Cea mai bătrână persoană din Suceava a murit cu trei luni înainte să împlinească 109 ani

0
Publicat:

Viorica Hogaș a locuit aproape toată viața în satul sucevean Udești, iar viața nu i-a fost deloc ușoară. A rămas văduvă la numai 28 de ani, după ce soțul i-a pierit în războiul din Est, contra rușilor.

Viorica Hogaș, cea mai bătrână suceveancă FOTO Monitorul de Suceava
Viorica Hogaș, cea mai bătrână suceveancă FOTO Monitorul de Suceava

Considerată oficial cea mai în vârstă persoană din județul Suceava, Viorica Hogaș ar fi împlinit 109 ani în luna februarie a anului 2024, însă a murit, sâmbătă dimineață, în casa din Suceava unde era îngrijită de fiica ei trecută de 80 de ani și de un nepot.

Rudele spun că veterana Hogaș a fost conștientă până în ultimele clipe ale vieții și nu a zăcut la pat, deși în ultimele luni memoria nu-i i-a mai funcționat atât de clar. La împlinirea vârste de 107 ani, într-o ceremonia organizată de Primăria comunei, bătrâna a reușit să depene o serie de amintiri din tinerețe, uimind cu acuratețea cu care-și amintea totul. De asemenea, ea a avut o serie de sfaturi extraordinare pentru tinerele generații.

Viața i-a fost foarte grea. Născută în 1915, s-a căsătorit la vârsta de 22 de ani, în 1937, însă a avut parte de sprijinul soțului doar o scurtă perioadă. Mobilizat pentru războiul din est în 1941, soțul Vioricăi Hogaș a murit în septembrie 1943 în confruntările cu armata sovietică.

Femeia a plecat la Bălți (în Republica Moldova) după bunurile care i-au aparținut celui cu care s-a căsătorit, dar din păcate nu a reușit să recupereze nimic. A aflat ulterior, de la singurul supraviețuitor al masacrului din fosta URSS, că moartea soțului a fost violentă și peste soldații români au trecut efectiv tancurile rusești.

Rămasă singură, cu un copil mic în grijă, Viorica Hogaș a luat drumul pribegiei. Sate întregi din zona Moldovei au fost evacuate pentru că aici urma să ajungă frontul. Luni bune, mama și fiica au stat în Oltenia, pentru ca spre finalul războiului să revină acasă, însă unde - din păcate -  o aștepta un alt dezastru: marea foamete din 1947.

A trecut cu greu peste asta, mai ales că statul român, aflat în curs de bolșevizare, nu i-a recunoscut statutul de văduvă de război de oarece soțul ei a căzut în luptele cu rușii.

O vreme a lucrat ca învățătoare la Udești, însă cel mai mult s-a ocupat cu agricultura. În urmă cu un an povestea că s-a descurcat destul de greu în viață, însă mereu a răzbit prin calm și bună organizare.

S-a descurcat singură până la 106 ani, însă picioarele n-au mai vrut să o asculte cum trebuie, așa că în ultimii doi ani s-a mișcat mai greu, cu ajutorul unui baston și apoi, a unui cadru de sprijin. Să-i fie țărâna ușoară!

Cea mai bătrână femeie din lume încă se ține tare

Cea mai bătrână persoană din lume, Maria Branyas, în vârstă de 116 ani, a ajuns pentru oamenii de știință obiect de studiu. Cercetătorii spanioli încearcă să afle care este secretul longevității, iar super bunica a acceptat să-i ajute.

Femeia, care s-a născut în San Francisco, în 1907, s-a mutat cu familia în Spania, în Catalonia, pe când avea doar opt ani. Deținătoarea recordului mondial a acceptat să se supună unor teste științifice care le-ar putea permite cercetătorilor să înțeleagă mai bine anumite boli asociate vârstei înaintate precum afecțiunile neurodegenerative și cardiovasculare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite