Costel Crangan

Jurnalist

Zilele acestea, o fetiţă în vârstă de 9 ani, dintr-un sat gălăţean parcă uitat de lume, a fost răpită şi sechestrată de un individ de 42 de ani, consătean de-al ei. Copila a povestit cum a fost luată din faţa unui magazin, pe o ploaie violentă, i s-a pus cuţitul la gât şi apoi a fost închisă în locuinţa individului. Un ins fără ocupţie, fără familie, beţiv şi, pe deasupra, şi fost puşcăriaş.

O cârcoteală despre cum se umflă ideologic, cu pompa de la bicicleta miniştrilor paraşutaţi politic, rata de promovare la Bac, ca să crape „ocţidentul” de ciudă pe valoarea lu’ băieţii dă băieţi dă la România.

Când lefurile demnitarilor se multiplică ameţitor şi sfidător, când cei puşi să apere legea se sărută pe gură (apropo, gestul este simbolul legământului tăcerii în Mafie) cu interlopii, când nici măcar egalitatea în faţa Fiscului nu mai există (căci se dau scutiri pe bandă rulantă, pe filieră politică), aproape că îţi vine să crezi că speranţa poporului român nu vine din latura lui optimistă, ci dintr-o incurabilă prostie.

„Agora” a devenit atât de vastă, încât filtrele bunului-simţ aproape că au dispărut, căci fiecare poate spune lumii orice, fără să existe vreo restricţie (legală, morală, teritorială etc). Pare un model ideal la nivel filosofic, însă este clar că n-ar fi rău dacă ar fi bine, ca să parafrazez un filosof fotbalistic în viaţă.

Vezi mai multe