Vaccin cu trusă antişoc
0
Românii se tem de imunizarea anti-A(H1N1). Din cele 1.340.000 de doze trimise în ţară, au fost folosite până acum doar 1,86%. Vaccinul vine la pachet cu trusa antişoc, care conţine substanţe ce vă pot salva din cele mai neaşteptate reacţii secundare. „Adevărul“ vă arată toate efectele adverse care pot să apară după imunizare.
Vaccinul care ne protejează de gripa nouă este primit, în continuare, cu reticenţă de români. Din cele 1.340.000 de vaccinuri pandemice produse la Institutul Cantacuzino, până ieri doar 25.000 de doze fuseseră folosite, adică 1,86%. „Eu cred că e un început bun, pentru că vaccinarea continuă", ne-a declarat secretarul de stat Adrian Streinu - Cercel.
Elevii prahoveni, cei mai curajoşi
În judeţul Prahova, Ministerul Sănătăţii a trimis 28.000 de doze de vaccin împotriva virusului A(H1N1). Însă doar 2.900 de elevi au acceptat această imunizare, din cei 18.800 care trebuiau vaccinaţi. Cei mai mulţi prahoveni au declarat că se tem de reacţiile adverse ale acestui vaccin.
Cu toate că în judeţul Mureş sunt 65 de cazuri confirmate cu virusul gripei porcine, mureşenii refuză vaccinarea. La fel se întâmplă şi în Bistriţa Năsăud unde, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), până marţi au fost vaccinaţi numai 41 de elevi peste 16 ani din cei 7.120 existenţi în tot judeţul.
2.240 de injecţii în Capitală
La Galaţi, din 33.000 de doze au fost utilizate numai 4.199, iar la Sibiu se vaccinaseră doar 220, din 34.150 de doze trimise. În Capitală, din peste 50.000 de doze de ser, doar 2.240 au fost folosite. Nici bănăţenii nu sunt de acord cu vaccinul antipandemic. Din 66.000 de doze, 500 au fost distribuite şcolilor în ultima săptămână, dar numai 50 de studenţi şi-au făcut injecţia.
De la roşeaţă la şoc anafilactic
Specialiştii spun că imunizarea antipandemică nu prezintă pericole şi că medicii şi asistentele medicale care efectuează vaccinarea s-au asigurat pentru orice risc. „Vaccinul vine la destinaţie însoţit de trusa antişoc, care conţine substanţe ce pot fi administrate imediat în cazul unui şoc anafilactic, cum ar fi hemisuccinatul de hidrocortizon", ne-a declarat un specialist de la Institutul Cantacuzino. Acesta este şi motivul pentru care autorităţile au decis de la bun început că vaccinul nu se va vinde la liber şi că el va fi administrat gratuit, numai sub asistenţă medicală. Astfel că vaccinul ofertat pe internet, caz prezentat miercuri în „Adevărul", ar putea fi periculos pentru cei care vor decide să-l folosească.
Efectele adverse ale produsului Cantgrip variază de la cele foarte frecvente, cum ar fi o simplă roşeaţă la locul înţepăturii, până la reacţii alergice grave, inclusiv şoc anafilactic, care se manifestă prin senzaţie de sufocare şi scăderea bruscă a tensiunii sub valorile normale.
Riscul unui episod de acest gen îl au cei care sunt alergici la ouă, carne de pasăre, pene şi puf, cărora nu li se recomandă vaccinarea. Autorităţile spun că până acum nicio persoană dintre cele care au fost imunizate n-a semnalat vreo reacţie adversă gravă. (Au contribuit redacţiile „Adevărul de Seară")
Bolnavii cronic sunt aşteptaţi la imunizare
Începând cu săptămâna viitoare, în toate cabinetele medicilor de familie, va începe vaccinarea persoanelor cu vârsta de peste 16 ani care suferă de boli cronice. Sunt vizaţi cei cu afecţiuni pulmonare, diabet, boli cardiovasculare, ciroze,
boli cronice de ficat, HIV, dar şi persoanele cu obezitate.
Gravidele, cobai pentru Cantgrip
În urmă cu o săptămână, secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel a declarat la Iaşi că gravidele nu pot fi vaccinate împotriva gripei porcine. Decizia a fost schimbată luni, când oficialii Ministerului Sănătăţii au trimis o circulară internă Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani prin care recomandau începerea vaccinării femeilor însărcinate, chiar dacă serul Cantgrip nu este testat pe gravide.
În adresa semnată de Streinu-Cercel se precizează că femeile însărcinate reprezintă una dintre grupele cele mai expuse la îmbolnăvire şi dezvoltă forme severe ale bolii dacă sunt contaminate cu virusul A(H1N1). „În ceea ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii femeii gravide se recomandă imunizarea cu vaccin gripal cu tulpină pandemică Cantgrip în trimestrul II sau III de sarcină. Vaccinarea propriu-zisă se va efectua în cabinetul medicului de familie şi va fi raportată la fel ca vaccinările făcute la celelalte categorii de persoane", a declarat Ecaterina Chihaia, medicul-şef epidemiolog al DSP Botoşani.
Contactat de „Adevărul", Streinu-Cercel a precizat: „Recomandarea a venit direct de la OMS şi noi am preluat-o. Imunizarea se va face doar cu avizul medicilor ginecologi şi nu altfel". Cinci femei însărcinate din Iaşi şi Neamţ au fost nevoite să nască prematur sau să facă avort terapeutic după ce au fost diagnosticate cu gripă porcină. (Alex Chirilă, Dumitriţa Neamţu)
