ecran până acum, cei doi sunt împreună de zece ani, căsătorindu-se legal în 2010 şi având doi copii.

Suspans hitchcockian

John Krasinski este, de fapt, un actor destul de prolific şi de cunoscut, mai ales pentru popularul serial TV „The Office“ (2005-2013), dar, deşi nu se află la primul efort regizoral (ci la al treilea lungmetraj), se poate spune că acum a dat lovitura. Pe genericul lui „A Quiet Place“ apare drept interpret, regizor, scenarist secundar şi producător (alături de, totuşi, experimentatul Michael Bay). Pentru acest film mărturiseşte a fi vizionat tone de horror-uri clasice, dar principalele influenţe rămân (valabil şi pentru Blunt): „Rosemary’s Baby“, filmele lui Hitchcock, „Fălci“ şi „Alien“-ul lui Ridley Scott.

John Krasinski, actor, regizor, scenarist şi producător

Crearea suspansului este, într-adevăr, una hitchcockiană, din moment ce creaturile nu apar, în clar, decât spre sfârşit. Scenariul nu ne dă prea multe detalii – şi bine face – despre provenienţa înspăimântătorilor „monştri“ şi cum s-a ajuns la această semi-extincţie a speciei umane, dar se concentrează pe aspectele psihologice ale dramei. Existenţa familiei Abbott este, de fapt, un infern, dar în acest iad cei patru găsesc resurse de umanitate şi de frumuseţe nebănuite. O nouă viaţă se concepe şi se naşte în aceste condiţii (cam trei secvenţe temporale, trei „zile“, ne sunt prezentate din acest nou tip de existenţă pe Pământ, cu Răul aproape, lângă tine, Rău căruia nu trebuie să-i atragi atenţia, să-l invoci, cum ar veni).

„Familia tradiţională“, la pas...

O „familie tradiţională“

Poate fără să vrea, filmul este un omagiu adus „familiei tradiţionale“, cea a puritanilor care-au venit primii în America: familia nu mânâncă fără a rosti mai înainte, în şoaptă, o rugăciune către Creator, ţinându-se de mână, precum nu pregetă în a aduce pe lume o nouă viaţă, chiar şi în aceste condiţii. Sunt „mâinile care-au construit America“, „familia tradiţională“ cum spuneam, nucleară şi având ca punct de plecare un bărbat şi o femeie, „celulă socială“ atât de demonizată acum de aşa-numiţii „progresişti“ şi acuzată de toate relele Pământului. E-adevărat că acest tip de american este cel care până la urmă, în replică, a contribuit la ascensiunea nefastă a lui Trump. Ar putea fi acesta şi un motiv pentru neaşteptatul succes al acestui film: lumea vrea să vadă pe ecran o familie serioasă, puternică, în adevăratul înţeles al cuvântului, care, în caz de catastrofă, să poată să-şi preia rolul de noi „Adam şi Eva“.

Info

Fără zgomot! / A Quiet Place (SUA, 2018)
Regia: John Krasinski
Cu: Emily Blunt, John Krasinski, Millicent Simmonds, Noah Jupe

4 stele

PORTRET DE REGIZOR

Milos Forman – a murit liderul „noului val“ ceh



Acum o săptămână, sâmbătă, agenţiile de ştiri au transmis trista veste: Milos Forman, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai importanţi regizori de film ai planetei, s-a stins din viaţă la vârsta de 86 de ani (născut pe 18 februarie 1932, în Cehoslovacia interbelică). Nefericitul eveniment s-a întâmplat pe 13 aprilie 2018, în localitatea americană Danbury, Connecticut. Cariera lui Milos Forman a fost deseori văzută ca fiind împărţită în două, mulţi considerând că astfel ar fi intervenit o fractură a operei sale: mai întâi, în ţara natală, lider al „noului val“ cehoslovac din anii ’60, una dintre cele mai importante mişcări cinematografice postbelice (combinaţie de, în acelaşi timp, muşcător „umor ceh“ tradiţional şi satiră a comunismului dominant la Est în epocă), apoi – după emigrarea sa în Occident, survenită în urma înăbuşirii „Primăverii de la Praga“ din 1968 – un „răsfăţat“ al Hollywood-ului, autor al unora dintre cele mai mari succese ale acestuia, răsplătite cu „jerbe“ de Oscar-uri.

Un „regizor al tinerilor“, în ultimă instanţă

În realitate, nu există atât de mare diferenţă între cele două secţiuni ale filmografiei formaniene: acelaşi spirit satiric acid şi muşcător pe care-l aplica, în anii ’60, societăţii cangrenate a „socialismului de stat“, îl exercită, după 1970, asupra tarelor societăţii de peste Ocean, nu puţine şi acestea; sau, retroactiv, asupra unor epoci revolute, precum cele ale Mozart, Laclos sau Goya (vorbindu-ne, de fapt, tot despre prezent). Oricum, Forman rămâne atât, pentru cinefilii „puri“ şi nostalgici, autorul, la tinereţe, al unor inegalabile satire anticomuniste, precum „Dragostele unei blonde“ (1965) sau „Balul pompierilor“ (1967), cât şi, pentru publicul spectator mai larg, semnatarul unora dintre cele mai mari succese cinematografice şi mai cunoscute filme: „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ (1975) şi „Amadeus“ (1984), recunoscute de o listă substanţială de premii Oscar. Mai semnează însă, pentru cunoscători, şi două dintre cele mai reuşite filme despre conflictul dintre generaţii care-a caracterizat epoca americană „hippie“: „Taking Off“ / „Desprinderea“ (1971, Marele Premiu al juriului la Cannes) şi ecranizarea celebrului musical „Hair“ (1979).

Top 10 filme importante

1. Balul pompierilor (Cehoslovacia-Italia, 1967)
2. Dragostele unei blonde (Cehoslovacia, 1965)
3. Amadeus (SUA-Franţa-Cehoslovacia, 1984)
4. Zbor deasupra unui cuib de cuci (SUA, 1975)
5. Hair (SUA-RFG, 1979)
6. Taking Off / Desprinderea (SUA, 1971)
7. Ragtime (SUA, 1981)
8. The People vs. Larry Flynt (SUA, 1996)
9. Valmont (Franţa-Marea Britanie, 1989)
10. Man on the Moon (SUA-Marea Britanie, 1999)

Citeşte şi: „Balul pompierilor“, varianta Mediaş

Milos Forman şi operatorul său-fetiş, Miroslav Ondrícek

Milos Forman, Miroslav Ondrícek şi regizorul Ivan Passer, scenarist la primele filme, cele cehe, ale lui Forman