Un sistem solar asemănător cu al nostru, la 10.000 de ani lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii au descoperit un sistem solar asemănător cu al nostru. Acesta s-a dezvoltat în jurul stelei Kepler-30 şi este compus din trei planete, toate mai mari de câteva ori decât Pământul. Cercetătorii au calculat şi faptul că steaua efectuează o rotaţie completă la fiecare 16 zile.

Kepler-30 este o stea de aproximativ aceeaşi mărime ca a Soarelui, însă planetele sunt mai puţine. Cea mai mică este de patru ori mai mare decât Pământul şi realizează o rotaţie completă în jurul stelei în 29 de zile, notează „ScienceNOW”. Cea de-a doua este de zece ori mai mare decât planeta noastră şi efectuează rotaţia în 60 de zile. Ultima este cea mai lentă, efectuând înconjurul stelei în 143 de zile. Cercetătorii au stabilit şi că steaua Kepler-30 este mai tânără decât Soarele, dar mai activă.

Asemănarea cu sistemul nostru solar reiese din faptul că cele trei planete au orbitele aliniate între ele, cu diferenţă de câteva grade, dar sunt aşezate şi în aproximativ acelaşi plan cu al rotaţiei stelei. Până la această descoperire, singurele sisteme solare identificate fie conţineau planete prea calde, asemănătoare lui Jupiter, pe care nu se putea dezvolta viaţa, fie planete constituite integral din rocă, de câteva ori mai mari decât Pământul.

Un astronom de la Universitatea din Maryland (Statele Unite ale Americii), Drake Deming, a declarat că există puţine sisteme solare ca al nostru, dar cu fiecare nouă descoperire creşte şansele de a găsi viaţă şi în altă parte a Universului. „Multe stele din proximitatea Pământului sunt mici, denumite «pitice roşii» şi sistemul standard de detectare a planetelor nu funcţionează în cazul lor, pentru că sunt reci şi emit prea puţină lumină. De aceea sunt esenţiale descoperirile ca cea din sistemul Kepler-30”, a spus acesta.

Steaua Kepler-30 este la 10.000 de ani lumină de Pământ. Cele trei planete au fost denumite Kepler-30b, Kepler-30c şi Kepler-30d şi au fost descoperite în ianuarie de telescopul Kepler. Acesta a identificat până acum peste 2.300 de lumi extraterestre, din 2009 şi până în prezent.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite